După un referendum care, dincolo de (in)utilitatea lui discutabilă, a reușit doar să dezbine român de român, așa, ca de Centenarul Marii Uniri, se desprind câteva concluzii.
Într-o privire cu ochi neofiți, departe de calculele și mașinațiunile din culisele diverselor entități mai mult sau mai puțin oficiale, este clar că, în cazul referendumului, nu există învingători, ci doar învinși. Cu o prezență dezastruoasă pentru organizatori – atenție, pentru organizatori, nu pentru susținători! -, referendumul poate fi considerat un examen național, pe care l-am picat, cu brio, toți. Unii mai mult ca alții.
L-a picat Statul român, care nu a depus niciun efort pentru un vot corect și onest, ba dimpotrivă, a anihilat, prin OUG și ordine de ministru, toate protecțiile antifraudă. L-a picat PSD, cu tot cu extensia ALDE care-i ține lumânarea, l-a picat și PNL, care s-a trezit, brusc, că susține un referendum cu care nu e de acord și o familie tradițională care nu era subiect de referendum.
L-a picat dl. Liviu Dragnea, cu tot cu mâna de apropiați pe care îi are și care s-au dat peste cap să-i îndeplinească Banului de Teleorman pohta ce-o pohtit. Despre toți aceștia s-au pronunțat deja, pro și contra, susținătorii și detractorii lor.
O privire mai atentă se cuvine aruncată, însă asupra Bisericii. Biserica în sine, ca instituție, indiferent că este ortodoxă, catolică, neoprotestantă sau de alt fel. Cu excepția Bisericii Evanghelice, care, împinsă de la spate de Klaus Iohannis et Comp. – mai ales et Comp.! -, a fost singura cu o poziție fermă și publică împotriva acestei inițiative de a defini căsătoria în Constituție, toate celelalte culte recunoscute și active pe teritoriul României s-au implicat fățiș pentru realizarea acestei pohte.
Între ele, Biserica Ortodoxă Română, odinioară și Creștină, se distinge aparte. Considerată instituție de temelie a statului, Biserica a fost mereu printre fruntași la capitolul încredere a populației, pentru că românii, sexiști, rasiști, xenofobi, șovini sau oricum ar mai fi ei, sunt, totuși, creștini. Vremurile secularizării marca Al. I. Cuza fiind demult trecute, nu a mirat pe nimeni că BOR a atins un nivel record de putere, bani și influență; poate a indignat, poate a bucurat, dar n-a mirat pe nimeni.
Firesc într-un capitalism sălbatic, banii nu se dau degeaba, trebuie să faci ceva pentru ei. Și BOR a făcut.
Tot mai intens pe măsură ce au trecut anii, Biserica și slujbașii săi au devenit agenții electorali de top ai partidului care ține cu cei mulți, săraci și cinstiți. Ai PSD.
Teoretic, alianța ar fi trebuit să meargă unsă. Biserica lui PF și-a văzut banii și o să-și vadă și catedrala dată la gata, cu prețul milioanelor de euro pompate de la bugetul de stat în detrimentul adevăratelor probleme ale țării. PSD și-a văzut Biserica în armata cu care a plecat să lupte împotriva UE, NATO, a multinaționalelor, a lui Iohannis, a lumii întregi.
Și, totuși, lanțul de iubire e putred.
Încă de sâmbătă a fost vizibil că Bisericile, toate, aveau să constate, cu prilejul acestui referendum, că sunt țestoasa din fabulă, iar PSD e scorpionul. E adevărat, banii i-au primit, cât și când au cerut. Numai că decontul acestui referendum inutil s-a dovedit a fi mai scump decât își putea imagina cineva din Biserici, BOR mai cu seamă.
PSD-ul dlui Dragnea nu a avut nicio jenă să spună că bătălia pentru familia tradițională n-a fost lupta sa, ci a Bisericilor. Că partidul e pro-european, pro-respectarea drepturilor, pro-orice e nevoie ca să nu se ducă-n cap. PSD-ul dlui Dragnea n-a avut nicio remușcare să arunce Bisericile ca pe o măsea stricată, dacă i-o cere interesul politic, pe persoană sau pe grup.
Șansele ca acesta să fie deznodământul au fost foarte, foarte mari. Băieții de la partidul-stat au pasat asupra Bisericii – și nu doar a BOR, ci și asupra catolicilor, adventiștilor, penticostalilor etc. – sarcinile de a se ocupa de campanie pentru referendum, de mobilizare a oamenilor la vot. Dacă le ieșea șusta, declarațiile oficiale ar fi fost entuziaste: ”Împreună facem echipă bună!”. Acum, că nu le-a ieșit și referendumul a fost invalidat, cu la fel de mult entuziasm se strigă: ”N-am fost noi, preoții sunt de vină!”.
Un sâmbure de adevăr există. Încrederea în Biserică și slujbașii săi este, în prezent, la cote sub nivelul mării și continuă să scadă. Ani întregi în care, în loc să-și vadă de misiune și de apostolat, trimișii Domnului pe pământ au tratat cu sictir sau cu mercantilism enoriașii se vor răscumpăra acum. Credincioșii poate iartă, dar sigur nu uită anii în care le-au murit neamuri neîmpărtășite pentru că preotul a întârziat, în care au fost obligați să doneze pentru catedrală, că altfel le rămânea copilul nebotezat sau mortul pe masă, ani în care li s-a arătat zi de zi că, dacă vor mântuire, e bine să sară cu banul înainte. Acum, când preotul le bate în poartă să le dea fluturași și să le zică de vot, când îi amenință că rămân nebotezați, necununați, neîmpărtășiți dacă nu se duc la vot, e tardiv și futil. Sigur, încă ține, în grupul tot mai mic al ultrașilor religioși, dar asta nu este de ajuns pentru ca BOR să-și respecte blazonul de agent electoral nr. 1. Această reputație se va pierde cât de curând, iar un prim pas a fost acest referendum.
La fel se întâmplă și cu Biserica subordonată Romei. Ajutată de Stat cu bani pentru parohii și misiuni apostolice, deși nu la fel de mult și de public ca Biserica Ortodoxă, Biserica romano-catolică a trebuit să se lege de acest referendum și de scopul lui declarat. Cum aveau să demonstreze cele două zile de vot, a făcut-o, dar numai la nivelul cât să nu i se scoată ochii că a stat degeaba. În județul Neamț, de exemplu, comunitățile majoritar catolice au obținut fix media pe țară ca prezență, 15-17 procente. Poate ar fi făcut mai mult dacă și atenția primită ar fi fost mai mare. Același capitalism sălbatic și-a spus cuvântul.
Cultele neoprotestante s-au conformat ordinului primit de la superiorii externi – nu, nu chiar de atât de Sus – și l-au transmis, în jos, ierarhic. Prima zi de vot a fost de natură să le dea palpitații, pentru că prezența atât de slabă a fost o surpriză la care nu se așteptau. A doua zi, care avea să confirme dezastrul, a însemnat pentru neoprotestanți – indiferent de Biserica lor – începutul unei campanii care seamănă foarte bine cu o vânătoare de vrăjitoare. Având cert doar procentul celor care s-au prezentat la vot și doar o vagă idee asupra voturilor Da sau Nu, s-a demarat ceea ce urmează să fie o operațiune de demolare a cultelor neoprotestante. Lista apărută luni, pe 9 octombrie, cu personalitățile care ar fi sau n-ar fi neoprotestante – multe din nume băgate acolo doar ca să fie – și-a atins scopul: a adus subiectul în discuție. De-acum înainte, a fi neoprotestant pare să fie un stigmat cel puțin pe măsura celui de a fi mason și nu este exclus ca, așa cum în urmă cu câțiva ani se distribuiau masiv liste nominale cu aparținători la loje, să asistăm la ceva similar și în acest caz. De parcă ar fi o rușine să fii credincios, indiferent de care fel…!
Acesta este, de altfel, singurul rezultat concret al acestui referendum: îngenunchierea Bisericilor, ca să pornească de pe poziție inferioară în negocieri la viitoarele exerciții electorale. E clar că, odată cu acest vot invalidat, Bisericile au fost puse cu botul pe labele din față și rămâne de văzut dacă intenționat sau din greșeală. Eroarea nu trebuie exclusă cu totul, pentru că, dincolo de machiavelismul de care e capabil, PSD a demonstrat totuși că poate fi și chiar atât de prost!
Este evident că Bisericile se află acum în fața unei răscruci și vor trebui să aleagă o cale. Nu mai pot sta în mijlocul intersecției, nehotărâte.
După groapa pe care și-a săpat-o ani la rând, decenii chiar, după atât de multe merțanuri, pomohaci, turnători și clopote de fițe pentru Catedrala Neamului dezbinat de ură, Biserica Ortodoxă trebuie să se hotărască dacă vrea să fie Biserica Românilor și să acționeze în sensul acesta. Cu muncă socială, compasiune, poziții ferme pe probleme care afectează într-adevăr poporul și familia tradițională, română și creștină. Să nu mai fie agent electoral, ci să fie ceea ce așteaptă românul de la ea: biserică.
În cazul celorlalte culte – culmea, minoritare! -, dispozițiile nu se dau, ci se primesc, deci aici intervențiile vor veni din exterior și se vor aplica probabil, în buna tradiție, românește.
Ce-ar mai fi de spus? Ceva clar: acest referendum a fost cu totul inutil. Nu a arătat că românii vor familii homosexuale, nici că vor familii tradiționale. Nu a arătat nici liberalism, nici progresism, nici toleranță și, din fericire, nu a arătat nici că fanatismul e la el acasă în țara noastră. A arătat doar că există o diferență colosală între prioritățile românilor și agenda conducătorilor. Între a stabili cine cu cine se iubește și străzi, apă, canalizare, spitale fără nosocomiale, școli care nu cad peste copii la ore și un aparat bugetofag care se hrănește cu nervi, timp și bani, alegerea românilor a fost simplă. Mai rămâne acum să aleagă și Bisericile dacă vor să revină în preferințele oamenilor. Ale tuturor, nu doar ale celor cu drept de vot sau carnet de partid.
Societatea românească, spunea Eminescu, se va îndrepta când ”școala va fi școală, popa va fi popă, biserica plină și cârciuma pustie”. 130 de ani după el încă mai lucrăm la asta.
Dana OSTAHIE
