Ediţia a XXV-a a “Topului Firmelor” va fi organizată de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Neamț pe 12 octombrie, la Târgu Neamț. Evenimentul va avea loc în Sala “Armonia” a Pensiunii “Aristocratis”.
“De ce la Târgu Neamț? Din lipsa unui spațiu adecvat, generos al Camerei de Comerț, unde să poți derula o astfel de activitate, care este adresată celor mai performanți oameni din tot județul. Ei sunt, practic, cei care susțin bugetul și toate cheltuielile și greșelile și lucrurile cu care se laudă oficialitățile. Toate sunt alimentate de aceste firme performante. De cele care depun bilanț, care au profit, care își plătesc datoriile la stat și oamenii aceștia trebuie respectați, cunoscuți de comunitate și trebuie să li se acorde atenția cuvenită”, a declarat Mihai Apopii, preşedintele CCI Neamţ.
La eveniment sunt așteptați peste 300 de oaspeți – antreprenori, manageri de firme și oficialități locale și județene. Topul performanței firmelor nemțene a fost realizat în baza unei metodologii unitare, stabilită la nivel național, după ce au fost prelucrate datele din bilanțurile contabile de la 31 decembrie 2017, depuse de 10.381 de entități economice din tot județul Neamț. (Mesagerul de Neamţ)