În județul Neamț, există 29 de fonduri cinegetice, administrate de 11 gestionari, care au, printre altele, datoria de a menține biodiversitatea în echilibru. Fiecare administrator asigură un supliment de hrană animalelor, în condițiile în care obține o anumită cotă de recoltă. De 3 ani, ursul nu se mai împușcă. A fost o decizie emoțională, luată la presiunea ”opiniei publice”, influențată de ONG-uri, care nu prea știu, concret, cum funcţionează lanţul trofic şi nici consecinţele înmulţirii necontrolate a unei specii care nu are duşmani naturali. La nivelul județului Neamț, efectul deja se vede. Pădurile, care, în mod normal, pot suporta un efectiv de 175 de urși, sunt supraîncărcate.
În momentul de față, conform estimărilor făcute de specialiștii de la Agenția pentru Protecția Mediului Neamț, sunt 443 de exemplare.
”Estimările sunt foarte aproape de realitate, pentru că se fac la sfârșitul iernii, când încă mai este zăpadă, pe baza urmelor”, a declarat Roxana Savina, din cadrul Compartimentului de calitate a factorilor de mediu. ”De regulă, estimările se fac într-o singură zi, pentru a evita suprapunerile, având în vedere că ursul migrează 50-60 km pe noapte”.
Până acum câteva zile, urșii au atacat doar oi, vaci, dar și câini – pe care se pare că-i preferă. Valoarea despăgubirilor solicitate de oamenii care au rămas fără animale sau fără recoltă nu este considerabilă. În total, s-au încheiat 31 de procese verbale de constatare a pagubelor, din care 15 pentru pagubele făcute de mistreți (4.210 lei), 5 – lupi (3.100 de lei), 4 – urși (4.347 de lei) și 7 – zimbri (3.880 de lei). În cazul zimbrilor, este vorba despre căpițele de fân, pe care pun stăpânire hotărât și nu se mișcă până nu le termină de mâncat.
Dacă celelalte specii și-au păstrat teama ancestrală față de om, ursul atacă.
Cel mai recent exemplu este al cabanierului de la Fântânele, mușcat și zgâriat de o ursoaică. A scăpat cu viață, doar pentru că animalul l-a abandonat ca să-și recupereze cei doi pui, care plecaseră spre pădure. Bărbatul a fost atacat lângă un scoruș, în timp ce culegea bureți. Este posibil ca unul dintre pui să fi fost în copac și el să nu-l fi văzut. Ursoaica a simțit că puiul ei este în pericol și a atacat. Ferocitatea cu care acționează femelele este proverbială în zona Ceahlău.
Oamenii își amintesc și acum de o întâmplare, petrecută după o vânătoare, cu ani în urmă. Un bărbat a găsit un pui de urs, care se speriase de zgomotul focurilor de armă și se pierduse de mama lui. La vârsta de un an, puii sunt blânzi și nu se tem de om. Bărbatul l-a luat în braţe, l-a dus acasă și l-a închis într-un compartiment al grajdului. Noaptea, ursoaica-mamă a venit să-și recupereze puiul, pe care l-a căutat după miros. A sfărâmat toată gospodăria, a ucis animalele, și-a luat ”copilul” și a plecat.
* Când vânătoarea devine ”intervenţie”
Specialiștii susțin că rata de înmulțire acceptată la urs este de 10% din efectivul evaluat. Nespecialiștii țipă că, din cauza tăierilor de păduri, urșii atacă stânile și gospodăriile oamenilor. Adevărul este că, în ultimii 3 ani, a funcționat un cumul de factori.
La nivelul anului 2016, în județul Neamț, s-a împușcat un singur urs, după ce-a atacat un om în comuna Alexandru cel Bun, iar din anul 2017 până acum, în luna septembrie a anului 2018, n-a fost extras niciun exemplar.
Neavând cote de recoltă, asociațiile de vânătoare n-au mai pus nici mâncare (porumb, mere, dulceață expirată, ciocolată sau granule) la locurile de hrănire. În același timp, deși vânătoarea a fost interzisă, nimeni nu a interzis și recoltarea fructelor de pădure și a ciupercilor. S-au dat în fiecare an autorizații pentru sute de tone. În 2018, de exemplu, 11 firme și Direcția Silvică au primit autorizații pentru recoltarea a 710 tone de fructe și ciuperci. Însă aceste cantități sunt doar cele despre care se știe în mod oficial. Pădurile sunt pline, de primăvara până toamna târziu, de oameni care culeg de la fragi până la zmeură, afine, mure, bureți, absolut tot ce găsesc. Unii le vând la piață sau pe marginea drumului și doar din asta trăiesc.
”Eu tot spun: stop jefuirii pădurilor!”, a declarat Raul Papalicef, șeful Asociației de vânătoare Lupul cenușiu. ”Și, când mă refer la jaf, vorbesc nu doar despre combaterea tăierilor ilegale, ci și despre limitarea extragerii ilicite din păduri a miilor de tone de fructe de pădure vândute prin piețe și prin satele cu populație de culoare. Am văzut că, în cazul trufelor, acolo unde există interes, lucrurile stau altfel. Dar zmeura, mâncarea de bază a ursului, nu se supune aceluiași regim. Și, atunci, e clar de ce atacă ursul: de foame! Contrar părerilor unor ONG-uri de mediu și ale unor «specialiști» care au văzut mulți urși doar prin fotografii, defrișările pădurilor bătrâne influențează pozitiv înmulțirea speciei. Trebuie știut că, oricât s-ar defrișa, fondul forestier național nu se diminuează. În locul pădurilor bătrâne și întunecoase, unde biomasa – sursa de hrană – este foarte, foarte mică, în urma exploatărilor apare regenerarea naturală, cu specii considerate invazive, și anume zmeura, murele, lăstarii, ciupercile, dar și insectele care produc colonii in cioatele aflate în proces natural de oxidare. Rolul gestionarului fondului cinegetic este de a menține o populație, în cotele ei de bonitate acceptate în urma studiilor ICAS, și de a elimina la specia urs acele exemplare care devin, prin excelență, carnivore și produc pagube, atacând gospodăriile din zona montană. Cât privește atacul asupra oamenilor, peste tot în lume ursul este imediat eliminat. Specialiștii cu o vastă experiență din SUA şi din Canada – acolo unde numărul deceselor provocate de urs este mare – au constatat de mult că acel exemplar care a atacat o dată un om va mai ataca și în altă situație, atacul inițial anulând sentimentul de frică ancestrală pe care majoritatea animalelor îl au în fața omului. România a aderat la Convenția de la Berna – convenție cu care ONG-urile au forțat mâna ministerului -, prin care un grup de state civilizate și democratice au hotărât reguli de conservare a speciilor CITES (lup, urs, râs, pisică sălbatică), state care, trebuie menționat, nu au pe teritoriul lor specii CITES, cu excepția câtorva exemplare de pisică, râs și lup, și refuză categoric să-și repopuleze pădurile cu urși și lupi. În schimb, ne dau sfaturi și ne bat obrazul prin tot felul de ONG-uri cu istoric financiar întunecat, gen WWF, al cărui fost reprezentant în România – Erika Stanciu – era secretar de stat la Mediu când s-a interzis vânătoarea la urs și lup”.
Ignorând exact proporția resurse naturale – număr de urși în creștere, WWF își menține poziția împotriva vânătorii, considerând că trebuie găsite alte metode de prevenire a atacurilor. Comunicatele organizației care susține că pledează pentru armonia dintre om și natură sunt în aceeași notă: ”Prevenirea conflictelor trebuie realizată prin metode dedicate acestui scop și a căror eficiență a fost demonstrată în alte țări (ex. garduri electrice, câini specializați, tomberoane anti-urs etc.), nu prin vânătoare bazată pe cote. Cotele prestabilite nu pot estima precis unde, când și câte situații conflictuale majore vor avea loc. Intervențiile ar trebui acceptate strict în cazul pagubelor materiale importante și repetate sau dacă anumiți indivizi reprezintă un pericol iminent la sănătatea și integritatea oamenilor”.
Vânătorii profesionişti, inclusiv cei din Direcţia Silvică, spun că exemplarele mari sunt cele care atacă, motiv pentru care erau primele extrase, mai ales dacă se ştia zona în care acţionau. De aici şi până la povestea cu goana după trofee, care costau câteva mii de euro şi erau dorite inclusiv de vânătorii din străinătate, distanţa a fost scurtă. În fond, era o practică profitabilă în două direcţii: populaţia de urşi era ţinută sub control, iar fondurile de vânătoare aveau bani pentru întreţinere. Acum, după 3 ani de pauză, când a realizat efectele, Ministerul Mediului propune ”intervenţii”, adică împuşcarea sau relocarea – o altă poveste neclară: ”Nivelul maxim de intervenție în populația de urs brun, se va stabili anual până la nivelul sporului natural și chiar peste acesta(dacă este cazul și este justificat), astfel putând să se asigure extragerea surplusului populațional”.
APM Neamţ, aflată sub conducerea directorului Iulian Jugan, a propus 31 de exemplare. Vânătorii spun că este puţin. Ministerul încă nu a răspuns. Cât despre soluţii în cazul ursoaicelor – cum este cea de la Fântânele, care a gustat deja sânge de om, dar are pui şi ar trebui ”relocată” împreună cu ei, tot ”de sus” ar trebui să se ia o decizie. Dar fariseismul practicat în toate ţările care sunt acum invocate drept modele de ecologie şi grijă pentru diversitate este deja demonstrat. În 2013, Elveţia împuşca ultimul urs, findcă populaţiei îi era frică de el, în 2017 Germania împuşca singurul zimbru, tot findcă populaţia se temea de el!!! Apoi, să nu uităm de ursuleţul Bruno, pe care, după o intensă campanie mediatică, Germania l-a ”relocat” într-o ladă frigorifică, în ciuda tuturor convenţiilor, imediat ce a dat o lovitură cruntă economiei bavareze şi a mâncat 30 de oi, deşi era unic în pădurile statului.
În ultimii 2 ani, atacurile urşilor asupra gospodăriilor şi asupra oamenilor din Neamţ au crescut îngrijorător. Dacă nu este capabil să le stopeze, probabil că Ministerul Mediului ar trebui să stabilească suma pentru despăgubire în cazul oamenilor ucişi. Eventual, de comun acord cu Ministerul Muncii şi cu Ministerul Economiei. Necunoscuta fiind, vorba lui Raul Papalicef: ”Cât costă, pe piaţa muncii, un Homo sapiens, exemplar adult, bine hrănit?”.
Cristina MIRCEA
FOTO: Pixabay
