O echipă desemnată de Ministerul Sănătății este de astăzi, 19 noiembrie, în control la Serviciul de Ambulanță Neamț.
Medicii verifică dacă SAJ Neamț îndeplinește condițiile de funcționare pentru acordarea autorizației pe următorii 5 ani. Astăzi sunt în teren la substațiile din Târgu Neamț, Pipirig, Bicaz, Borca și Ceahlău. Este analizată activitatea medicală din toate substațiile din județ, se cer diverse rapoarte, statistici și indicatori. Rămâne de văzut care va fi planul de conformare dispus după controlul pentru acreditare, în condițiile în care personalul este insuficient și parcul auto al SAJ Neamț este grav afectat de numărul mare de autospeciale vechi și care se tot defectează. O situație similară cu a celorlalte servicii de ambulanță din țară și cunoscută până la nivel înalt, la minister, ”pansată” până acum cu promisiuni de investiții în noi autospeciale. Controlul reunește medici de la Direcția de Sănătate Neamț, Cluj, Prahova și un director tehnic de la Vrancea. (C.I.)