Ținutul Dobrogei, involuntar legat de Marea Neagră și Deltă, e plin de comori care abia așteaptă să fie descoperite de ochi iscoditori: peșteri, lacuri, trasee, toate la îndemâna celui dornic să le găsească și să le admire.
Peștera Casian
Botezată după Sf. Ioan Casian, despre care se spune că a fost un întemeietor al monahismului și locuit aici în sec. IV, Peștera Casian e una din comorile speologice bine păstrate în inima Cheilor Dobrogei, pe lângă peștera Limanu și Canaraua Fetei. De la intrarea în grotă, cât se vede cu ochii, se întinde valea Casimcei. Până a ajunge, însă, la peșteră, e cale lungă, presărată, totuși, cu indicatoare. Înainte de localitatea Târgușor, peste calea ferată, urmând panourile, se ajunge la Mănăstirea Sf. Ioan Crișan. Peștera se află la capătul unei cărări, unde se găsește și Stânca Sfântului, cu inscripția: ”Όροι Κασιάνουν Και Σπηλούχα” care înseamnă ”Hotarele Casienilor şi Peşteruca”, descoperită în 1912, de un arheolog. Poteca pornește din spatele mănăstirii și traversează o livadă, coborând destul de abrupt, printre stânci. Intrarea propriu-zisă în Peșteră se face, de fapt, urcând o scară metalică perfect verticală, lungă de 5-6 metri. La capătul ei, se află mica grotă, odinioară spațiu de slujire liturgică, acum doar cu un colț amenajat pentru lumânare. Pereții, din calcar lucios, încă mai păstrează urme de inscripții, din care se înțelege cuvântul ”άγιοσ”, adică ”Sfânt”.
Pe lângă atracția religioasă pe care o are Peștera Casian, în apropiere, la câteva sute de metri de mănăstire, în Poiana Crucii, există și un izvor.
Lacul Iacobdeal
O altă dovadă că, atunci când natura și omul își dau mâna, se pot crea doar lucruri frumoase.
Deși nu are dimesiuni foarte mari, lacul Iacobdeal este apreciat pentru cum s-a format. Cu zeci de ani în urmă, pe teritoriul localității Turcoaica, Tulcea, s-a exploatat o carieră de granit, care, după dinamitarea uneia din galerii, a făcut ca apa unui izvor subteran să inunde locul. Așa a apărut lacul.
Localnicii îl denumesc ”La fântână” și estimează că n-ar avea mai mult de 20 m adâncime, că nu are legătură cu niciun fel de apă curgătoare și se alimentează doar din subteran și precipitații. Se mai spune și că, după inundație, utilajele folosite în carieră au rămas în adâncurile lacului.
Culoarea de smarald și pereții abrupți de granit creează o imagine deosebită. Este apreciat atât de iubitorii de natură, cât și de pasionaţii de sporturi extreme, care pot face sărituri de la aproape 10 m de pe ”trambulina” stâncoasă. Ici, colo, se mai pot vedea și rămășițe din clădirile folosite când cariera de granit încă mai funcționa.
Lacul a fost cumpărat cu câțiva ani în urmă, de un scafandru profesionist, însă asta nu-i împiedică pe oameni să-l viziteze. Și proprietarul e un om cu care te poți înțelege, nu are pretenția la vreo taxă pentru cei care vor să se scalde în apa de smarald, cât timp respectă natura și păstrează curățenia.
Sfinxul Dobrogei
Cu așa aglomerare de minunății pe metru pătrat, Dobrogea este, clar, printre favoritele oricărui călător de cursă lungă. În aceeași zonă, în Rezervația Naturală Munții Măcin, ea însăși un loc fermecător, se află o altă comoară, Sfinxul Dobrogei.
Cine a trăit cu impresia că Sfinxul din Munții Bucegi este unicul pe care-l are țara află, cu această ocazie, că s-a înșelat. Stâncă sculptată și șlefuită de ape și de vânt, care a luat forma unei fețe de bărbat care privește spre pământ, Sfinxul Dobrogei se află pe Culmea Pricopanului.
Păcuiul lui Soare
La 9 km de Ostrov, Constanța, se găsește o insulă. De fapt, una mică, de numai 6 kilometri lungime, însă spectaculoasă.
Păcuiul lui Soare este locul unde, în sec. X, s-a ridicat Vicina, cetate bizantină a doua cea mai mare dintre siturile țării noastre, Sarmizegetusa.
Numită și ”Cetatea scufundată”, Vicina își arată o parte din ruine și astăzi, mai ales la vreme de secetă, însă mai toată se află în adâncurile Dunării. Când și când, însă, blocurile de calcar se arată în toată splendoarea lor, cum a fost cazul, bunăoară, în 2003, când Cetatea a putut fi admirată în întregime, ieșind la suprafață până la temelie.
Se spune că Vicina a fost construită între anii 972-976, pe aproape cinci hectare, de trupele împăratului Ioan Tzimiskes, cu rolul de a redobândi puterea la gurile Dunării de Jos. După moartea conducătorului, cetatea a fost distrusă de bulgari. Prin anul 1000, a fost reconstruită și transformată în centru comercial și creștin, dar, plasată într-o zonă destul de instabilă din punct de vedere politic, Cetatea a fost distrusă și reconstruită de mai multe ori. Pe la 1420, a fost cu totul abandonată și așa e până-n ziua de azi.
Zona nu este amenajată pentru a fi vizitată în orice anotimp, tocmai pentru cp e frecvent inundată. Cine ar vrea să rămână peste noapte să-și ia gândul! Nu e permis. Nici n-ar avea unde și nici n-ar avea cum, pentru că singura cale de acces este barca, iar localnicii știu ce să recomande.
De altfel, Păcuiul lui Soare este un loc unde legendele au înflorit și s-au păstrat. Cele mai multe vorbesc despre creaturi mitologice care ar locui pe insulă. Una din ele, un fel de dragon subacvativ – propriul nostru MOnstru din Loch Ness -, pe nume Samca Samotiva, se zice că ar păzi și astăzi ”Cetatea scufundată” din adâncurile Dunării.
Alina HOANOȘ
