• interviu cu Daniela Pepene, managerul Laboratorului Katimed
– Ca om din afara sistemului medical de stat, dar aflat în permanentă conexiune cu medici, laboranți, asistenți și, mai ales, pacienți, aveți o imagine de ansamblu asupra modului cum funcționează și evoluează asistența medicală, dar și educația pentru sănătate a omului de rând. Unde suntem în acest moment și spre ce ne îndreptăm, din punctul dumneavoastră de vedere?
Ceea ce pot eu spune, la acest moment, este că imaginea personalului medical, dar și a actului medical în sine au intrat în linie relativ dreaptă, adică, exceptând unele mici sincope, suntem pe drumul cel bun. Normal că întotdeauna este loc de mai bine… Sperăm ca timpul și resursele financiare să-și spună cuvântul și să învingă toate vicisitudinile acestui sistem atât de ”blamat”! Încetul cu încetul, cred că și sistemul de influențe, dar și relaționările imorale din medicină vor dispărea. Am devenit, parcă, puțin mai empatici, mai umani… Sau poate este doar impresia mea, cine știe?!
– Ideea că spitalele din județul Neamț sunt locuri în care ”te duci cu o problemă și ieși cu trei” sau ”se moare cu zile” este din ce în ce mai răspândită. Oamenii preferă alte unități din țară pentru a se trata, la fel cum preferă medicii veniți din alte localități care acordă consultații în cabinete private din județ. Pacienții care ajung la Katimed ce spun? Mai au încredere în sistemul medical local?
Această concepție este una perimată, din punctul meu de vedere, ba chiar total greșită. Dat fiind că 95% dintre oameni sunt imitatori şi doar 5% sunt iniţiatori, oamenii sunt mai convinşi de acţiunile altora decât de orice altă dovadă pe care le-o putem noi oferi. Eu mi-aș dori ca aceste sintagme – ”te duci cu o problemă și pleci cu trei” sau ”se moare cu zile” – să rămână undeva în trecut și să încercăm să vedem, totuși, și partea frumoasă și bună a actului medical în sine din județul Neamț! Dacă toată lumea doar critică sistemul și personalul medical din județul Neamț… Haideți atunci să închidem spitalele, policlinicile, clinicile private și să ne adresăm altor servicii medicale, de oriunde, din țară sau din lume! Dar, dacă tot cârcotim, nu vom fi multumiți de niciun act medical de niciunde și nici de personalul medical. De ce nu încercăm să vedem și să vorbim și despre actele medicale deosebite, despre intervențiile chirurgicale de mare acuratețe prestate în spitalul din Piatra Neamț?!
Eu cred că trebuie dusă o muncă asiduă, la toate nivelele activității medicale – s-a început, dar timid – pentru educația pacientului. Dacă vom avea pacienți educați, care-și vor cunoaște drepturile, nu vor mai apleca urechea și nu vor mai crede că doar ce este al altuia este mai bun și mai frumos, atunci putem spune că ne-am atins scopul de a fi mulțumiți și împăcați sufletește. Iar pacienții care cred în proverbul ”La pomul lăudat să nu te duci cu sacul” sunt convinsă că vor alege actele medicale prestate de medicii din județ! Eu colaborez doar cu medici din Piatra Neamț, cu toate că aș fi putut apela la serviciile medicilor din alte județe.
– Care sunt factorii de care depinde corectitudinea rezultatelor investigațiilor de laborator? Cât ține de aparatură și cât de factorul uman?
Degeaba ai aparatură de ultimă generație, dacă nu ai personal specializat. Evident că factorul uman este foarte important. Ideal este să ai cea mai bună aparatură, dar și cei mai buni specialiști, pentru că de acești factori depinde corectitudinea rezultatelor și, implicit, a diagnosticului pus, ulterior, de medic. E o mare responsabilitate.
– Care este confirmarea faptului că Laboratorul Katimed asigură pacienților servicii de înaltă calitate, iar rezultatele analizelor sunt de mare acuratețe?
În primul rând, faptul că nu am avut reclamații de la pacienți și, pe acest fond, un prim răspuns este fidelitatea lor. Sunt oameni care vin la Katimed de când s-a deschis. În altă ordine de idei, avem un sistem de chestionare, pe care pacienții le completează și ni le trimit, răspunsurile fiind confidențiale și având scopul strict de a ne informa și de a ne corecta. Însă noi ne-am străduit, încă de la început, să oferim servicii de calitate și să ne comportăm ireproșabil cu pacienții. Și sunt convinsă că toate laboratoarele din județul Neamț, care sunt în relații contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate, prestează servicii medicale de înaltă calitate. Nu pot spune același lucru despre unele puncte de recoltare ale unor firme, unele cu sediul în București, de exemplu.