Mesagerul de Neamț urează mulți ani cu sănătate, spor, bucurii și belșug tuturor celor care își serbează onomastica de ziua Sfântului Ilie!
De la Sfântul Ilie, în Calendarul popular, începeau Pârliile și țineau o săptămână. În aceste zile, femeile de la țară nu lucrau, că ”cică e rău de foc, de arșiță și de boale arzătoare”. În aceste zile, ţăranii se fereau să umble la cuptor, nu lucrau pământul, dăruiau călătorilor apă şi fructe. Pârliile erau descrise ca trei femei cu puteri speciale, surori ale lui Sântilie, care distrug, pârlesc recoltele oamenilor care nu respectă zilele lor.
Sfântul Ilie este apărătorul recoltelor, stăpânul ploilor, trăsnetelor și fulgerelor, patron al căruțașilor și cojocarilor, precum și ocrotitorul Forțelor Aeriene Române.
Sărbătoarea Sântilie, precum și sărbătorile populare ale surorilor lui – numite ”Pârliile”, ”Paliele” sau ”Panteliile” -, sărbătoarea Sfântului Foca, patronul incendiilor devastatoare şi ”Pantelimon” sau Pintilie Călătorul, din 27 iulie, desemna în Calendarul popular de altădată perioada cea mai toridă a anului. Pe 19 iulie erau Moșii de Sântilie, pe 20 iulie Sântilie, pe 21 iulie se țineau Pârliile, pe 22 iulie Foca, pe 23 iulie Oparlia, pe 24 iulie era Hora Sântiliei, pe 25 – Racul, pe 26 – Rarița, iar pe 27 iulie venea Pintilie Călătorul sau Împerecherea Rudarilor.
Străbunicii noștri țineau zilele cu evlavie, teamă, speranță sau toate la un loc, având credința că, astfel, recoltele lor vor fi ferite de primejdia focului, iar membrii familiei vor fi protejați de boli aducătoare de ”fierbinţeală”.
Cu toate aceste credințe și superstiții puternice, țăranului de altădată nu îi era ușor să respecte aceste zile. Era perioada din an când se muncea de la răsăritul până la apusul soarelui. Și, totuși, oamenii sărbătoreau surorile lui Sântilie prin jocuri, întâlniri cu neamurile, mese copioase și mersul la biserică.
* Moșii de Sfântul Ilie
Ca la orice mare sărbătoare, românii îşi aduceau aminte şi de sufletele morţilor. Moşii de Sântilie însemnau un praznic pentru toți morții din familie, dar mai ales pentru sufletele copiilor morţi.
Prin unele zone, exista obiceiul ca femeile să cheme copii străini sub un măr, să-i scuture şi să dea de pomană mere.
În ziua lui Sântilie, apicultorii dădeau de pomană faguri de miere.
Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere și de struguri, nuci și alune.
În unele locuri, se dădea de pomană o găină neagră, ”ca să nu-ţi moară păsările din curte”.
* Credințe străvechi de Sfântul Ilie
În credinţa populară, se spunea că Sfântul Ilie a fost un om de treabă, dar iute la mânie. Sfântul Ilie i-a cerut lui Dumnezeu să-i dăruiască putere să lupte împotriva demonilor. Astfel, Sfântul Ilie a primit de la Dumnezeu un car de foc, cu care să umble prin cer, şi un bici de foc, cu care fulgera, ca să-i omoare pe diavoli.
În Sinaxar, se menționează că Sf. Prooroc Ilie a trăit în veacul al X-lea î.H., prefigurând, prin viața sa, modelul uman de viețuire hristică, înainte de venirea Mântuitorului Iisus Hristos. Sf. Ilie, care se traduce din ebraică ”Al cărui Dumnezeu este Jah(ve)”, a fost amintit și de Isus Hristos, care a afirmat despre Sf. Ioan Botezătorul că este Ilie care va să vină (Matei,11:14). Sfântul şi marele Profet Ilie, acest înger întrupat ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide şi închide cerurile, era de origine din Tesvi. Se spune că, la naşterea lui, tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb, care erau Îngeri din Lumina Necreată, învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să înghită o flacără, respectiv Sfântul Duh.
Tradiția amintește numeroase dintre miracolele Sf. Ilie, dar ele sunt mult mai multe decât cele amintite în cărțile sfinte, unele nefiind cunoscute de oameni, altele pierzându-se în timp. Amintim cum Sf. Ilie, în chip minunat, a fost hrănit de corbi pe când era retras la pârâul Cherit şi de un Înger pe drumul spre Muntele Horeb. Datorită rugăciunii sale, Dumnezeu a oprit ploaia timp de trei ani şi jumătate. A înmulțit făina şi uleiul văduvei din Sarepta Sidonului. A înlăturat cultul zeului Baal. A fost unul dintre puținii fericiți care L-au văzut pe Dumnezeu. A readus la viață mai mulți oameni morți, a făcut numeroase vindecări. Moartea sa nu a fost una omenească. Trupul său a fost luat într-un car de foc și ridicat la Cer. Sf. Ilie a apărut în momentul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos, de pe muntele Tabor.
Fetele se duceau noaptea la locurile unde era semănată cânepa, se dezbrăcau de cămăşi şi, după ce se tăvăleau goale prin cânepă, se îmbrăcau repede şi mergeau acasă să se culce. Dacă, peste noapte, visau cânepă verde, era considerat semn că la măritiş vor lua flăcăi de bărbaţi. Dacă, însă, visau cânepă uscată, credeau că se vor mărita cu oameni bătrâni.
La revărsatul zorilor, se culegeau ierburi de leac, care se duceau apoi acasă şi se puneau la uscat, în special busuiocul.
În popor se spunea că, dacă bate gheaţa de Sfântul Ilie, după aceea nu vor mai fi probleme.
* Retezatul stupilor
Sfântul Ilie este considerat și patronul apicultorilor. De ziua lui sau cu una două zile mai înainte, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută în lumea satului de altădată sub denumirea de ”retezatul stupilor”.
Pentru acestă perioadă, ritualul recoltării mierii era diferit de alte zile din an. De obicei, era aleasă ziua de joi pentru retezatul stupilor. Astfel, recoltatul mierii se făcea dimineaţa, iar ospăţul după-amiaza. Recoltarea mierii o făceau numai bărbați curați trupește și sufletește, îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de un copil. Femeile nu aveau voie să intre în stupină.
Apoi se duceau faguri la biserică, pentru a fi sfinţiţi. Acolo, stuparii invitau rudele şi vecinii la pomană de miere. În funcție de zonă, după amiaza, rudele și vecinii stuparilor își dădeau întâlnire la ei în curte. Acolo se gusta miere și se bea țuică îndulcită cu miere.
Se zicea că, ”dacă ai miere și faguri şi nu dai şi altora, îţi mor albinele”.
* Gromovnicul după albine
Stuparii experimentați reușeau să prevadă mersul timpului după cum se comportau albinele de Sântilie sau în zilele surorilor lui. Astfel, dacă albinele se grăbeau să culeagă nectar și polen dis-dimineață și nu se depărtau de stupi, era semn de ploaie.
Dacă, zi și noapte, în prisacă, scoteau un zumzet permanent, timpul avea să devină, din frumos, posomorât, ploios și furtunos.
Dacă albinele erau văzute zburând în apropierea stupilor sau intrau cu grămada înăuntru, mai înainte de a se însera, era semn de ploaie și furtună.
Când albinele deveneau rele, când năvăleau pe om și îl mușcau, era semn că va ploua.
Dacă erau văzute venind grămadă de la câmp, iar altele nu mai erau văzute ieșind din stup, însemna că va ploua curând. Tot semn de ploaie era și când trântorii erau văzuți că zboară dinaintea stupului.
* Superstiții de Sfântul Foca
Potrivit Tradiției, Sfântul Mucenic Foca a trăit în Sinope, în timpul împăratului Traian. Fiind creștin, a fost prins și dus la judecată înaintea prefectului cetății. A fost chinuit cu cruzime și, în cele din urmă, aruncat într-o baie foarte fierbinte, unde și-a sfârșit pătimirea pentru credință. Mutarea moaștelor Sf. Sfințit Mc. Foca din Sinope la Constantinopol s-a petrecut în sec. V d.H.
Tot astăzi este prăznuit un al treilea sfânt din Calendarul creștin-ortodox ce poartă același nume. Acesta a trăit în secolele I-II d.H. Tradiția amintește că acest sfânt a fost arestat și chinuit de eparhul African, pentru că s-a declarat creștin. În timpul muceniciei Sfântului Foca, s-a declanșat un puternic cutremur, care i-a ucis pe Eparh și slujitorii săi. Un alt miracol s-a produs când Sf. Foca l-a înviat pe African, la rugămințile soției lui.
Prin unele părți ale Moldovei se credea despre Foca că era ținut doar de creștini, dar, odată, când de ziua lui au ars șapte sate, sărbătoarea acestui sfânt a început să fie ținută și de turci.
Se spunea că Foca îi pedepsește pe cei care nu îi serbează ziua. El arde case, stogurile de paie, cerealele și chiar pe cei ce îndrăznesc să lucreze de ziua lui.
Astfel, pentru țăranii de altădată, dar si pentru tinerii proveniți mai ales din mediul rural, sărbătoarea Aducerea Moaștelor Sf. Sfințit Mc. Foca făcea parte din categoria zilelor de peste an care se bucură de mare atenție și cinstire.
Se spunea că ”Pălie naște focul, iar Foca suflă în acel foc și-l mărește”.
Prin unele zone, Foca era fie un sfânt, fie o sfântă, dar mereu cu putere asupra focului.
Era socotită o sărbătoare așa de mare, că ”ardeau pietrele în apă” și oamenii o sărbătoreau, sub cuvânt că-i arde focul: ”Foca se ține, căci e rea de arderi”.
* Obiceiuri populare de Adormirea Sfintei Ana
Sfânta Ana, bunica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, se trăgea din seminția lui Levi. După ce a născut-o pe Sfânta Fecioară Maria și după ce a dat-o bisericii și lui Dumnezeu, ca pe un dar, Sfânta Ana a viețuit până la sfârșitul zilelor sale în post, rugăciuni și faceri de bine către cei lipsiți. Apoi s-a dus în pace către Domnul. Praznicul Sfintei Ana este pe 25 iulie. În popor, Sfânta Ana era socotită ca soră a Sfântului Ilie.
De sărbătoarea Adormirii Sfintei Ana, femeile nu țeseau. În această zi, nu se lucra, nu se dormea. Se spunea, printre bătrâni, că ”nu te mai poți deștepta”.
Ziua Sfintei Ana era ținută ”pentru a nu cădea în somnul cel lung”, al morții. Prin alte părți, se spunea că ”ziua e rea de adormit, iar cei care lucrează în această zi pot să cadă în somn și să doarmă trei zile sau chiar o săptămână”.
