Bunicii povesteau nepoților că Postul Crăciunului a fost poruncit de Maica Domnului bătrânuluiCrăciun, pentru că a tăiat mâinile bătrânei Crăciunoaie, nevasta sa, care moșise pe Maica Domnului. Este un post relativ ușor, marcat de foarte multe dezlegări la pește. Țăranii de altădată spuneau că aceia care vor ține cu credință acest post vor avea casa binecuvântată de Dumnezeu și vor fi feriți de blestemele și farmecele trimise asupra lor. Mulți pot avea revelații în noaptea Nașterii Domnului sau pot primi vești în legătură cu rezolvarea problemelor lor.
În fiecare zi a acestui post, se recomandă să se ia de dimineață, înainte de orice mâncare, anafură și agheasmă și să se citească rugăciuni.
Schimbarea regimului alimentar, respectiv instituirea rigorilor postului, impunea sătenilor de altădată operațiuni pe care puțini le mai îndeplinesc astăzi. Opăritul vaselor sau chiar separarea acestora de cele utilizate ulterior, ba chiar înlocuirea unor ingrediente de bază – precum borșul utilizat la mâncărurile de dulce cu altul de post, de fapt împrospătarea fermentului cu o compoziţie derivată din roadele anului abia încheiat. Spaima de duhurile necurate era atât de mare printre oamenii de altădată, încât toate vasele în care acestea ar fi putut sălăşlui erau aşezate cu gura în jos, pentru ca nu cumva, într-un moment de ezitare sau de tentaţie, să fie folosite pentru încălcarea postului.
La toate acestea, se adăugau restricțiile impuse de ”zilele lupului”, pe care, în zonele conservatoare, gospodinele le mai respectă cu stricteţe.
Se poate afirma că Începutul Postului Crăciunului este un început în sine, o etapă de deschidere către sărbători, dar şi pragul trecerii într-o perioadă critică, hotărâtoare pentru viitorul tuturor, una din cele încărcate de forţe care, deşi vag definite, pot fi benefice sau malefice, în funcţie de comportamentul nostru.
Prin unele zone din țară, femeile mai spun şi astăzi că, dacă intri în Postul Crăciunului ”cu inimă bună”, adică împăcat şi cumpătat, sărbătorile şi începutul anului îţi vor merge în plin, dar, dacă vei avea momente şovăielnice, anul pe care îl aştepţi va fi sinuos, cu multe cumpene şi restrişti.
În satul de altădată, perioada aceasta era consacrată şi celor tineri. Pentru fete începea ”întrecerea meşteşugului mâinilor”, adică şezătorile destinate pregătirii ţinutei sărbătoreşti, iar pentru feciori era debutul integrării în ceata de colindători, cu toate cerinţele stricte legate de condiţia de emisar al Înnoirii.
Crăciunul, ”cea mai aşteptată şi cea mai văzută zi din an”, precum şi sărbătorile ce-i succed, s-a bucurat dintotdeauna de respectul şi de preţuirea tinerilor, fiindcă ei nu erau doar actorii din activitățile festive, ci mai cu seamă beneficiarii bucuriilor aferente sărbătorii.
* Filipii de Toamnă
Zilele Filipilor de Toamnă nu au avut, se pare, un interval riguros statornicit, deoarece, aşa cum arată consemnările din secolele anterioare, erau un fel de sărbători familiale moştenite. Orice tânără nevastă era obligată să adopte de la soacra ei numărul de sărbători restrictive pentru anumite munci şi, în cazul în care era unica fiică, să adauge acestora şi pe cele ţinute de propria familie.
14 noiembrie este socotită de calendarul popular în rândul ”zilelor lupilor”, ultima zi a Martinilor de Toamnă şi cea dintâi a Filipilor, în vreme ce calendarul creştin-ortodox prăznuieşte pe unul dintre cei dintâi ce au crezut în adevăratul Mesia şi L-au urmat: Apostolul Filip. Credinţele populare par să fi adoptat din tradiţia creştină numai numele, multiplicând în mod impresionant o stranie divinitate, pe cât de capricioasă, pe atât de primejdioasă.
Filipii se poate să fi fost în timpurile mitice nişte spirite rătăcitoare. Zdrenţăroşi şi înfometaţi, se ascundeau de privirile oamenilor, însă, atunci când nu le erau respectate zilele, îi poceau şi-i schimonoseau. Cel mai de temut era Filipul Şchiop care, mânios pe fârtaţii lui, că nu l-au aşteptat, apărea cel din urmă, într-una dintre zilele de sărbătoare creştină pe care, prin prezenţa lui terifiantă, o umbrea: Intrarea Maicii Domnului în Biserică sau Ovidenia.
* Lupul în tradiția populară
În această perioadă a anului, o serie de zile impresionantă prin numărul, dar şi prin complexitatea semnificaţiilor magice şi rituale era dedicată protejării împotriva incursiunilor terifiante şi păgubitoare ale lupilor.
Totuşi, ele au înglobat trei momente importante ale ciclului hibernal: începutul postului Crăciunului (14 noiembrie), Intrarea Maicii Domnului în Biserică sau Ovidenia şi Sfântul Apostol Andrei. De altfel, ele nu au avut o răspândire generală şi, în principiu, se poate vorbi despre zonele silvestre, despre cele pastorale şi de transhumanţă ca fiind cele mai bogate în tradiţii legate de ”zilele lupilor”.
Mai mult decât atât, denumirile zilelor, reprezentările mitice populare, dar mai ales înfăţişarea, atributele şi istoria vieţii lor sunt departe de tradiţia Bisericii, dezvăluindu-ne mai curând nişte spirite demonice străvechi, jumătate oameni-jumătate fiare, ce-şi au sălaşele în sălbăticie şi stăpânesc asupra vieţuitoarelor, decât nişte sfinţi sau martiri preacuvioşi ai creştinătăţii.
