Blocul I2 din Piața Mihail Kogălniceanu, din Piatra Neamț, a început să crape și nimeni nu se stresează. Cu multe cabinete stomatologice la parter și tot felul de firme, blocul este locuit doar de bătrâni. Genul acela de oameni care-și plătesc conștiincios datoriile la asociație, dar nu rămân cu mare lucru din pensiile lor și de aceea orice leu contează. Despre lucrări de amploare din banii locatarilor, nici nu poate fi vorba. Apoi, blocul e bătrân, oamenii la fel și, pentru cât mai au ei de trăit, nici nu-și bat capul.
Totuși, fiica unei doamne care locuiește la parter, la scara B, a încercat să caute soluții. La Primăria Piatra Neamț, unde i s-a spus că problemele legate de siguranța construcțiilor nu țin de atribuțiile acestei instituții, ci de asociația de proprietari.
La Asociația nr. 5, care administrează blocul respectiv, l-am găsit pe președintele Neculai Heisu, care a spus că pardoselile au crăpături, în diverse stadii, în toate scările blocului: ”Nu sunt de la ploile din luna iulie, sunt mult mai vechi și cred că, mai curând, au legătură cu cutremurele, nu cu ploile. Blocul este construit în perioada 1955-1960 și acoperit cu țiglă obținută din recuperări. În pod plouă peste tot, iar de schimbat acoperișul costă foarte mult. Am reușit la o singură scară, undeva peste drum de biserica catolică, dar am strâns bani vreme de doi ani și jumătate. Însă acolo locatarii au acceptat să facă acoperișul. A costat 40.000 de lei, repet, pentru o singură scară. La blocul I2 abia dacă reușim să reparăm copertinele holurilor de la intrare. Și, deși strângem banii cu mare efort, există câțiva locatari cu drag de porumbei, le aruncă mâncare exact pe copertine și, când dau cu ciocul mii de păsări, iarăși se strică”.
Crăpăturile apărute în paviment, care urmează acceași direcție și traversează toate scările blocului, nu par să îngrijoreze pe nimeni. Doar doamna care ne-a sesizat vrea să meargă la Inspectoratul de Stat în construcții și să întrebe cât ar costa-o o expertiză făcută de un specialist care să stabilească dacă structura de rezistență a clădirii este afectată.
”Mie mi-e groază să pășesc în zona asta unde este crăpat. Acum fisurile s-au adâncit și au urcat pe perete și pe trepte. Și în parcarea din spatele blocului s-a lăsat pământul într-un loc, însă au venit cei de la primărie, au turnat un pic de asfalt și au «rezolvat». Din punct de vedere estetic, blocul nu arată rău, însă din punct de vedere al rezistenței nimeni nu știe”.
Președintele asociației de proprietari locuiește exact la unul din blocurile din spate, unul care, deși mai noi, construit după 1970, a început și el să crape. Iar altele două de alături, ridicate ca locuințe de serviciu pentru instituții, au, de asemenea, fisuri vizibile.
”Eu am auzit că aici ar fi fost un cimitir. Nu știu dacă al bisericii catolice, dar e posibil, pentru că este foarte aproape. Când s-au construit blocurile, s-a adus pământ din alte părți, a fost tasat cât s-a putut, însă este posibil ca și din acest motiv să fi apărut fisuri. Orice construcție lucrează în timp și, dacă nu este bine înfiptă în pământ, se mai lasă, mai crapă. Pe dinafară, blocurile arată bine, dar știți cum e… Și omul arată bine dacă se îmbracă elegant, însă înăuntru poate avea un pui de cancer”.
Locatarii, cei câțiva pe care i-am întâlnit, nu par îngrijorați din cauza fisurilor, dar nici nu sunt curioși să afle dacă blocul are probleme atât de mari încât să ajungă ”cu risc” într-o zi. În schimb, îi deranjează teribil porumbeii și aceasta este tema zilnică de la asociația de proprietari. Blocul mai rezistă el câțiva ani. I-au pus niște plăci OSB la luminatoarele din pod, să nu mai intre zăpada, și e ok. Oricum, nu are nimeni bani pentru o lucrare mai serioasă. Dar porumbeii sunt de-a dreptul nesuferiți.
”Să vedeți câtă mizerie fac!”, ne spune o doamnă care locuiește la scara A a blocului I2. ”Avem un vecin săracul, toată ziua spală geamurile, că e om curat. Însă doamna asta care le dă de mâncare nu vrea să înțeleagă și gata! Chiar nu știu ce este de făcut. Eu zic că e o problemă”. (C.M.)
GALERIE FOTO