• interviu cu Bogdan Nicolae Badea, preşedintele Directoratului companiei
– Sunteţi conducătorul unei companii importante şi nu aveţi cont de Facebook.
Compania are cont.
– Dumneavoastră nu aveţi. Cum supravieţuiţi?
Să spunem că sunt de modă veche şi prefer contactele directe şi prietenii reali, nu virtuali, în viaţa de zi cu zi.
– Are vreo importanţă şi şcoala serioasă, făcută la vremea ei pentru această opţiune?
E o opţiune personală.
■ De ce vrea Hidroelectrica turbine eoliene şi ferme fotovoltaice
– Aţi anunţat intenţia de a achiziţiona capacităţi existente pe piaţă de producere a energiei pe eolian şi fotovoltaic. Şi Remus Borza, la vremea insolvenţei Hidroelectrica, anunţa această intenţie. Ce se va întâmpla?
Aşa cum bine ştiţi, schema de susţinere pentru capacităţi noi de producţie din resurse regenerabile este valabilă pentru proiecte finalizate şi puse în funcţiune până la sfârşitul anului 2016. Ca atare, la ora asta, nu mai e funcţională. Odată cu finalizarea planului de afaceri – lucrăm intens la acest subiect, chiar dacă este vară -, urmărim şi diversificarea portofoliului. Aşa cum a fost desenat sistemul energetic naţional, la un anumit moment, pe splitarea şi divizarea RENEL în companii bazate pe o anumită sursă de energie, nu este în linie cu ceea ce se întâmplă la nivel mondial. Toate companiile mari, toţi giganţii din energie sunt companii integrate pe verticală. Practic, sunt implicate pe tot lanţul, de la producţia de energie electrică, la distribuţie, la vânzare. În acelaşi timp, această împărţire pe surse de energie induce şi un anumit risc, cum sunt anii secetoşi în cazul nostru. În momentul când depinzi de mai multe surse de energie, practic, se face o altă gestionare a riscului, astfel încât să oferim predictibilitate acţionarilor, mai ales că Hidroelectrica se pregăteşte de listare la bursă. Vrem să facem o listare temeinică, vrem să ştim din prima zi în care va intra capital nou cum vom utiliza aceşti bani. De aceea este o cursă contra cronometru în ceea ce priveşte deblocarea investiţiilor, care nu şi-au găsit finalizarea, şi demararea tuturor retehnologizărilor importante. Toate aceste lucruri se vor traduce într-o ieşire de cash importantă. Gândiţi-vă că retehnologizarea de la Stejaru presupune un efort financiar de peste 75 milioane euro. Suntem în faza de analiză financiară a ofertelor la Vidraru, unde vorbim de peste 80 milioane euro. Avem în vedere retehnologizarea centralelor de la Mărişelu, Remeţi, Râul Mare, care, toate, se învârt în jurul sumei de 70-80 milioane euro.
– Ce faceţi cu obiectivele care nu au doar funcţiunea de producere a energiei electrice?
Rămâne de văzut ce facem cu aceste obiective cu funcţiuni complexe. Ieri (8 august – n.a.) am vizitat obiectivele din administrarea Sucursalei Bistriţa. Nu le vom putea continua pe toate singuri. Este nevoie şi de sprijinul entităţilor iniţial beneficiare, conform decretelor de aprobare de la vremea lor, multe înainte de 1990. Erau foarte bine definite funcţiunile şi scopul obiectivului de investiţii, care nu erau, în primul rând, producţia de energie electrică, dacă ne referim la Paşcani, care are în spate o acumulare importantă. E o centrală de puţin peste 10 MW, ca putere instalată. În schimb, are un rol foarte important în privinţa tranzitării viiturilor, cum a fost cazul şi în acest an. Sigur, şi microclimatul se va schimba în acea zonă, una aridă, în condiţiile în care apare o acumulare nouă.
■ Marea de gunoaie dintre munţi
– Toată lumea vorbeşte despre Lacul Bicaz, ploi, regim hidrologic, viituri, deşeuri peste deşeuri ajunse pe lac, dar au fost ani şi mai gravi decât 2018. Hidroelectrica îşi făcea treaba, strângea tot. Nu vreau să vorbesc de o teorie a conspiraţiei, dar ceva parcă nu se potriveşte. Miroase a altă ţintă. Să fie vorba de trecerea lacului în domeniul public al judeţului?
Eu salut această iniţiativă, dar este necesară o adaptare a cadrului legislativ în primul şi-n primul rând.
– Exact!…
…În foarte multe situaţii să ştiţi că autorităţile locale au vrut să-şi asume anumite responsabilităţi, poate pentru că înţeleg mai bine problemele din zonă şi doresc să găsească o rezolvare rapidă.
– Am văzut ce-a ieşit la noi. Să ştiţi, eu nu cred deloc în acţiunile cu gunoieri voluntari.
Hidroelectrica are foarte multe situaţii adunate din trecut şi ”bobiţe” de-astea au condus la insolvenţă. Toată lumea o privea ca pe o vacă de muls, de unde să mai ia un contrăcţel, la o valoare mai mult sau mai puţin corectă. Se făcea mentenanţă cu lunile şi sistemul nu avea sufiecientă capacitate de producţie. Se cheltuiau bani pe investiţii care nu aveau sens. A fost o perioadă destul de tulbure. Tot în acea perioadă, Hidroelectrica – deşi, legal vorbind, nu este treaba noastră – făcea ecologizarea lacului, dar o făceam pentru că nu puteam să stăm pasivi la un dezastru. Însă salariaţii noştri nu au în fişa postului că sunt gunoierii lacului. Fenomenul e preponderent în această zonă. Eu provin din zona Olteniei, unde viiturile au produs probleme în amenajările de pe Olt, dar nu aşa.
În acelaşi timp, legislaţia s-a schimbat. Colectarea deşeurilor se face după alte reguli. Principiul ”poluatorul plăteşte” a început să se aplice. E uşor să vii la o companie care produce bani şi s-o pui să curăţe. Din păcate, unii care au condus compania şi-au asumat lucruri pe care nu trebuiau să le facă, fără o compensare corectă.
Hai să vedem fiecare de ce răspunde. E un sistem destul de complicat. Apa nu-i a noastră şi plătim apa, fundul lacului e tot concesionat, dar ce se întâmplă în cazul balastierelor? Sunt chestiuni care trebuiau clarificate din timp.
■ Apa Serv plânge degeaba
– Insist pe povestea trecerii Lacului de la Bicaz în domeniul public al judeţului. Contează oare şi o dispută mai veche, care trenează de ani de zile, cu compania judeţeană de apă, în legătură apa trasă de la captarea din lacul Bâtca Doamnei, pe care o plătesc la Hidroelectrica? Înţeleg că în culise sunt nişte dispute.
Nu ştiu să vă răspund la această întrebare. Nu cunosc sensibilităţile locale şi n-aş vrea să fac speculaţii.
– Dar reclamă faptul că trebuie să plătească foarte mult la Hidroelectrica, pe apa pe care n-o mai folosiţi pentru energie electrică. Aproape că se dau persecutaţi.
Noi avem o formulă general valabilă pentru toate aceste situaţii. E o formulă matematică, e clară. Are legătură cu debitul care se extrage din lac, cu pierderea de energie pe care o avem.
■ O retehnologizare discretă
– Aţi fost implicat la vârf în pregătirea retehnologizării de la Stejaru, dacă reţin bine. Chiar aţi coordonat acest proiect.
În calitate de şef al departamentului management de proiect, m-am ocupat de tot acest proiect. Mai puţin plăcut a fost că, după 8 luni, se discutau încă chestiuni birocratice. Acum suntem în plină retehnologizare.
– De ce nu prezentaţi povestea public? Măcar să facem diferenţa faţă de alte retehnologizări cu strigături, cu probleme mari, din anii din urmă.
Eu sunt de un alt principiu: vreau să avem lucrurile funcţionale, nu să spunem ce urmează să se facă. Suntem aproape de punerea în funcţiune a primului grup. Sunt lucrări mari, pe care trebuie să le corelăm cu condiţiile meteo. Gândiţi-vă că nu putem să indisponibilizăm centrala în condiţii de viitură, gândiţi-vă ce înseamnă toată salba din aval. În plus, la Bicaz, am avut probleme cu creşterea cotei în lac şi cu afluenţii care trebuie evacuaţi. Practic, evacuarea şi tranzitarea viiturii o facem, în primul rând, turbinând. În caz excepţional, când debitul afluent e mai mare decât debitul instalat pe hidroagregate, deversăm.
■ Socoteli energetice. De diverse anverguri
– Pe site, este trecută o putere instalată în Hidroelectrica de 6.444 MW. Alte surse dau alte puteri. Cât e funcţională?
Cei 6.444 MW înseamnă că, în acelaşi timp, debitele pe toate râurile interioare să fie la putere nominală, ceea ce este puţin probabil. Din experienţa din ultima perioadă – şi Hidroelectrica şi-a făcut datoria! – am produs peste 50% din energia ţării, deci o putere instantanee de 4.500 – 4.600 MW, în condiţiile în care avem un consum de 7-8.000 MW în mod curent, iar vârfurile se duc spre 10.000.
– Da, dar în România întreaga putere instalată apare a fi pe la 24.000 MW, din care vreo 14.000 funcţionali. Iar când consumul sare de 9.000, sistemul cam gâfâie.
Sunt multe capacităţi învechite, noi de aceea ne-am focusat pe conservare şi cicluri de viaţă noi pentru centralele mari şi importante. Ştiţi foarte bine că noi, pe lângă producerea efectivă de energie electrică, suntem principalul furnizor de servicii de sistem. Avem cele mai rapide grupuri, care, în caz de fluctuaţii în sistem, intră la nevoie şi îşi fac treaba bine. Capacitate de reglaj are inclusiv centrala de la Stejaru.
– Când eram mai tânăr, ştiam pe de rost în câte minute intră în funcţiune CHE Lotru-Ciunget.
Acolo este un exemplu de retehnologizare făcută bine. Este o bijuterie din punct de vedere tehnic şi principala centrală de reglaj.
– Şi Agenda naţională vs. Agenda europeană în producţia de energie electrică?
Pe de altă parte, ceea ce se întâmplă în celelalte zone producătoare de energie electrică ne preocupă, nu ca o tragedie, ci ca o oportunitate. Spuneam că e nevoie de investiţii noi. Probabil că vor fi în timp, peste ani de zile, nişte ieşiri de capacităţi datorită presiunii pe tot ce înseamnă tehnologii care conduc la emisii de carbon. Ţintele asumate la nivelul Comisiei Europene sunt foarte ambiţioase. Nu mai poţi să te duci cu acelaşi mix energetic pe care îl ai acum. Este o asumare a tuturor ţărilor membre, este şi un semnal care se dă la nivel mondial. Europa este un pionier, trebuie să stopăm poluarea, să reducem emisiile. La nivel politic, lumea este foarte hotărâtă.
Am văzut în anumite situaţii acea mentalitate, că unii nu-s de acord cu ce se impune, deşi nimeni nu-ţi impune. Este o negociere între state şi, odată agreat, toată lumea îşi asumă aceste ţinte. Dar, în subsidiar, cum ajungi la ţintele astea poate să reprezinte o oportunitate. Inclusiv de-a obţine finanţări nerambursabile. Îmi asum ţintele, dar pe mine mă costă la nivel de ţară şi cer bani din Fondul de modernizare, din Fondul de dezvoltare. Aici trebuie să fim pragmatici, fiindcă ne-a lipsit acest pragmatism.
– Uitaţi, eu mă gândesc la Suedia, singura ţară din Uniunea Europeană care are putere instalată pe hidro mai mare decât noi şi care a negociat cu totul altceva, începând de la acea celebră Agendă 20/20/20 (reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 20% faţă de nivelurile din 1990, creşterea la 20% a ponderii surselor regenerabile de energie în consumul final de energie şi creşterea cu 20% a eficienţei energetice – n.a.).
…Şi care-i perimată acum.
– Dar fiecare ţară a jucat pe interesul ei, nu al Uniunii.
A jucat pe interesul ei şi va juca. Noi trebuie să învăţăm să ne urmărim interesul. Şi fiecare să ne facem treaba. N-aş mai vrea să vină cumva valul peste noi, în condiţiile în care trebuia să vedem valul ăsta cu mult timp înainte.
■ Drama insolvenţei de la Hidroserv în umbra performanţelor Hidroelectrica
– Reorganizarea Hidroelectrica, trecând prin acea insolvenţă cu pauză, cum i se spune, s-a făcut şi cu preţul pe care-l plăteşte Hidroserv?
Nu, aici e o cu totul altă situaţie. Aş vrea să vă spun că întotdeauna am privit insolvenţa ca pe un bolnav, într-o stare critică, pe care îl duci de urgenţă pe masa de operaţie şi foarte rapid trebuie să găseşti o soluţie să stopezi evoluţia bolii, să scoţi partea bolnavă şi să redevină un om sănătos. În momentul în care scoţi tumoarea, poate tai mai mult în dreapta, poate în stânga. Important e să îl pui pe picioare şi acest lucru s-a reuşit cu succes în insolvenţă. Sigur că, din acel moment, este un om sănătos, dar nu este un atlet.
– Vă contrazic. Dacă ne uităm numai pe EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare – n.a.), indicatorul preferat al unora, Hidroelectrica e chiar un atlet de forţă.
Din punct de vedere al EBITDA, din punct de vedere al profitabilităţii şi, în general, al felului în care se mişcă compania, lucrurile au evoluat pozitiv. Ştiţi cum e, dacă ne raportăm la curtea noastră, suntem puternici. Dacă începem să ne uităm la nivel regional, la nivel european, ne dăm seama că suntem mici. Cum spunea d-l ministru (Anton Anton, ministrul Energiei – n.a.) la un moment dat, trebuie să mai pună carne pe ea. Gândiţi-vă că se vorbeşte de piaţă unică europeană (a energiei – n.a.). Ok, nu se face de azi pe mâine, dar se va face.
Noi mergem cu jucătorii pe care-i avem, iar alţii cu companii integrate de energie.
Tocmai de-aia noi vrem să diversificăm domeniul de regenerabile, să ne consolidăm, să creştem.
– Să nu fugim de Hidroserv, companie în insolvenţă.
Sigur, nu ne convine această stare de insolvenţă. Motivele care au dus la insolvenţă au fost expuse de administratorul judiciar. E nevoie de o restructurare.
– A câta?
Nu ştiu a câta. Eu ce vă pot spune este că, pe de o parte, la lucrările pe care Hidroelectrica le are, la Hidroserv nu este personal suficient să intervină în instalaţii. Pe de altă parte, este o suprastructură de personal TESA, care nu mai poate fi ţinut în spate de cei care efectiv produc.
– Suprastructura e în Bucureşti, nu în teritoriu. E acel Executiv.
Nu vreau să mă lansez într-o polemică acum, cu dvs., dar la Hidroserv suprastructură este peste tot în ţară.
– Ştiţi, datele financiare sunt publice. Iar pierderea produsă de Executiv este uriaşă!
Eu vă spun că sunt multe zone unde trebuie să se restructureze. Există un administrator judiciar, iar Hidroelectrica nu mai are administrator special – instanţa i-a retras dreptul de administrare.
Noi avem un plan de mentenanţă pe anul acesta şi un buget de circa 150 milioane lei la dispoziţia Hidroserv, din care s-a contractat deja foarte mult.
– Deci, pentru alte întrebări, să bat la uşă la Casa de Insolvenţă Transilvania?
Întrebaţi administratorul judiciar, întrebaţi conducerea Hidroserv. Ce vă pot spune e că, în ultimele luni de zile, am sesizat o îmbunătăţire a relaţiilor dintre noi, din punct de vedere al intervenţiilor. Treaba asta mă face să fiu optimist. Cumva, lucrurile par a se aşeza.
– În doza asta de optimism, unde se regăseşte faptul că Hidroelectrica angajează constant specialişti care, în proporţie covâşitoare, provin din Hidroserv?
Nu sunt în proporţie covârşitoare. Să vă dau un exemplu: strategia şi modificarea structurii organizatorice la nivel de Hidroelectrica au avut foarte strânsă legătură cu ceea ce se întâmplă la Stejaru. Am constatat, încă înainte de a fi preşedintele Directoratului, din discuţiile cu d-na Daniela Comănescu, managerul de proiect, că nu are oameni să analizeze documentaţiile şi asta înseamnă oameni de multiple specialităţi. Atunci, am plecat de la ideea că trebuie întărită structura de personal în zona de retehnologizare, în zona de dezvoltare, de proiectare. Am început, uşor-uşor, să ne dezvoltăm şi un departament intern de proiectare. Trebuie să găsim soluţii. Analizăm inclusiv varianta internalizării celor de la Hidroserv. Dacă, Doamne fereşte!, nu reuşesc să se pună pe picioare, trebuie să avem o soluţie, nu putem sta pasivi. Analizăm, aşadar, şi varianta internalizării activităţilor de mentenanţă. Sunt companii care fac mentenanţa aşa cum o facem noi, sunt companii care au un departament intern de mentenanţă. E o chestiune de opţiune şi, până la urmă, de situaţie de moment.
– Există, totuşi, un paradox. Ei fac service într-un domeniu foarte specializat, cu oameni foarte specializaţi. Compania pentru care lucează merge de minune, iar ei sunt pe nicăieri.
Să ştiţi că nu e singura situaţie. Avem probleme cu mulţi dintre partenerii noştri tradiţionali, care stau în insolvenţă şi nu reuşesc să se calibreze la ce înseamnă principiile economiei de piaţă.
– Hidroserv are un statut special. Ei au fost în Hidroelectrica, la şantierele proprii. A urmat externalizarea, ca societăţi separate, care mergeau bine, apoi s-a făcut o firmă mare ajunsă în insolvenţă.
Vedeţi, Hidroelectrica a fost la un pas să fie în aceeaşi situaţie ca ei. Atenţie, ei au stat într-un sistem închis cumva, protejat de ceea ce înseamnă schimbările şi provocările unei economii de piaţă. După aceea, fiecare s-a descurcat cum a putut. Hidroelectrica a trebuit să intre în insolvenţă ca să-şi revină, să se pună pe picioare şi să redevină o companie sănătoasă. Ceilalţi poate n-au avut capacitatea să facă acest lucru în timp real. Pentru noi, e o preocupare şi încercăm să găsim soluţii alternative în cazul în care aceşti parteneri nu vor mai avea capacitatea să răspundă la ce înseamnă necesarul Hidroelectrica.
■ La vânătoare de specialişti
– Aţi reclamat lipsa specialiştilor. Şcolile de energetică, şi mă refer la învăţământul superior, mai furnizează ingineri?
Mai furnizează. Să ştiţi că am fost bucuros să semnez în perioada asta foarte multe contracte cu universităţile, contracte de practică. Interes există, avem multe programe la nivelul departamentului de resurse umane. Invităm şi tineri de la liceele energetice. În 2015, i-am invitat chiar aici, la Stejaru. Încercăm să trezim interesul tinerilor pentru această zonă. O considerăm una stabilă, care poate oferi oportunităţi în carieră. Specialiştii pe acest tip de activităţi cred că au un mare avantaj dacă tinerii înţeleg de la început ce înseamnă sistemul energetic, dacă le trezeşte interesul.
Aici, din păcate, e foarte mult de lucru. Noi avem, la nivelul personalului, o medie de vârstă destul de înaintată şi trebuie să atragem tineretul, să aibă suficient timp să se facă schimbul de generaţii, să înveţe de la cei cu experienţă, să ne asigurăm garda nouă.
Interviu realizat de Viorel COSMA
