Povestea cazematelor din comunele Urecheni şi Timişeşti este puţin cunoscută, nu doar multora dintre nemţeni, ci şi românilor, în general. Subiectul a ieşit la lumină, la modul cel mai propriu, odată cu ”eliberarea” cazematelor – termenul fiind foarte potrivit -, de vegetaţia care le ”stăpânea” de ani de zile. Iniţiatorul acţiunii ”Patrioţi cu fapta”, comisarul Vitalie Josanu, nu s-a bucurat, însă, de susţinere din partea autorităţilor. Deja produsese un pic de deranj la nivel judeţean ca să mai fie bine primit în teritoriul situat pe acelaşi aliniament. Şi, dacă la Urecheni nu au fost probleme şi nu a fost de făcut decât o slujbă creştină pentru oamenii care şi-au pierdut viaţa luptând în cazemate, la Timişeşti, primarul a venit cu un întreg alai şi cu argumente ”solide”, în viziunea proprie, ca să împiedice acţiunea voluntarilor care voiau să curăţe cazematele de bălării. A invocat memoria satului şi lecţiile de istorie. Se vede că o altă istorie, decât cea corectă şi menţionată, de altfel, în cărţi locale, de genul monografiilor, care au valoarea de document.
* ”La şcoală aşa ni s-a explicat: eram în pace şi au venit hitleriştii peste noi”
Explicaţia domnului primar Vasile Mărculeţ sună a răzbunare bizară. La modul că ”le arătăm noi altora cum putem să-i pedepsim lăsând bălăriile să crească pe pământul nostru”: ”La şcoală aşa ni s-a explicat şi aşa am fost învăţaţi: au venit nemţii peste noi, au venit hitleriştii peste noi, eram în pace şi au venit peste noi. Bătrânii satului au spus: aceste cazemate au fost făcute de armata ocupaţională Noi, în cinstea eroilor, am ridicat monumente. Cazemata în sine, ea ca şi cazemată, are o amprentă negativă în memoria colectivă, asta vreau să înţelegeţi. Această construcţie este făcută de ocupanţi este clar. Au fost aruncate în aer de ruşi”.
Acum să definim expresia ”eram în pace”. Scopul iniţial al intrării României în război fost eliberarea teritoriului dintre Prut şi Nistru, ceea ce s-a şi întâmplat, cu preţul a 4.112 de soldaţi morţi, 12.120 de răniţi şi peste 5.506 de dispăruţi. Mareşalul Antonescu a dat ordin ca armata română să continue războiul împotriva Uniunii Sovietice, dincolo de Nistru, lucru care i-a bulversat pe soldaţi, dar a complicat şi relaţiile României cu Anglia şi Statele Unite ale Americii.
În lucrarea monografică ”Război blestemat”, semnată de Dumitru Stan, preşedinte fondator al Asociaţiei Naţionale ”Cultul eroilor” filiala Răuceşti, se descriu evenimentele, aşa cum au fost ele percepute de participanţii la război. Câteva din pasajele lucrării, de altfel amplă şi cu detalii crude, chiar merită reproduse: ”Antrenarea ţării dincolo de Nistru a avut consecinţe grave pentru poporul român, atât în momentul războiului, cât şi în perspectivă, şi aceasta se va vedea începând cu luna decembrie 1941 şi, respectiv, în iunie 1942, când Puterile Aliate vor cere României să părăsească Axa şi să capituleze necondiţionat. Armata Română nu avea de unde să ştie că Puterile Aliate aveau în vedere o schimbare radicală a mersului războiului, iar odată cu căderea Frontului de Est, România va rămâne sub influenţa Rusiei, care va avea libertatea de control în toate domeniile de activitate, inclusiv în treburile politice.
Mareşalul Ion Antonescu nu era de aceeaşi părere, susţinând în continuare ideea «de a ne bate cu ruşii până la capăt». În consecinţă, Armatele Române, după ce au trecut Nistru, au început înaintarea în forţă spre direcţia Odessa-Dalnic. Dar acum în cel de-al doilea război mondial, armata română ajunsese prea departe, alături de Germania şi erau conduşi de doi «paranoici» HITLER şi ION ANTONESCU, care ne forţau să luptăm împotriva altui «paranoic» ce se numea STALIN.
O cauză a prăbuşirii frontului de est s-a datorat faptului că ostaşii români au luptat în cele mai grele bătălii, în condiţii deosebit de vitrege, pe un ger năprasnic, la temperaturi foarte scăzute, la minim 40°-50° C, viscol, teren înzăpezit şi frământat, îmbrăcat în ţinută de vară şi hrănit prost.
Armamentul din dotare n-a fost proiectat să funcţioneze la asemenea temperaturi scăzute şi întreţinut cu ulei de vară, s-a blocat pur şi simplu. Mitralierele, puştile, aruncătoarele, tunurile de calibru mic, artileria, maşinile blindate şi chiar tancurile s-au congelat din cauza uleiului de întreţinere. În schimb, armamentul ruşilor, proiectat la asemenea temperaturi scăzute şi întreţinute cu uleiuri şi carburanţi de iarnă, a funcţionat perfect”.
* La construirea cazematelor au participat tineri români, în vârstă de 15-16 ani
În aceeaşi carte, se descrie construirea liniei de cazemate din zona Târgu Neamţ, la care au participat, surpriză!, şi tineri români: ”Linia de fortificaţii porneşte de la nord de Băile Oglinzi, traversează şoseaua Tg. Neamţ – Fălticeni, de aici intră în imaşul comunal în hotar cu localitatea Răuceşti – Buburuz, apoi coboară pe imaşul oraşului, traversează drumul comunal Răuceşti – Barieră, ajunge la şoseaua Tg. Neamţ – Paşcani, pe care o traversează aproape de moara de apă a lui Matei, trece peste râul Ozana, în cartierul Blebea, pe lângă pădurea Boiştea, spre satul Dumbrava, pe lângă herghelia de cai şi, de aici, continuă pe marginea pădurii Cenuşa – Ingăreşti.
Această zonă fortificată constituia, la acea dată, una din cele mai bune poziţii de apărare de pe tot frontul din Moldova în cel de-al doilea război mondial.
Din punct de vedere strategic, închidea coridorul de pătrundere spre Ardeal, prin Depresiunea Neamţului, în fapt – trecătoarea dinspre Moldova spre Transilvania – prin Tg. Neamţ, Pipirig peste Petru-Vodă, Poiana Teiului – Tulgheş – Borsec – Cheile Bicazului – Lacu Roşu – Topliţa – Sfântu Gheorghe.
Pentru executarea lucrărilor de fortificaţii, în special la acoperitul cazematelor cu pământ, având grosimea de peste 1 m înălţime, şi a liniilor de reţele de sârmă ghimpată, au fost concentraţi local toţi tinerii din comuna Răuceşti şi din zona Târgului Neamţ, care împlinise vârsta de 15-16 ani, începând de la contingentele 44 până la 50 inclusiv, născuţi între anii 1922-1928. Aceştia erau obligaţi să participe la muncă zilnic 10-12 ore, cu mâncare de acasă”.
Cazematele din Urecheni, despre care s-a tot vorbit la iniţierea acţiunii de curăţare, nu sunt la Ingărești, ci chiar în satul Urecheni, pe proprietățile cetățenilor. Primarul Ion Tănăselea le-a trimis adrese tuturor localnicilor care au cazemate pe terenurile lor și i-a înștiințat că au obligația să le întrețină. Altă abordare a problemei şi, ca răspuns, o cu totul altă atitudine din partea localnicilor, faţă de cea de la Timişeşti.
”Acolo unde oamenii nu au reușit prin forțe proprii, i-am mai ajutat noi, de la primărie, cu cetățenii beneficiari de ajutor social și cu utilaje. Indiferent cum privim lucrurile și indiferent de câtă istorie știe fiecare, aceste locuri, care marchează linia frontului, sunt niște locuri de memorie, pe care suntem obligați să le îngrijim. Normal ar fi fost să facă parte din domeniul public, ca să poată fi întreținute de UAT, însă, la vremea aceea, când s-au făcut retrocedările, nu s-a gândit nimeni la asta. Acum, oamenii sunt nemulțumiți, pentru că nu pot folosi, practic, tot terenul pe care îl dețin, însă aceasta este situația. Sunt cazuri în care o cazemată este la limita a două proprietăți, deci nu ocupă foarte multă suprafaţă, dar și sunt și cazemate din care n-a mai rămas mare lucru, pentru că nemții le-au dinamitat când s-au retras, ca să nu se poată folosi rușii de ele. Însă, indiferent de cât spaţiu ocupă, chestiunile legate de proprietate sunt foarte sensibile şi trebuie multă grijă”.
* ”Vrem ca acţiunea noastră să fie una de conştientizare”
În total, în judeţul Neamţ, sunt peste 40 de cazemate, dispuse în trei şiruri şi tratate, în funcţie de simţul local, ca fiind locuri de jertfă sau de ”tristă amintire”, care merită să fie astupate de bălării şi să devină depozite de gunoi. Tocmai acele locuri în care soldaţi români şi-au dat ultima suflare.
Comisarul Vitalie Josanu, care a reuşit să strângă lângă el o mână de oameni ”înarmaţi” cu seceri şi drujbe, are o opinie fermă, de bun simţ şi de patriot cu fapta: ”Vrem ca acţiunea noastră să fie una de conştientizare. Suntem câteva persoane care ne-am întrunit cu scopul de a curăţa un loc de jertă a eroilor noştri. Îl legăm, în mod obligatoriu, de centenar, pentru că locurile astea, în câmpurile de luptă de la Dumbrava Timişeşti şi din comuna Urecheni, s-au dat ultimele lupte pentru supravieţuirea României Mari. Aici s-a opus o rezistenţă îndârjită armatelor sovietice, care, după aceea, au trebuit să caute o cale de străpungere a frontului şi au urmat luptele de la Borta Dracului, din comuna Vânători Neamţ, soldate cu 10.000 de soldaţi români morţi şi 30.000 de ostaşi sovietici. Atunci am apărat fiinţa noastră naţională şi integritatea nostră. Fiecare soldat a luptat pentru supravieţuirea ţării în acele frontiere, ale României Mari. Tocmai din perspectiva asta, acţiunea noastră se leagă de centenar. Noi vrem ca felul în care ne comemorăm eroii, felul în care celebrăm anumite evenimente din istoria poporului român să fie prin fapte, să îngrijim locurile care încorporează foarte multă memorie. Este o împietate să arunci gunoi în cazemate”.
Cristina MIRCEA
