Sâmbătă, 27 octombrie, la Căminul Cultural ”Dumitru Vacaru” din centrul comunei Pipirig, generaţii întregi de locuitori s-au întâlnit la un eveniment organizat de primărie şi Consiliul Local. Bătrâni ai satului, elevi, profesori au participat la o sărbătoare ce le-a fost dedicată.
Evenimentul a avut ca scop premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie, a copiilor născuţi în 2018, Anul Centenarului, şi a elevilor comunei cu rezultate deosebite la competiţiile zonale şi naţionale.
Gazdă a fost primarul Vasile Dorneanu, alături de viceprimarul Dan Bârgăoanu, city-managerul Vasile Gavriliu, secretarul comunei Ana Rîşcanu, consilieri locali şi invitaţi de seamă, printre care familia preot Teoctist şi Olguţa Creangă Caia și poetul Gheorghe Simon.
După oficierea unei slujbe religioase de către un sobor de preoţi din comună a urmat cuvântul primarului Vasile Dorneanu: ”Bine aţi venit la Pipirig! Vă mărturisesc că intenţia mea era ca acest eveniment să aibă loc de ziua comunei. Din păcate, ştim cu toţii că nu a fost un an uşor, au fost acele inundaţii din timpul verii care au adus necazuri la cetăţeni din comunitatea noastră şi de aceea am hotărât, împreună cu Consiliul Local să ne întâlnim toate generaţiile în această zi de mare sărbătoare creştinească. Nu este doar o întâlnire a generaţiilor, ci este o întâlnire a tuturor care iubim această comună, a tuturor care ne-am născut şi crescut aici. De aceea, astăzi, dorim să fie un moment de sărbătoare pentru comuna noastră, un moment de bucurie, dar şi pentru ce înseamnă acest an pentru întreaga noastră naţiune. Sărbătoarea Centenarului înseamnă principii, valori şi credinţă. Suntem obligaţi să-i cinstim pe toţi înaintaşii noştri. Pipirigul nu este o comună oarecare. Pipirigul este o comună cu oameni vrednici, cu peisaje care îţi încântă şi ochii, dar şi sufletul, cu oameni gospodari şi la care ţinem cu toţii. Trebuie să fim mândri de comuna noastră. Sărbătoarea de astăzi mai are un scop, acela de a promova imaginea comunei noastre şi de a promova talentele noastre locale.Vreau să mulţumesc membrilor Consiliului Local şi preoţilor din comună, cu care am o foarte bună colaborare”.
Rând pe rând, toate generaţiile au fost premiate de primarul comunei, într-o atmosferă încărcată de emoţii, dar şi de bucurie.
În cadrul evenimentului a avut loc şi un program artistic oferit de elevi ai şcolilor din comună, dar şi de talente locale printre care şi Elena Ioniţă.
Administraţia locală a decernat şi titluri de cetăţeni de onoare unor personalităţi marcante ale comunei, cum ar fi: Olguţa Creangă Caia, de altfel cetăţean de onoare şi al oraşului Târgu Neamţ, dr. Gheorghe David şi domnişoara Ioana Vrînceanu, o sportivă de performanţă.
C.T. STURZU