Agentul Ovidiu Busuioc, cel care a tras câteva focuri de armă ca să-i determine pe țiganii dezlănțuiți în stradă să se potolească, este propus astăzi, 9 august, cetățean de onoare al orașului Târgu Neamț. Din punctul de vedere al primăriei, el a dat dovadă de curaj și devotament în slujba comunității: ”În data de 5 iulie 2018, Agentul şef de poliţie Busuioc Ovidiu a intervenit prompt, cu mult curaj şi fermitate, fără ezitare, pentru aplanarea unui conflict stradal violent, izbucnit între două grupuri de etnie rromă, formate din aproximativ 50 de persoane – inclusiv minori”.
Din punctul de vedere al membrilor Corpului de control, care au venit să verifice foile de parcurs al mașinilor Poliției Neamț poate descoperă niște carburant nejustificat, omul a greșit, trebuie cercetat prealabil și, pe cale de consecință, sancționat. Deciziile în ceea ce-l privește vor fi cuprinse în raportul final de control, așteptat în termen de 30 de zile de la prezentarea concluziilor preliminare, care a avut loc în ziua de 6 august. Cu titlu ”provizoriu”, i se reproșează că nu a avut în vedere ”justificarea legală a tuturor acțiunilor”, ”respectarea în intervenție a principiilor proporționalității și al gradualității”, ”stabilirea sarcinilor atunci când lucrează în echipă” și nu a respectat regula tactică privind luarea ”măsurilor pentru dirijarea la eveniment a unui număr suficient de polițiști”. Însă cea mai tare dintre abateri, expresia fidelă a gândirii de birou, este că nu a intervenit ”simultan, din mai multe puncte, folosind bastonul de cauciuc, căutând să ajungă la elementele cele mai violente, pentru a le imobiliza, iar în cazul în care se încearcă atacarea polițistului se va folosi spray-ul cu substanțe iritant-lacrimogene”. Cât ar fi contat spray-ul în fața bâtelor, lopeților și bordurilor se poate vedea inclusiv din acest video:
https://www.facebook.com/adrian.iftimeiacob/videos/2044314355821365/?t=1
În ce măsură ar fi reușit să respecte un agent – trimis să intervină între 50 de țigani care ajunseseră la faza de smuls borduri de pe trotuare -, un ordin al IGPR, care se referă înainte de toate la un număr ”suficient” de polițiști, numai Corpul de control al ministrului Carmen Dan poate explica. Este evident că a fost ușor de înșirat niște presupuse abateri pe o hârtie.
Mai greu le-ar fi fost distinșilor ofițeri cu funcții de control să relateze ei înșiși care ar fi fost modalitatea legală și ideală de intervenție în situația dată. Ca efect al focurilor trase de agentul Busuioc, scandalul s-a aplanat. Tocmai de aceea, populația, dar și autoritățile locale l-au privit ca pe un erou, iar conducerea Sindicatului Național al Polițiștilor l-a propus la minister, spre premiere. Alături de alți polițiști care s-au remarcat la acea intervenție. Aceeași propunere a fost formulată și conducerea IPJ Neamț, însă n-a mai ajuns la minister, pentru că onor Corpul de control a fost mai harnic și a venit cu propunerea de sancționare a polițistului.
Rezumând, în momentul de față, există la MAI două propuneri contradictorii în privința agentului Ovidiu Busuioc: una de premiere și alta de ”ciufulire” disciplinară. Probabil că, dacă polițistul ar fi folosit arma în timpul unui scandal petrecut oriunde altundeva în țară, ar fi fost deja premiat până acum. Însă el a intervenit acolo unde lucra. În timp ce IPJ era sub lupa unui control cu țintă clară: decapitarea conducerii. Scop pentru îndeplinirea căruia, orice lucru poate fi folosit. Până și o intervenția care s-a terminat cu bine, fără niciun rănit și cu distrugeri minime, în condițiile în care putea deveni un măcel. Însă scandalul din Târgu Neamț a beneficiat de o atenție aparte a Corpului de control, iar pe lista celor care au săvârșit abateri nu este doar agentul Busuioc, ci și șeful său, Victor Vlad, precum și conducerea Poliției Județene.
În tot contextul, tulbure și tensionat, instituția care s-a detașat și și-a spus clar punctul de vedere, este Primăria Târgu Neamț. ”În data de 05.07.2018 fiind de serviciu – schimbul II, a fost dirijat să intervină la un scandal în zona INTIM fără a se cunoaşte amploarea acestuia. La sosirea la faţa locului, agentul a constatat că între două grupuri numeroase compuse din persoane de etnie rromă a izbucnit un conflict generalizat. Întrucât agentul de poliţie cunoştea insuficienţa forţelor din teren a intervenit prompt pentru a opri activitatea infracţională utilizând armamentul din dotare pentru somarea persoanelor implicate. Prin atitudinea sa agentul a dat dovadă de curaj şi stăpânire de sine acţionând prompt pentru ca situaţia să nu degenereze pentru limitarea pagubelor produse şi reducerea de victime umane”, se arată în expunerea de motive pentru oferirea titlului de cetățean de onoare.
Indiferent ce se va decide la ”centru”, este clar că, pentru Târgu Neamț și pentru județul Neamț, agentul Ovidiu Busuioc rămâne un polițist bun, curajos și onorabil.
Cristina MIRCEA