Creșterea exportului și internaționalizarea companiilor cu capital românesc, cu acces prioritar pe piața Statelor Unite ale Americii, ar trebui să găsească un sprijin suplimentar în platforma Smart Start USA, care a fost prezentat sâmbătă, 6 octombrie, și la Piatra Neamț, în cadrul turneului național de promovare.
Protagonistul întâlnirii găzduite de Rubik Hub-ul din ștrand a fost Harry-Ilan Laufer, cunoscut publicului mai ales prin calitatea de ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat în Cabinetul Tudose și mai puțin ca reprezentant al Camerei de Comerț și Industrie a României la Miami, SUA, începând din vară.
Alături de fostul ministru atribuit PSD Neamț, au stat reprezentanți din partea a trei bănci partenere în proiect. E vorba despre Banca Transilvania, BCR și Piraeus, cea din urmă în curs de rebranduire sub numele First Bank. Ceilalți parteneri sunt Camera de Comerț și Industrie, Academia de Studii Economice, Fondul Român de Contragarantare, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM, Mastercard, CertSign.
Sectorul oficialităților politico-administrative locale i-a avut în prim-plan pe președintele Ionel Arsene, ministrul Dănuț Andrușcă, deputații Viorel Stan și Ciprian Șerban, cărora li s-a alăturat, într-un târziu, prefectul Daniela Soroceanu. Ziua și ora de prânz, programate neinspirat pentru prezentare, au făcut ca participarea mediului de afaceri să fie una simbolică, ușor de remarcat fiind doar Mihai Apopii, Viorel Crețu și Adrian Vais.
Bugetul anunțat pentru Smart Start USA este de 500 milioane dolari, valoarea maximă a creditului financiar de 200.000 dolari, contribuția proprie de minim 15%, iar durata implementării nu poate depăși 7 ani.
Pe lângă obiectivul principal, legat de exporturi și internaționalizarea companiilor cu capital românesc, programul urmărește:
- Implicarea în implementare a peste 1.000 de sucursale bancare, ceea ce va permite oricărei companii să beneficieze de program și de toate facilitățile acestuia indiferent de orașul în care se află.
-
Facilitarea accesului la finanțare, îndrumare, educație și instruire antreprenorială pentru un număr de 10.000 companii românești anual.
-
Dezvoltarea sectoarelor economice prioritare pentru exportul românesc.
-
Creșterea numărului companiilor cu capital românesc implicate în export și care se vor extinde pe piețele externe.
-
Creșterea competitivității și productivității pentru piețele externe.
-
Crearea de noi locuri de muncă în economie, atât în mod direct, cât și indirect prin stimularea producției și exportului.
-
Stimularea piețelor financiar-bancare.
Programul urmează să acorde o certificare proprie și promite tratament prioritar în baza acesteia, pe lângă accesul la membrii și partenerii comunității Smart Start USA. Lista de beneficii continuă cu:
- Participarea gratuită la evenimentele Smart Start USA organizate în țară și străinătate. (Două evenimente atractive sunt anunțate chiar în acest an la New York și Miami.)
-
Semnătură electronică gratuită pentru pentru toți aplicanții.
-
Facilitarea accesului la rețeaua atașaților economici ai României trimiși în misiune în străinătate, precum și la cea a Camerei de Comerț și Industrie a României.
-
Accesul la garanții din partea fondurilor de garantare și contragarantare.
-
Soluții financiare în exclusivitate pentru optimizarea operațiunilor curente și acces rapid la finanțare.
-
Rată de schimb valutar fixată în avans, pentru protejarea clientului față de volatilitatea pieței valutare.
-
În premieră, va fi dezvoltată o platformă de video banking, asigurată de Piraeus/ First Bank, ceea ce înseamnă o sucursală virtuală cu program prelungit, fără drumuri la bancă, cu conexiune dedicată audio-video cu consultanți bancari, oferind acces rapid la sfaturi și îndrumare.
-
Pachetul de cont curent Smart Start USA dedicat companiilor care urmăresc dezvoltarea afacerilor în SUA.
-
Posibilitatea reutilizării sumelor rambursate în timpul perioadei de creditare.
-
Multiple produse de creditare în baza unui singur document contractual.
-
Eliminarea documentelor pe suport de hârtie și asigurarea autenticității acestora.
-
Securitate cibernetică.
Cheltuielile eligibile pentru finanțare se împart în două categorii, pentru active corporale și necorporale. Din prima categorie, pot fi oferite ca exemple mașinile, utilajele și instalațiile specifice pentru producția componentelor, produselor și sistemelor electronice, mașinile și instalațiile specifice fabricării produselor din azbociment, mașinile, utilajele și instalațiile specifice producerii materialelor hidroizolatoare, software-uri necesare desfășurării activității, inclusiv licențe și software pentru comerțul on-line. În dreptul activelor necorporale, pot fi semnalate: salariile, utilitățile, brevetele de invenție și francizele, cheltuielile aferente chiriilor pentru spații de lucru, de producție, prestări-servicii și comerț.
Înscrierea în program se face on-line, pe smartstartusa.net, și constă în introducerea planului de afaceri, operațiune ce beneficiază de îndrumare automată și nu durează mai mult de 30 minute. Evaluarea electronică și acordarea punctajului se fac în timp real, după care solicitantul așteaptă să fie contactat.
Fără îndoială, programul prezentat de Laufer – pe fond o activitate de intermediere – nu este operă de binefacere. Rămâne de văzut dacă și cum va funcționa, în condițiile în care, în prezentarea oficială on-line, se subliniază promovarea pilonului economic al parteneriatului strategic dintre România și SUA. Mai mult, fostul ministru a vorbit direct despre atragerea de investiții din SUA și facilitarea legăturii cu ambasada americană și obținerea vizelor, ceea reprezintă un angajament riscant. Nu la fel de riscantă a fost prezentarea eronată a First Bank drept prima și singura bancă americană din România. Departe de urechile presei de specialitate de la București, merge. First Bank nu e prima bancă americană din țara noastră și, de fapt, nici nu este bancă americană.
Mesagerul de Neamț