În județul Neamț nu a ajuns (încă) virusul pestei porcine africane. Iar autoritățile fac totul pentru a preveni răspândirea bolii în județ. Acestea au fost mesajele transmise într-o conferință de presă de conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Neamț. Vestea mai puțin bună vine din târguri și oboare, unde, recunoaște chiar directorul Sorin Ulea, autoritățile sunt uneori depășite de situație, în sensul că nu au control total asupra vânzărilor de porci proveniți de la exploatațiile non-profesionale.
“Județul Neamț este liber de pestă porcină africană. Nici o suspiciune confirmată, zilnic avem probe în lucru. Prin decizia Centrului Local de Combatere a Bolilor și decizia prefectului au fost închise târgurile, piețele și oboarele. Nu se comercializează porci în piețe, târguri și oboare. În acest context, sincer și cinstit, nu știu dacă am reușit să verificăm și (nu pot) să vă spun cu subiect și predicat că, categoric, în județul Neamț, nu s-au vândut în piețe, târguri și oboare porci”, a informat dr. Sorin Ulea, directorul DSVSA Neamţ.
În ultima perioadă, au fost efectuate 45 de controale în piețe, târguri și oboare, precum și 179 de verificări în trafic, pe tot teritoriul județului Neamț, pentru a se vedea dacă și ce fel de animale sunt transportate, dar și dacă îndeplinesc condițiile de transport. Au fost aplicate și sancțiuni însă nu se cunoaște numărul acestora sau valoarea pe care o însumează. (I.Ș.)