Pe 28 septembrie, în Biserica Creștin-Ortodoxă, se face pomenirea Sfântului Cuvios Hariton. Acesta a viețuit în cetatea Iconiu, în veacul al III-lea d.H. Pentru că a mărturisit credința creștină, a fost supus la multe chinuri. A fost torturat și bătut, până când trupul său a devenit tot o rană. A fost eliberat din temniță după moartea împăratului Aurelian. Pe drumul spre Ierusalim, Sf. Hariton a fost prins de tâlhari. Tradiția amintește că un șarpe veninos a intrat în vasul cu vin din care beau tâlharii, iar aceștia au murit. Sfântul Hariton a făcut o biserică din peștera tâlharilor, iar cu aurul găsit la aceștia a ridicat o mănăstire.A trecut la cele veșnice la adânci bătrânețe.
Această sărbătoare este ținută de femei, fiind considerată rea de trândăveală, adică dacă lucrai de Hariton, te apuca lenea când îți era lumea mai dragă. Femeile o țineau și pentru a nu le crăpa călcâiele. Femeile se temeau că, dacă nu îl respectă cum se cuvine pe Hariton, adică fără să muncească și dând de pomană, acesta le va lua mințile pentru totdeauna.
* Legenda lui Brumărel
Brumărel sau Brumariu Mic sunt denumirile prin care este cunoscută luna octombrie, iar Brumariu sau Brumariu Mare sunt folosite pentru luna noiembrie.
Sub aceste nume, însă, se ascunde și o ființă fantastică, un fel de Făt-Frumos, care umblă totdeauna călare pe un cal murg, îmbrăcat în haine brumării sau albe. Este, în fapt, personificarea brumei, care, așa cum descriu versurile dintr-un cântec, ”florilor mirosul stric” și ”iau cu mine orice floare”, pe care o duce acasă la mama lui Toamna sau Tomnica, iar aceasta, cum îi vede, îi și cunună.
Fetele aveau tot felul de superstiții legate de măritiș. Una este legată și de brumă. Luau câteva fire de cânepă și o crenguță de busuioc din crucea preotului venit în fiecare casă în ajunul Bobotezei, mai adăugau un fir de năvalnic și unul de iarbă mare, le legau pe toate cu firele de cânepă și le puneau pe toate într-un loc în care să nu poată umbla nimeni. Aveau locuri bizare de ascuns, precum pe o șiră de paie, pe acoperișul unui porumbar etc.. Dacă a doua zi vor găseau brumă, zăpadă, chiciură, promoroacă pe ele, era semn că ursitul le va fi bogat. Firele fără nimic pe ele însemnau că viitorul soț va fi sărac și ”gol”.
* Ce făceau fetele de altădată pentru a se mărita
Ca să fie curtate și jucate de flăcăi mai insistent, fetele purtau cu ele o crenguță ruptă din copacul pe care se prinsese un roi de albine.
Se considera că e bine ca fetele să mănânce resturile de aluat rămase pe covată, pentru a fi plăcute de flăcăi.
În comunitățile de țigani, la nunta fetelor, se obișnuia ca ginerele să dea în dar socrului, soacrei și cumnaților câte un băț de alun, împodobit cu meșteșugite ornamente. Poate pentru a găsi gospodăriile de unde să șutească mai bine…
Apa de fântână sau de izvor era considerată lăcașul duhurilor bune, motiv pentru care fetele căutau să-i vadă în ea pe viitorii lor soți.
Cu apa care rămânea de la spălarea limbii clopotului, se spălau fetele pe față, în speranța că vestea despre ele va merge curată și departe, precum se aude sunetul clopotului.
În Duminica Rusaliilor, fetele beau apă sfințită la slujba din acea zi, din clopotele de la biserică, în credința că astfel vor putea cânta mai bine.
Bătrânii spuneau că nu e bine să se meargă pe lângă ape marți seara și sâmbătă seara, pentru că acesta este timpul când își fac fetele vrăji pentru măritat.
Fetele aduceau apă neîncepută de la fântână în seara Anului Nou. Măsurau nouă pahare, pe care apoi le turnau într-un vas. A doua zi dimineața reumpleau cele nouă pahare cu apa din vas, iar în caz că le ieșea o cantitate mai mare de apă, pentru un al zecelea pahar, credeau că dorința lor de a se mărita se va împlini.
Fetele nemăritate puneau busuioc, un ban de argint și o pană de păun și, înainte de a se duce la horă, se spălau cu acea apă, iar pana de păun și busuiocul le puneau la brâu, ca să fie curtate de feciori.
Fetele care doreau să fie iubite și jucate la horă de flăcăi se duceau în seara ajunului Bobotezei, pe 5 ianuarie, la o fântână, unde luau apă neîncepută, puneau în ea câteva fire de busuioc și apoi o așezau într-un loc să o bată soarele, când răsare dimineața. Apoi, dis-dimineața, rosteau un descântec în care se spunea că fata este ajutată de Maica Domnului să fie frumoasă și respectată de toți băieții, după care se spăla pe cap cu acea apă, se îmbrăca frumos, se ducea la biserică și apoi, după-amiază, la horă.