Una dintre puținele minți lucide ale României în situații complicate, de conflict, de criză este Cristian Diaconescu, strălucit diplomat carieră lansat după Revoluție. Pe lângă misiunile externe și cele din Centrala ministerului, a fost ministru al Afacerilor Externe în trei guverne, după ce a intrat în istorie ca ministru al Justiției, reușind ceea ce părea imposibil, în 2004: rezolvarea capitolului Justiție și Afaceri Interne din acquis-ul comunitar.
Și-a reconfirmat caracterul, competența și buna-credință în aceste zile de foc pentru țară. Pe fond, participarea sa constantă la Jocuri de putere, emisiunea lui Rareș Bogdan la Realitatea TV, face istorie și, în mod dramatic, aduce aminte că în 2014 era cel mai calificat dintre posibilii candidați la președinția țării, fiind și singurul care propunea un autentic proiect de țară. În particular, a venit interviul publicat astăzi de ziare.com despre Efectele concrete ale bombelor de la Bruxelles și Strasbourg. Ca o sinteză urmată de concluzii, a ceea ce se întâmplă în criza dramatică România – Uniunea Europeană, Diaconescu explică și traduce în cuvinte accesibile publicului larg ce înseamnă Rezoluția în privința statului de drept în România, votată de Parlamentul European, Raportul MCV și preluarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene. Descrie care sunt riscurile reale pentru noi și ce au de făcut, în principal, „corifeii” Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu în ipoteza că mai au vreo legătură cu țara. O subliniere specială trimite la problemele Ungariei cu UE, subiect drag românilor, din care însă nu pricep o diferență esențială: premierul Viktor Orban nu se luptă să scape de pușcărie și nici să-și aleagă singur completul de judecată! Mai mult, spune Diaconescu, Orban a anunțat încă din campania electorală anumite teorii liberaliste, suveraniste, chestiuni de identitate națională, adică are validarea poporului său. Și continuă clar: „În România ce se întâmplă astăzi nu a rostit nimeni în campanie”. Adică, mai ușor cu legitimitatea clamată din ce în ce mai agresiv și periculos de Dragnea.
Foarte interesantă devine, în context, o întoarcere la 2014. Înainte de impunerea Elenei Udrea, Cristian Diaconescu a fost o vreme candidatul anunțat de PMP pentru președinția țării. În această calitate a produs o demonstrație de credibilitate, la Piatra Neamț, conținută într-un interviu acordat în exclusivitate, în luna iulie a acelui an.
O întrebare și un răspuns, mai întâi, din care reiese anticiparea exactă a celui mai mare risc la adresa României și rezultă cine încearcă azi să întoarcă autobuzul în drum:
– În următorii 5 ani, ce riscuri ar putea apărea la adresa securității României? Sigur, nu în sensul că ne-ar invada cineva?
– România nu are dușmani externi. Sunt state cu care are relații bune, foarte bune, parteneriate aprofundate sau strategice și state cu care n-a stabilit încă o agendă comună de relații constructive. Politic vreau să spun, că economic e altă discuție. Eu cred că cel mai mare risc pentru România este vulnerabilizarea internă, instabilitatea internă de orice fel, inclusiv cea legată de relațiile cu instituțiile și rolul instituțiilor românești în așa fel încât, pe o astfel de situație nedorită, să ne afectăm relațiile de parteneriat cu Statele Unite, cu membrii Uniunii Europene. În condițiile în care ținem pasul cu acești parteneri, de la prosperitate economică, nivel de investiții, educație pentru noi și copiii noștri, și securitate politico-militară, totul este garantat și bine stabilit în Tratatele constitutive. Dacă România arată nu neapărat că va dori un alt drum – pentru că, vorba americanului, n-o să întoarcem autobuzul în mijlocul șoselei -, ci faptul că a început să relativizeze anumite situații… Deci, eu văd amenințarea dinăuntru.
Pentru o altă temă fierbinte, anume justiția și ce-ar putea căuta președintele pe lângă ea, pe lângă CSM, cu Constituția în mână, dar nu găsește, cităm din alt răspuns de la 2014: „După părerea mea un președinte trebuie să folosească intensiv rolul pe care Constituția i-l dă în Consiliul Superior al Magistraturii. Eu am predat atribuțiile ministrului Consiliului în 2004, țin minte că Dan Lupașcu era președinte. Ei au devenit singura autoritate judecătorească, reprezentantă a puterii judecătorești. Păi, dacă legea și Constituția îți dau dreptul ca președinte să stai cu ei la masă, discuți temele care preocupă casta, nu te duci doar, așa, să dai bine în poză. Eu mă întreb, ca cetățean, de ce am mai multe servicii teritoriale ale DNA, în anumite județe, dar când e vorba de ăia de la vârf trimit DNA de la București? Păi, știm cu toții răspunsul”.
Nici Curtea Constituțională, cu apucăturile de putere legislativă, nu a fost ocolită în interviu. Pentru rigoarea restituirii, întrebarea și răspunsul de atunci:
– Și Curtea Constituțională, care a ajuns să fie putere legislativă?
– Exact! Asta mi se pare… Este o formă sui-generis de curte constituțională într-o situație care nu este adecvată. I-am văzut pe președintele Curții și pe alții spunând, pe ici, pe colo câteva lucruri. Curtea Constituțională în Franța, de exemplu, are două cauze pe an care, de regulă, se referă la drepturile omului. Ei nu rezolvă dileme politice. Ei nu adaugă, acolo, o soluție pe care, vezi Doamne, n-o acceptă sau nu-i duce capul pe politicieni. Este alt uzaj pe care noi îl dăm Curții față de o curte constituțională normală.
Interviul din 2014, în integralitatea lui, poate fi găsit aici și aici.
Între timp, pe zi ce trece, pentru tot mai mulți oameni lucizi ceva devine limpede: Cristian Diaconescu își câștigă un loc alături de Ion Rațiu, Nicolae Manolescu și Horia Rusu. În galeria bunilor președinți de țară pe care nu i-am avut. Dar și asta s-a discutat în acel interviu…
Viorel COSMA
Sursă foto: Facebook
