Primarul Dragoș Chitic, după ce a citit (aici) declarațile managerului Codruț Munteanu legate de locuințele pentru medici, ne-a contactat pentru a lămuri situația, nu neaparat pentru o replică.
“În urma discuției pe care am avut-o cu noul manager al Spitalului Județean, îl vom sprijini atât pe dumnealui să obțină o locuință de serviciu aici, la Piatra Neamț, din fondul primăriei, pe care am și identificat-o împreună, și totodată vom sprijini și medicii care doresc să obțină o locuință, prin două metode. Locuințe de serviciu din ceea ce avem disponibil și, am solicitat acum să inventariem ce ar mai fi disponibil să-i putem ajuta în regim de urgență, și a doua oară, prin acel bloc ANL care se va construi începând din toamnă, în cartierul Dărmănești, unde vor fi 25 de locuințe dedicate exact specialiștilor din sănătate. În ședința de Consiliu Local din luna august, pentru că așteptăm și solicitarea din partea celor de la spital, vom aloca această locuință de serviciu domnului manager, în cartierul Precista. S-a finalizat chiar de curând mansardarea blocului G6 și sunt acolo două apartamente noi proaspăt recepționate“.
Primarul Dragoș Chitic a ținut să menționeze că a mers personal cu noul manager al SJU Neamț pentru ca cel din urmă să-și aleagă apartamentul în care va locui atât timp cât va rămâne la Piatra Neamț.
De menționat că Spitalul Județean de Urgență se află în subordinea administrativă a Consiliului Județean Neamț.
Declarația managerului Codruț Munteanu: „Eu nu cred că în orașul acesta nu există 10 locuințe pentru medici, fiindcă sunt specialiști care vor să vină aici și dacă nu le oferim locuințe, îi pierdem. Sunt doi medici radiologi care m-au rugat să fac lobby pentru locuințe. Trebuie să facem ceva, fiindcă nu avem voie să pierdem tinerii medici, mai ales pe specialitățile deficitare. Eu am vorbit deja cu domnul primar Chitic, vrea să ne ajute, se caută soluții până se vor construi noile locuințe”
(E.C.)