Aflată în pericol de prăbușire, Mănăstirea Bisericani era subiect de dezbatere într-o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în luna aprilie a anului 2017 (detalii aici). Noțiunea de ”urgență” s-a tradus, în fapt, prin realizarea unei lucrări de consolidare a malului, care nu este gata nici acum, dar e bine că s-a făcut. Fondurile au fost asigurate de Compania Națională de Investiții, după cum spune Rocsana Josanu, directoarea Direcției pentru Cultură Neamț, care se bucură că, măcar din punctul de vedere al riscului alunecării de teren, mănăstirea este pusă la adăpost.
Realizarea lucrării de consolidare nu diminuează, însă, riscul de prăbușire a bisericii monument istoric, care are acoperișul în mare suferință. ”Am vorbit cu părintele stareț și i-am recomandat să pună membrană bituminoasă peste draniță, pentru că biserica nu va rezista precipitațiilor încă o iarnă”, a precizat Rocsana Josanu. ”Din primăvară, sper să înceapă derularea proiectului de restaurare a bisericii”.
Ion Rotaru, primarul de Alexandru cel Bun, ne-a spus că lucrările de consolidare a malului au fost realizate de Moldocor și au costat ”77 de miliarde de lei vechi”, adică 7,7 milioane lei noi. Valoarea proiectului de restaurare este de un milion de euro. (C.M.)