O fotografie, postată după o repriză de inundații chiar de actualul prefect de Neamț, doamna Daniela Soroceanu, a făcut furori în media națională. Întru promovarea acțiunii lor de constatare și remediere a nenorocirilor produse de ploi, Instituția Prefectului și ministrul Economiei, domnul Dănuț Andrușcă, au fost fotografiați în fața unei bucăți de drum care a luat-o la vale pe șoseaua dintre Pipirig și Petru-Vodă. Cei doi au ajuns acolo după ce niște băieți pricepuți au zis că repară drumul turnând niște asfalt, fără să se preocupe de partea de consolidare a drumului.
La o lună și ceva după celebra fotografie, duminică, 30 septembrie, locul arată după cum puteți vedea.
Drumul nu a luat în serios privirile când mirat-amenințătoare, când rugătoare ale celor doi demnitari și și-a văzut de lărgirea găurilor peticite. El nu a ținut cont nici de programul de guvernare, nici de contul de socializare al Instituției Prefectului și a continuat să-și vadă de ale lui, arătând cu degetul spre constructori, spre cei care au drumul în administrare și spre cei care se folosesc de orice nenorocire ca să-și promoveze, infantil și grotesc, imaginea.
Se cuvine remarcat că există și un lucru bun în toate relele. Pe partea din spate a semnelor care indică ocolirea zonei, scrie unde se poate ajunge mergând pe urma bucății care o ia la vale. Venind dinspre Pipirig, se poate ajunge la Borsec. Venind dinspre Petru-Vodă, se ajunge la Poiana Largului! A Mai-Largului. Aferim!
V.B.