Patru ”triburi” de copii ai dacilor liberi au trăit, vreme de o săptămână, o experienţă care i-a îmbogăţit. Au început pe 12 august, cu o procesiune, cu icoana Maicii Domnului, prin vatra satului Corni, de la bisericuţa monument istoric, până la paraclisul din Dealul Crucii, după care s-au deplasat la Durău. Acolo, coordonatorii de ”trib” – Maria Grumeza, şefa costobocilor, Constantin Tomuleasa, inginer IT, şeful burilor, Laura Vasilachi, coordonatoarea carpilor şi Mihai Tudosă, şeful geţilor – au făcut tot ce a ţinut de ei pentru ca membrii ”triburilor” pe care le coordonau să-şi însuşească toate cunoştinţele din timpul atelierelor la care au participat.
Dincolo de muzică, teatru sau bune maniere, s-a învăţat istorie – Mihai Tudosă, de exemplu, a prezentat artefacte din Primul Război Mondial, în cadrul atelierului pe care l-a susţinut -, s-a cântat Imnul martirilor Brâncoveni, s-au spus rugăciuni cu bucurie şi cu dragoste, s-au legat prietenii. Au fost mai mulţi copii decât la oricare din ediţiile precedente, aceasta fiind cea de-a şasea, pentru că tabăra dacilor liberi a crescut de la an, la an, iar acum a adunat nu mai puţin de 60 de copii, între 10 şi 18 ani.
”Doar 7 dintre participanţi sunt din sat, pentru că atâţia sunt toţi copiii noştri, restul sunt din centre, şi copii ai prietenilor bisericii noastre şi ai prietenilor prietenilor”, a declarat părintele Nicolae Capşa, parohul bisericii din Corni. ”Săptămâna de tabără a început cu ateliere şi vreau să amintesc oamenii care s-au implicat total în aceste activităţi: psiholog Cristina Grosu – bune maniere, psiholog Monica Roşu – comunicare, studenta Gabriela Ganea, de la Universitatea «George Enescu» Iaşi, împreună cu profesor învăţământ primar Cătălina Şulea – muzică, studenta de la UMF Iaşi Georgiana Murariu, fostă participantă la 4 ediţii ale taberei, devenită acum instructor-muzică. Fiecare oră şi fiecare zi au avut însemnătatea şi încărcătura lor, însă o atmosferă spirituală, duhovnicească, aparte a fost marţi seara, când copiii au cântat ei înşişi Prohodul Maicii Domnului. Tocmai pentru a păstra în amintire momentele deosebite, am avut un fotograf – Cristina Tapalagă, şi ea studentă la UMF Iaşi, şi am făcut şi un filmuleţ al taberei, cu sprijinul inginerului Marian Corduneanu. Iar cu toată partea de programe artistice şi de administrare s-a ocupat preoteasa Anemona Capşa, artist plastic. Ideea organizării taberei îmi aparţine, însă desfăşurarea ei n-ar fi fost posibilă fără sprijinul Primăriei şi al Consiliului local Bodeşti, al familiei Cristian şi Mirela Berbece de la Cribernet, al doamnei Ana Drelciuc de la Medasimpex şi al domnilor Constantin Timofte din Ştefan cel Mare şi Nicolae Paşcău, din Tarcău, cărora ţin să le mulţumesc”.
Ziua de joi, când toate cele patru ”triburi” au urcat pe Vârful Toaca, a fost o experienţă unică pentru copii, mai ales că mulţi dintre ei făceau pentru prima dată o astfel de drumeţie. Efortul de a urca şi a coborî în aceeaşi zi a fost considerabil, dar dacii s-au îmbărbătat cu cântece patriotice şi cântece de drumeţie, iar când unii dintre ei au dat semne de oboseală, au fost ajutaţi de ceilalţi.
Vineri a fost o altă zi dedicată atelierelor, iar sâmbătă grupul s-a întors la Corni, cu aceleaşi microbuze, puse la dispoziţie de primăriile din comunele Bodeşti şi Ştefan cel Mare. Copiii s-au oprit la căminul cultural, unde a avut loc spectacolul de închidere a taberei, în faţa bătrânilor satului, a părinţilor şi a oficialităţilor locale – primarul de Bodeşti Marinel Barna şi viceprimarul Elena Busuioc. Timp de două ore, copiii au arătat tot ce-au învăţat în tabără, surprinzând până şi organizatorii cu scenetele de teatru, cu muzica şi cu dansurile lor. Seara a avut semnificaţie specială şi pentru că Mirel Solomon, unul din fiii satului, a tăiat tortul de majorat, dar şi pentru că a fost vizionat filmul cu toate activităţile din tabără. După aceste momente, copiii au fost invitaţi la masă, iar adulţii au primit câte o plăcintă dacică şi un pahar de vin. A urmat, firesc, focul de tabără, dar şi momentul despărţirii, când s-au îmbrăţişat participanţii, iar unii nu şi-au putut stăpâni lacrimile de emoţie. (Cristina MIRCEA)
GALERIE FOTO