Actualizare: Tribunalul Neamț a respins toate excepțiile ridicate de avicatul lui Ionel Arsene, a constatat legalitatea rechizitoriului și a dispus începerea judecății. Decizia este atacabilă la Curtea de Apel Bacău, instanța care va pronunța hotărârea definitivă. Dacă la Bacău se menține decizia de la Neamț, procesul va începe pe fond în regim public.
Știre inițială
Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Neamț a judecat astăzi, 5 octombrie, cererile și excepțiile ridicate de avocatul lui Ionel Arsene (Vladimir Ciolacu), în cel mai recent dosar de trafic de influență, în care a fost trimis în judecată de DNA. Președintele Consiliului Județean Neamț a lipsit de la ședința de judecată, extrem de motivat de data aceasta, având în vedere vizita de lucru făcută de premierul Dăncilă la diverse lucrări hidrotehnice din județ.
Pronunțarea a fost stabilită pentru ziua de 9 octombrie, însă cu drept de contestație la Curtea de Apela Bacău. Procedura nu este de durată și, în situația în care instanțele constată legalitatea rechizitoriului și a administrării probelor, începe procesul de fond, care se va judeca tot la Tribunalul Neamț.
Acest nou dosar al lui Ionel Arsene este un fel de apendice al dosarului de bază, în care deja a început judecata pe fondul cauzei, pentru două fapte de trafic de influență. Prima a fost în anul 2013, când Arsene și Gheorghe Ștefan și-au dat mâna ca să scape de Culiță Tărâță, președintele Consiliului Județean de la acea vreme. În acest scop, Ștefan i-a dat 100.000 de euro lui Arsene, banii trebuind să ajungă, prin interpuși, la șeful ANI, pentru a-l declara pe Culiță Tărâță incompatibil și în conflict de interese. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar când Ștefan i-a cerut banii înapoi, Ionel Arsene i-a restituit doar 20.000 de euro, dar l-a asigurat că va încredința lucrările de construire a unei școli din Icușești către firma lui Vasile Panaite, primarul de Dragomirești de la acea vreme, care îi va da și lui Gheorghe Ștefan ”ceva” din profit.
Conform procurorilor DNA, în anul 2015, Ionel Arsene, în calitate de președinte al organizației județene a unui partid politic și deputat PSD, și-a traficat influența asupra primarului de Icușești, membru al aceluiași partid politic, pentru a atribui contractul de lucrări la școala din localitate firmei Izopoint, controlată de Vasile Panaite. După atribuirea lucrărilor, Ionel Arsene a pretins de la Vasile Panaite ca montarea tâmplăriei să fie subcontractată către firma Rotercom, pe care o controla.
”În temeiul acestei înțelegeri, ca urmare a influenței exercitate de Arsene Ionel asupra edilului, la data de 27 iulie 2015, a fost încheiat contractul de execuție lucrări”, precizează DNA Bacău. ”Ulterior, la data de 09 octombrie 2015, societatea câștigătoare a contractului a subcontractat o parte din lucrările de tâmplărie firmei agreate de inculpat, fiind emisă în aceeași zi o factură fiscală în valoare de 150.000 lei (achitată la datele de 16.11.2015 și 07.03.2016 deși produsele de tâmplărie au fost livrate în lunile august și septembrie 2016)”.
Ca o culme a iorniei, tot pe 9 octombrie, 3 ani mai târziu de la data semnării contractului, președintele CJ Neamț va afla dacă îl așteaptă un nou proces. (C.M.)