Reuniunea anuală a celei mai importante structuri arheologice europene (European Association of Archaeologists), ajunsă la cea de-a 24-a ediție, a avut loc în perioada 5-8 septembrie, la Barcelona, capitala culturală a Spaniei.
Evenimentul, derulat sub moto-ul „Reflecting Future”, a celebrat Anul European al Patrimoniului Cultural, bucurându-se de participarea a peste 4000 de arheologi de la prestigioase instituții academice, universitare și muzeale din Europa, inclusiv din România.
La 2 din cele 100 de sesiuni, grupate în 5 teme majore, au contribuit și trei dintre specialiștii Complexului Muzeal Județean Neamț, respectiv Dr. Ciprian-Dorin Nicola (MIAPN), Dr. Constantin Preoteasa (CICCC-MAECPN) și Dr. Vasile Diaconu (MIETN). În prezentările lor, aceștia au făcut referire la patrimoniul arheologic legat de exploatarea sării din zona subcarpatică a Moldovei și rolul deosebit de important pe care cercetările arheologice interdisciplinare neinvazive (LiDAR, GPR, UAV, GIS și prospecțiunile geofizice), realizate ca urmare a colaborărilor internaționale avute cu Universitatea „Friedrich-Alexander” din Erlangen-Nurnberg (Germania), Universitatea din Regensburg (Germania) și Universitatea din Rzeszow (Polonia), îl au în evidențierea, protejarea, valorificarea și promovarea patrimoniului cultural de excepție al județului Neamț.
„Prezența noastră la această prestigioasă întâlnire constituie o experiență deosebită prin faptul că am putut fi în contact cu cea mai importantă parte a breslei arheologilor europeni. Cu toate acestea, cel mai semnificativ aspect al participării la manifestarea științifică amintită anterior este faptul că am putut să prezentăm aspecte deosebite legate de patrimoniul arheologic nemțean, care are multe elemente de individualitate, dar care își găsește importante ecouri și în alte zone ale Europei de sud-est”, a declarat Dr. Vasile Diaconu.
C.T. STURZU