Dr. Codruț Munteanu, managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, spune că nu-și explică, încă, purtarea medicilor care au supravegheat-o pe Geanina Sechel și nu au reacționat ”la secundă” la criza cardiacă ce a dus-o spre moarte.
Deși raportul medico-legal a fost primit și discutat, Colegiului Medicilor Neamț conchide acum, după ședința din 30 august, că mai are nevoie de părerea unui medic cardiolog, pentru a stabili ”dacă decesul putea fi evitat”. Managerul Codruț Munteanu, care nu a fost invitat la ședința Colegiului de ieri, consideră că membrii acestuia trebuie să se pronunțe și sub aspect profesional față de cei doi medici implicați direct în acest caz, ginecologul Cosmin Rugină și cardiologul Lucia Chetreanu: ”Eu nu am văzut raportul medico-legal, dar ce pot să spun, ca medic care am făcut numeroase gărzi și m-am confruntat cu multe cazuri, este că nu înțeleg ce s-a putut întâmpla cu bolnava. Nici un medic nu putea anticipa cum avea să evolueze, dar era o gravidă cu o afecțiune cardiacă, ce impunea o supraveghere extrem de atentă într-un serviciu de terapie intensivă. La momentul când ai acest dezechilibru – puls mare, tensiune mică -, asta te avertizează asupra oricărui fel de fenomen. Și, atunci, trebuie să ai bolnavul în cel mai bun serviciu de monitorizare. Punctul meu de vedere este că bolnava trebuia supravegheată în cel mai bun serviciu de monitorizare pe care îl are spitalul județean de urgență. Am mai afirmat și susțin: aici e vorba de timpul de reacție – solicitudinea, rapiditatea în cazul unei urgențe nu se poate discuta, secunda contează, când e urgență, ai zburat! Vreau să am și eu raportul medico-legal pe acest caz. Colegiul Medicilor este forul care reprezintă partea profesională și care judecă activitatea profesională. El are abilitatea să spună dacă este malpraxis sau nu”.
Până când se va contura o concluzie medicală în cazul morții Geaninei Sechel, managerul Codruț Munteanu este de părere că sunt suficiente elemente pentru Colegiul Medicilor Neamț, care să permită acestuia să aibă o atitudine față de felul în care tânăra mamă a așteptat câteva ore până la consultul cardiologului: ”Eu anticipez un aviz în care este vorba de malpraxis și ancheta trebuie să meargă mai departe. Apreciez că sunt circumstanțe și condiții de malpraxis, o spun pe studiul clinic, pe flerul meu clinic, care, de obicei, nu m-a înșelat, dar sunt și probele care sunt. Dar eu am judecat timpul de reacție: tahicardia – un element extrem de agravant în orice secundă și periculos – și rapiditatea cu care intervii, aici cred că e problema. Din punctul acesta de vedere, nuanțez că ar putea fi vorba de așa ceva, dar am nevoie și de raportul medico-legal pentru a ști exact ce s-a întâmplat”.
Deși mult mai ferm pronunțată, poziția lui Codruț Munteanu nu este foarte diferită de cea a fostului manager interimar, Cristina Iacob Atănăsoaiei, care punea sub semnul întrebării anumite manevre făcute pe secția Cardiologie: ”S-ar fi impus consultul imediat. Consultul unui pacient nu se face prin telefon, indiferent ce spune cineva, nu se face așa ceva (…) Nu știu ce să spun, nu știu care a fost rațiunea doamnei doctor când a dat acele șocuri electrice. Eu știu că se fac pe tahicardie ventriculară sau în fibrilații cu ritm rapid, în caz de fibrilație ventriculară, atunci când pacientul este aproape de stop cardiorespirator. Dar eu n-am auzit niciodată să se dea șocuri electrice în tahicardie sinusală. Nu știu de ce s-a schimbat așa doamna doctor, pe foaia de observație nu este menționat de ce s-a procedat așa, șocul a fost dat sincron. Dar, neîntâlnind în cariera mea șoc dat pe tahicardie sinusală, nu știu ce efect poate avea.”
Totul pare destul de clar, mai ales că părerile vin din partea unor oameni cu experiență și responsabilități în domeniu.
Cristina Iordache
2 comentarii
RESPONSABILITATE!
Acesta e cuvântul cheie. Era să zic ”magic”.
Doctorita Chetreanu….face garzi la UPU TarguNEamt.Va dati seama ce pericol??