”Dacă nu există Dumnezeu, totul e permis” – Feodor Mihailovici Dostoievski.
Cu ceva secole în urmă, pe la 1476, 1540, 1708, 1847, Moldova a fost măturată și distrusă de niște înspăimântătoare valuri de lăcuste. Holdele plugarilor s-au dus pe apa sâmbetei, iar poporenii au supraviețuit rozând coajă de mesteacăn. În acele vremuri îndepărtate, dăunătorii de calibrul lăcustelor se combăteau cu rugăciuni, stropiri cu apă sfințită și scoaterea sfintelor moaște prin țară.
După Revoluție, în spumoasa noastră democrație, lacomele lăcuste au dispărut din peisaj, locul lor fiind luat de alte boli, necunoscute, viclene, letale – aviara, boala vacii nebune, salmonela, pesta porcină. Paradoxal sau nu, blestematele boli enumerate au apărut numai în Est, în fostele țări comuniste, inclusiv în România. Curios, nu?
La ora actuală, se duc lupte grele cu pesta porcină, cu stârpirea focarelor periculoase. La ”lupta cea mare”, participă și ministrul de resort, dl. Daea, cel cu oaia. Cum s-a ajuns la acest război necruțător împotriva lui Ghiță din coteț? De ce nu se mai vorbește despre euthanasiere? E greu de răspuns, dacă scormonim trecutul apropiat.
În perioada interbelică, orice român era considerat gospodar dacă avea toamna în pod câțiva saci cu făină de porumb și grâu, o putină de brânză de Dorna, adusă la Piatra cu pluta, un porc tăiat în bucăți, bine afumat, și câteva care de lemne. Numai așa se putea trece prin iarna grea, cu omăt cât casa. Porcul era, la urma urmelor, un animal destul de liniștit, folositor în toate privințele. El oferea materia primă pentru cotlete, șnițele, răcituri, tochituri, sarmale, pârjoale, chifteluțe, ardei umpluți, cârnăciori și alte delicatese.
Porcul din gospodăria lui nea Ion, nu din crescătorie, poate fi iubit, scărpinat sub ”bărbie” ca motanii leneși, iar el se alintă, grohăie și se lungește la umbră. Normal, e porcul tău, crescut de tine. Poți să-i pui și nume: Mitiță, Vasile, Țuțu…
Porcul, cu voia dumneavoastră, este un animal de gașcă. Un animal destul de liniștit. Un animal folosit în toate privințele. Poate fi la fel de atașat ca un câine, o pisică sau un cal. Într-un film american, foarte amuzant, am văzut un doctor tânăr și frumos care, seara, ieșea la plimbare într-o mare metropolă, cu un porc simpatic. Era animalul lui de companie, salvat de la cuțit. Să nu exagerăm!
Poate în State porcii trăiesc ca la sânul lui Avram. În România, situația e alta.
Țăranii din zonele adiacente cu focarele de pestă taie porcii în prostie. Pesta porcină africană (PPA) îi scoate din minți. Peste tot se aud numai ”guițuri” disperate. Riscăm să rămânem fără carne de porc, taman de Crăciun. Iar vom importa carne de porc, mai scumpă și de mai proastă calitate.
Iată ce spune tradiționalul Ion de la țară: ”Am avut doi porci și i-am tăiat, pentru că, sincer vă spun, mi-e frică să nu-i ia veterinarii. Ce, credeți că pesta porcină n-o să ajungă și la noi? Așteptați și o să vedeți! O să fie ca la gripa aviară. Așa că mai bine să mănânce copiii mei coada purcelului decât să-l înhațe statul. Știți cât le dă oamenilor? 5 lei pe kilogram. Dacă le dă atâta. Unde ați mai auzit așa ceva?”, a întrebat țăranul cu mâinile crăpate de muncă.
Dacă lucrurile stau așa în niște sate amărâte, vă închipuiți ce masacre se petrec în marile crescătorii, cu mii de porci. Potrivit autorităților veterinare, pesta porcină africană nu afectează oamenii și nu se transmite la aceștia, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire. Este doar o boală virală a porcinelor, domestice și sălbatice, cu evoluție rapidă și mortalitate până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală, nu există vaccin, nici tratament.
Ehehei, popor de zmei, să te văd cum ieși la liman! Cu importurile din Ungaria.
Așa cum probabil ați observat, ”porcăriile” lumii în care trăim au început să întreacă măsura.
Omul contemporan a început să se porcească și el. Nu o dată, omul gospodar, serios, l-a mustrat pe vecin cu vorbele: ”Apoi, măi Mihai, aseară, la nuntă, te-ai îmbătat ca un porc!”. Trecem peste faptul că porcul nu se îmbată și facem câteva precizări necesare. Un om este porc abia atunci când se tăvălește în mocirlă, iar porcului îi place să se murdărească, să intre până la rât în noroi. Mediul lui natural este clisa, plăcerea lui – bălăceala în clisă. Porcul trăiește în mocirlă, chiar și în mocirlă morală, fără sentimentul că își încalcă sufletul, conștiința cu o povară. E mediul lui natural.
Și, totuși, omul și porcul se aseamănă. Amândoi sunt omnivori, mănâncă tot ce li se pune în față, că-i pe masă, că-i în troacă.
Deosebirea este că, în vreme ce porcu-i porc în fiecare zi, omul se porcește numai de la o vreme. Când vrea el.
Alții doar se fac ca porcii. La Iași, bunăoară, există niște băi cu nămol, numite ”La Purcica”. Aici vin toată vara reumaticii, ruginiții din împrejurimi, și fac băi cu nămol, se ”mânjesc ca porcii”, din cap până în picioare, după care fac un duș puternic și redevin domni la patru ace. Și la mare, vara, te poți porci cât poftești. Campezi la Techirghiol, cumperi o căldărușă de nămol de la băștinași și ți-o răstorni în cap. Porc te-ai făcut! Și scapi și de ”tremurici pe la genunchi”, de reumatism.
Pentru că Povestea grohăitorului Ghiță se apropie de sfârșit, fără să apelăm la marele Creangă din Humulești, hai să vă zic o nostimadă haioasă.
Cică, după Revoluție, vestitul cântăreț de curte veche Adrian Păunescu, Dumnezeu să-l odihnească, a venit la televiziunea română și, într-o emisiune specială, a recunoscut în fața națiunii că este ”un porc”, dar nu și-a declinat nici calitatea de om. Patronul Cenaclului Flacăra părea ros de mari remușcări. Datorită acestei faimoase emisiuni televizate, poetul Adrian Păunescu a devenit senator. Cei mulți și proști, impresionați de sinceritatea lui, au șters cu buretele ”antecedentele” cunoscute, l-au considerat ”tovarăș de drum”. Și, ca să dovedesc cititorului că jocul de picioare al senatorului Păunescu a fost real, vă recomand să lecturați ”Monitorul de Iași” din 26 aprilie ’96, pag. 7. Deci, lecția lui Adrian Păunescu este adevărată și cu urmări.
Astăzi, când pesta porcină africană a ajuns la 14 km de București, țărani sunt destul de calmi și, seara, la crâșma din sat, la un pahar, sunt foarte hotărâți: ”Fiți fără griji, nu dispar toti porcii, mai avem în Parlament!”. Hopaaaaa!
Asta de la Păunescu ni se trage, demonstrația lui de atunci a avut efectul scontat: populația României a generalizat metafora, a extins-o asupra întregului Parlament și, astăzi, în microbuzul de Ciritei se pot auzi afirmații de genul: ”Toți parlamentarii sunt niște…”
Și, pentru că veni vorba de amintiri, să vă mai zic una, scurtă.
În 1990, o profesoară universitară de la Drept, pe numele său Hertha Perez, mitingind în Piața Unirii din Iași pentru România Mare, cerea imperativ Basarabia, Bucovina de Nord, Cadrilaterul plus Bosnia și Herțegovina (?!). De unde până- unde? Respectiva doamnă confunda ținutul Herței cu alte teritorii. Bine că n-au aflat sârbii, că ăștia sunt belicoși, foc.
N-au prins România Dodoloață nici bădia Mihai Eminescu, nici bădița George Coșbuc, nici nenea Iancu, nici Titu Maiorescu, deși o așteptau și se strofocaseră pentru ea. De ce am făcut această remarcă?
Poate vă treziți din gâlceava generală în care vă aflați de ceva timp. Poate observați că, în anul Centenarului Marii Uniri, forțele propagandei antiromânești fac tot posibilul să demonstreze că România nu este o țară guvernabilă și că trebuie dezmembrată. Na, că v-am zis-o! În situația în care minunații noștri aleși duc țara spre nicăieri, mai importă dacă avem sau nu pestă porcină africană?
”Cum serbăm noi Centenarul,/ Dacă nu-ncingând grătarul?”. Evident, cu mici foarte mici, cârnați picanți extra, ceafă de porc și tot așa. Poftă bună!
Prof. Dumitru RUSU
