Noiembrie este, prin excelență, luna unor mari sărbători pentru români, începând cu Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, pe 8 noiembrie, și terminând cu Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie, care încheie toamna și deschide sărbătorile de iarnă. În calendarul popular, noiembrie are multe alte sărbători, mai mici, dar la fel de importante pentru țăranii de altădată. Și acestea sunt legate strâns de anumite praznice dedicate sfinților din calendarul creștin-ortodox.
* Sărbătoarea tâlharilor
”Ziua de 11 Noemvrie, închinată Sfinților Mucenici Mina, Victor și Vichentie, se numește în popor Sărbătoarea tâlharilor sau numai Sf. Mina.
Sfântul Mina este ajutorul celor păgubași pentru prinderea și dovedirea hoților și a tuturor făptașilor de rele. De aceea, în această zi, femeile duc la biserică lumânări, pe cari le lipesc pe sfeșnice cu capătul care de obiceiu se aprinde, ca să se întoarcă spre casa lor inimile voitorilor de rău, întocmai cum au întors lumânarea.
Fetele mari duc și ele astfel de lumânări, le întorc și astfel le aprind, ca să se întoarcă spre ele inimile celor doriți.
Bisericile cu hramurile Sf. Mina – care prin Moldova obișnuit se pronunță Minah – în zilele hramului se umplu de pelerini de prin vecinătate, cari vin cu bani, odoare și ce le mai trebue spre a plăti cu acestea sărindare și acatiste, «pentru măritiș, pentru blăstăm, pentru vrăjbire, pentru moarte de om, pentru năpaste», pentru ca să se aleagă, într’un fel, în timpul celor patruzeci de zile!
Astfel de biserici sunt în jud. Botoșani la Turbureni, «unde lumea năvălește cu lumânări mai tare ca la ori și ce biserică», la Bârlad, la Focșani – cari are și o icoană făcătoare de minuni – și alte părți”.
* Sf. Ion Milostivul
”Ziua de 13 Noemvrie, când se serbează Sf. Ion Crisostomul, poporul român o prăznuește prin unele părți sub numele de Sf. Ion Milostivul, «ca să fie vitele ferite de mușcătură de șarpe și de lup»”.
”Cu privire la Sf. Ion Gură-de-aur”, o poveste care circulă prin Moldova spune ”cine a hotărât leturghia”:
”După ce Sf. Ștefan a făcut toate mânăstirile și bisericile, mai era nevoie a se ști ce leturghie trebue să ducă omul, când se duce de sărbători [la biserică].
– Să punem leturghia zece lei, zise Sf. Vasile.
– Ba nu, zise Sf. Grigore, – să fie numai cinci lei.
– Nici așa, părinților, zise Sf. Ioan. – E prea grea o asemenea leturghie. Ci să fie, aș zice, numai zece bani, ca s’o poată aduce și văduvele și oricine, și câți mai mulți. Și pentru creștini fi-va mai ușor, și pentru slujitori mai bine!
– Sfânt să-ți fie rostul, strigară ceilalți doi sfinți.
– Sfântă și de aur să-ți fie gura, strigă și o văduvă.
De atunci, fiecare om trebue să ducă în ziua de Trisfetite numai decât leturghia de cel puțin zece bani la Sf. Biserică. Iar Sf. Ioan și în cărți e trecut cu numele gură de aur”.
* Filipii
”Ziua de 14 Noemvrie, închinată Sf. Apostol Filip, nume căruia prin Moldova i se mai zice și Hilip sau Cilip, este miezul unei sărbători populare care se numește Filipi, Pilipi, Cilipi sau Cilichi, cunoscută și păzită cu mare sfințenie, pretutindeni pe unde locuiește poporul român.
Filipii, zice d-l Bianu, într’un studiu asupra lor, – sunt «niște zei ai casei, niște penați, în onoarea cărora numai femeile măritate sau rămase văduve (capul femeiesc al casei)» țin sărbătoarea, nemuncind cu desăvârșire nimic.
Prin unele părți se crede că Filipii sunt niște sfinți mai mari peste fiarele sălbatece sau peste lupi.
Unele femei au un Filip,«țin un Filip»; altele au doi Filipi, iar cele mai multe țin trei Filipi. Cele cu un Filip îl serbează la 14 Noemvrie, când începe postul Crăciunului. Pe al doilea Filip – cele cu doi Filipi – îl țin la 15 Noemvrie; cele cu trei Filipi serbează la 14, 15 și 16 Noemvrie. Prin unele părți din Oltenia însă, Filipii se serbează în zilele de 13, 14 și 15 Noemvrie. Tot astfel se îndătinează a se urma și prin unele părți din județul Neamț.
Unele gospodine au șase Filipi, pe cari îi serbează la 11, 12, 13, 14, 15 și 16 Nooemvrie, după cum aflăm că se obișnuește prin jud. Vâlcea și Constanța, sau în zilele de 12-17 Noemvrie.
Prin jud. Muscel se păzesc 5 Filipi, în zilele de 12-16 Noemvrie, iar pe al șaselea îl țin la 21 Noemvrie. Prin alte părți, cei șase Filipi încep la 15 Noemvrie și țin până la 20 Noemvrie. În fine, sunt sate prin jud. Prahova, pe unde se serbează șapte Filipi: trei sunt în câșlegi și patru în postul Crăciunului, iar prin alte sate din jud. Muscel și Neamț, încep dela 14 Noemvrie.
Femeia începe să țină Filipii de îndată ce se mărită. Dacă se duce în casa bărbatului, va ținea Filipii soacrei sale. Dacă bărbatul va veni în casa ei, tânăra nevastă va ținea Filipii pe cari îi ține și mama sa.
Când fata, măritându-se, părăsește casa părintească și mama ei rămâne fără altă fată și moare fără noră, atunci tânăra își iea și ține Filipii mamei sale sau ai casei părintești, pe lângă cei ai soacrei. În chipul acesta, ajung Filipii până la un număr de șase.
Când însurățeii își fac casă nouă, nevasta tânără îți ține Filipii soacrei sale sau ai mamei sale, ca și când chiar ar fi rămas în casa lor.
Filipii apără casa de rele, de primejdii: de foc, de lupi și îndeobște de jigănii, cari strică vitele și chiar primejduesc vieața omului, căci, dacă lupul nu găsește ceva pe lângă o casă, va îndrăzni și la oameni. Filipii apără casa de pagube, pe copii de primejdii și alte nenorociri.
Strigoii cari umblă în această zi nu vor mai avea nici o putere asupra celor ce vor păzi aceste zile cu nelucru.
Șerpii nu se vor arăta acestora.
Mai pretutindeni însă, cu toate că se spune că în acestă zi «doar mâncare de este îngăduită femeia a-și face», se arată totuș dinadins că gospodina n’are voie să măture prin casă sau să dea gunoiul afară. Prin unele părți din Oltenia, se mătură noaptea și gunoiul se ține strâns după ușă trei zile, după cari se ardeiază și apoi se aruncă afară. Gospodina n’are voie să coase, să împungă în piele sau să iea acul ori alt lucru ascuțit în mână; să nu coasă cu roș mai ales, să nu macine, să nu toarcă și să nu dea nimic cu împrumut, mai ales sărături și foc.
”Dar eu mă crucesc tare de Pilipii ăștia! De unde or mai fi ieșit și ei, că’n calendar nu-i nici pomeneală de Filip ori de Pilip. Și cât sunt de ținuți, Doamne, Pilipii! Șase zilișoare în rând femeile nu dau gunoiul afară, încât se strânge o târnă de gunoiu după ușă. Nu împunge una odată cu acul și nu pune mâna pe nimic, că e rău de lup! Îți iea lupul oițele din bătătură! Să te păzească Dumnezeu să isprăvești de moară’n Pilipi, să ți se stângă focu’n vatră ori să-ți lipsească ceva din casă, că nu te lipești de vecine, de nu te-or vedea mort de foame ori înghețat scut. Afurisite lighioane trebue să mai fie și lupii ăștia! Vezi dumneata, de unde să știe ei c’ai ținut Pilipii, ca să s euite cu jind la oițele și la porcii dumitale, fără să le poată mânca? iar pe ale mele, care n’am ținut Pilipii, să mi le mănânce?! Că dacă ți-o fi curtea vraiște și vitele pe bătătură, lupul atât așteaptă…!” – revista Albina, supliment.
«Când o da cinevașilea cenușă cu cărbuni în noaptea de Filipi, atunci vine lupul și-i mănâncă cevașilea de pe lângă casă; de n’are ce mânca, atunci îl mănâncă pe om». «Și de-ai vedea pe mă-ta moartă, în drum, să nu dai din casă în zilele astea: foc, sare, mălaiu, varză acră… în sfârșit nimic, căci Sf. Petru poruncește câinilor lui să mănânce vitele celui care nu va ținea zilele astea».
Prin jud. Vâlcea se zice că gunoiul nu trebue dat afară din casă: el se strânge la un loc până ce trec zilele Filipilor, căci dacă s’ar scoate afară, lupii ar scociorî acest gunoiu spre a afla un cărbune în el; se știe că lupii nu leagă – și deci nu se pot prăsi până când nu mănâncă vreun cărbune din vatră în zilele de Filipi.
În aceste zile nu-i voie să se sgârie ceva și nici să se pieptene sau să se raghile cânepă sau să se împletească lână, căci altfel se vor primejdui oile.
Prin jud. Dolj, în aceste zile nu se coasă, căci înțepând cu acul, se înțeapă bubatul (vărsatul); împletitul pomenit aduce acest neajuns.
Prin unele părți, asemeni din jud. Dolj, în aceste zile se fierbe porumb și se împarte prin vecini turta coaptă în vatră, în spuză. Copiii, se zice că n’au voie să mănânce boabe de porumb, ca să nu se bubeze: «atât de face bubatul de mare cât de mari sunt și boabele de porumb». (…)
Credințele de până aici, cu privire la Filipii cari apără gospodăriile de lupi, le găsim și la Macedo-Români, în legătură cu sărbătoarea dela Sânții Surghinați, care cade tot pe vremea Filipilor și care, după socotința mea, este identică cu aceasta:
«Sânții Surghinați sunt în număr de 12, cu începere dela 11 Noemvrie sau din ajunul sfântului Mina. Despre acești sfinți se crede următoarea superstiție: Dela 11 Noemvrie și până la 23 ale aceleiaș luni, se păstrează, se țin următoarele: Toate foarfecile se leagă cu o sfoară, crezând că prin modul acesta se leagă gura lupilor, ca să nu mai poată mânca vite;
Nu încep lucru cu nici un instrument, ca să nu sugrume lupii oile;
Nu se piaptănă pe cap, ca fiind părul încâlcit, lupii să se încurce prin păduri, să se piardă într’însele și să nu poată da de urma locurilor unde pasc turmele;
În fiecare zi femeile se ocupă cu torsul lânii cu furca, ca să se sporească turmele lor și ca lupii să se prindă în curse.
Aceste precauțiuni și altele durează până la finitul acelor 12 sfinți».
Prin alte părți, în zilele dela 11-14 Noemvrie «nu e bine să desfaci deloc foarfecile, că se deschide gura lupului». A închide gura lupilor înseamnă a-i face să nu poată mânca vitele din turmă. Aceasta stă în legătură cu credința superstițioasă următoarea: când lupul se deșteaptă din somn, din lojarul său cu gura închisă, se zice că nu poate mânca de loc vite în acea zi. În cazul acesta poate trece chiar prin turme și nu va putea să le facă nici un rău.
Ca să poată să-și deslege gura, trebue să se culce din nou în lojarul său sau să adoarmă și numai dacă se scoală din somn cu gura deschisă, așa va putea gusta carne în acea zi.
La această sărbătoare a Filipilor, socot că s’a referat bănățeanul D. Țichindeal, când scrie la 1802: «Romanii țineau sărbătoarea Leprecalia pentru ca să nu le mânce lupii oile. Aceasta o țin Românii până în ziua de astăzi, Noemvrie 12, 13, 14, 15, 16, 17, sărbătorile lupilor, și nu îndrăznesc a tăia nimic cu foarfecile, ca să nu le mânce lupii oile».
După ce trece sărbătoarea Filipilor, femeile se feresc de a lăsa afară limbile de melițe și melițoaice cu cari au melițat cânepa, pentru ca să nu se bată cu dânsele strigele, până ce pământul se cutremură. Aceasta o observă până la Sf. Andreiu cu necurmare”.
Sursa: Sărbătorile de Toamnă și Postul Crăciunului, studiu etnografic de Tudor Pamfile, Academia Română, ședința dela 27 maiu 1913, București, 1914 (digibuc.ro).
