Mai e ceva timp până la alegerile locale din 2020, dar deja ies la interval candidații la funcția de primar al municipiului Piatra Neamț. Iar pietrenii, din nou, par să fie nevoiți să meargă la vot pentru a alege răul cel mai mic, în condițiile în care candidaturile prefigurate de pe acum nu dau vreun semn de suflu nou.
A conduce Primăria Piatra Neamț în acest moment e un fel de pregătire continuă pentru privegherea unui mort, din care profită cei care se ocupă de achiziționat lumânările, fursecurile, vinul și sucurile, cei care fac coșciugul sau cei care țin slujbele. Orașul este încremenit în proiect, datoriile sunt imense, indiferent ce castraveți vând actualii conducători. Perspective nu sunt. Societățile municipale au rămas aceleași locuri în care să fie plasați oamenii de partid pe care altfel nu-i angajează nimeni, de unde mănâncă o pâine bună prietenii administrației sau rudele familiilor celor care ne conduc. Ale căror afaceri au înflorit brusc, cu largul concurs al achizițiilor telefonate pe SEAP.
Tabloul se completează cu un consiliu local populat cu personaje care poate ar fi mai potrivite într-un cadru intitulat ”Natură moartă cu administrație locală”. Unii, cei din PSD, nu au barem satisfacția că ar putea încerca ceva pentru oraș; ordinul, care trebuie executat oricât de stupid ar fi, vine la plic și e pus în practică, fără crâcnire, de însăși vremelnica ocupantă a postului de viceprimar, Luminița Vîrlan.
La PNL, e și mai simplu: nimeni nu iese din cuvântul lui Romel Bârjoveanu, care dă senzația că este tot timpul cu Dragoș Chitic. Problema e că senzațiile pot produce confuzii, mai ales pe măsură ce se apropie alegerile locale.
PMP, la nivelul reprezentării în consiliu, este o glumă greu digerabilă, reușind să compromită total ideea de oameni noi în politică. Iar despre cei de la ALDE se poate spune, fără frica de a greși, că… sunt pe aproape. Participă la actul guvernării locale, dar nu reușesc să penetreze nimic.
În aceste condiții, din perspectiva celor care va să fie candidați, ce ni se oferă?
Dragoș Chitic, liberalul care-i convine până și lui Arsene
Despre Dragoș Chitic e greu să spui că este liberal. Modalitatea sa de a conduce primăria, în condițiile expuse deja, este una pur social-democrată. Mandatul e presărat de mici evenimente de imagine, unde, de fiecare dată, se oferă ceva. O diplomă, bani – puțini, dar cu impact -, evenimente în aer liber – unele doar să fie, altele de succes – etc., ș.a.m.d. Până acum, nu există nimic bun, de impact, de care să poată fi legat numele primarului. Gheorghe Ștefan înseamnă pietonal, trecerea peste Cuejdi, telegondolă… Lucruri bune sau rele, dar se leagă de numele său. Dragoș Chitic poate fi legat de intrarea CMI Urban în insolvență – poate, cine știe, și ieșirea?! -, de trecerea împrumutului pentru telegondolă de la Perla Invest pe Primărie, de plata datoriilor vechi, de încercarea nereușită de reeșalonare a creditelor și altele asemenea. Realizările prezentate, de genul 6 km de asfalt, nu (mai) impresionează pe nimeni, deoarece asta ar trebui să fie o normalitate administrativă. Evident, mai sunt realizări. Ele nu sunt prea văzute de marea masă votantă, dar sigur vor fi speculate în campanie – firme care s-au dezvoltat pe acest fond de criză administrativă locală, cu administratori care roiesc în jurul primăriei sau al societăților acesteia. Sau care lucrează cu două rânduri de facturiere, unul propriu și altul al vreunui oficial care face, și el, 50 de bani la fiecare produs vândut. La vânzări de zeci de milioane de lei se adună destul , chiar și pentru o campanie electorală modestă.
Dragoș Chitic a reușit să fie primar ales din partea PNL și să nu se identifice deloc cu partidul. Este cunoscut conflictul său cu Mugur Cozmanciuc și modul total separat în care funcționeză organizația PNL Piatra Neamț în raport cu cea județeană. La un moment dat, comunicarea se făcea prin poștă, cu confirmare de primire. Iar cotizațiile, lucru transmis și conducerii centrale, nu ajungeau la coșul comun. Din această cauză, ”județenii” caută alternativă la Chitic, fie și numai în speranța că acesta va suferi vreo condamnare în anchetele în care e implicat. Așa au început să fie vânturate nume, propuse membrilor de partid bine informați sau chiar presei. Din păcate pentru Mugur Cozmanciuc, cât timp organizația este divizată și acest lucru este tolerat, oricine ar fi propus va fi imediat distrus ca imagine, nu de competitorii politici, ci de oamenii din PNL, care vor contesta alegerea șefului. Pentru că, așa cum se știe, la Neamț, liberalii au prostul obicei ca, după ce că sunt atât de puțini, să se și devoreze între ei. Cel puțin din 2004 încoace…
În acest moment, dacă nu va suferi o lovitură fatală și penală, Dragoș Chitic pare să fie în pole-position pentru nominalizarea la o nouă candidatură din partea a cel puțin două partide: PNL în primul rând și, apoi, deloc surprinzător, PSD. Ionel Arsene, sătul să se tot înșele în privința oamenilor, dă semne că l-ar primi cu dragă inimă pe Chitic în postura de candidat PSD, mai ales dacă ar putea să și-l facă recunoscător pentru rezolvarea unor probleme care-i dau dureri de cap. Probleme care i-au apropiat pe cei doi, măcar prin prisma navetei la Bacău sau prin sălile de judecată.
Așadar, Dragoș Chitic rămâne favorit în cursa pentru scaunul de primar al municipiului, pentru că este acum acolo și pentru că are sprijinitori puternici, deși cvasinecunoscuți, care conduc din umbră firme de mare succes din Piatra Neamț. Sigur, nu se știe cât timp rămâne dl. Chitic favorit, că loc de prostii și gafe este. Suficient! Iar principala sa problemă nu vine de la potențialii contracandidați, cât de la fostul său șef din primărie.
PSD râde candid cu perechea Soroceanu-Niță
Organizația lui Ionel Arsene – un fel de partid în marea masă a pesediștilor locali – pare total dezinteresată de subiectul alegerilor locale. Liderul pare să fi învățat ceva de la Mugur Cozmanciuc, care, reciclându-i pe Chitic și Leoreanu, a câștigat Piatra Neamț și Roman, plus o serie de comune, unde s-a folosit de cei dați afară de PSD. Acum, Arsene dă semnale clare că ar recicla și el ceva, că, dacă ar obține majoritatea la CJ, ar fi dispus să meargă pe mâna lui Micu la Roman și Chitic la Piatra Neamț, chiar cu aceștia în PNL.
Pentru Piatra Neamț, PSD nu are, practic, nicio propunere concretă. Organizația locală, teoretic condusă de Luminița Vîrlan, există doar în scripte. Se adună greu, acțiunile se fac doar la ordin și atunci doar ca să se facă, nimeni nu iese cu nimic în evidență, pentru că nu sunt permise inițiativele, nu cumva să pună în umbră imaginea șefului cel mare.
În lumea așa-zișilor inițiați în secretele PSD-ului, se vorbește despre pregătirea Danielei Soroceanu pentru primărie, mai cu seamă că actualul prefect îi este dator lui Ionel Arsene pentru funcția sa, funcțiile soțului și oportunitatea de a-și vedea unul din fii angajat la un cabinet parlamentar. Bașca avantajul de a-și duce fiul mezin la liceu cu mașina instituției, cu parcare obligatorie în fața intrării principale a profesorilor, așa, ca să se știe cine intră în școală. Iar cine nu e peste poate de impresionat de calitățile mașinii și de funcția mamei – nu neapărat în ordinea asta -, se poate trezi că nu mai are ce și cui preda, că doar nu face fiecare ce vrea în județul acesta blagoslovit!
Ar putea candida Daniela Soroceanu? Fără discuție, da! Are toate calitățile. Știe folosi resurse publice și funcția să-și facă imagine. Clipurile stupide postate pe rețele de socializare o demonstrează. Are și o doză mare de simțire politică, în sensul că nu contează partidul pentru care candidează, contează doar scopul, iar dacă el trebuie îndeplinit, nu mai contează cu ce dulamă te îmbraci sau calci în picioare.
Din păcate pentru ea, nu beneficiază de o imagine (publică) de natură s-o ajute. Iar la întrebarea, simplă, ”De ce ar trebui să vă alegem primar, după ce, din postura de secretar de județ, ați acceptat să vă numiți soțul pe o funcție inventată la Complexul Muzeal aflat în subordinea județului unde păstoreați respectarea legalității?” cu greu va putea da un răspuns legat de competențe, indiferent câte facultății particulare sau de la stat au fost absolvite. Nemaivorbind despre toate celelalte rude, rubedenii și apropiați angajați exact când activa doamna în Prefectură sau Consiliul Județean.
Candidatul Daniela Soroceanu din partea PSD va avea de înfruntat și reacția membrilor de rând, care nu uită că ea a fost inventată politic de PNL, că a candidat pentru PNL, a fost sprijinită să stea într-un concediu medical legal, dar nerușinat de lung, în care medicamentele erau ajutate de acțiuni politice la care participa cu voioșie, bașca ședințe de Consiliu Județean, plătite și ele.
Daniela Soroceanu poate candida, va face campania mult mai veselă. Și, cum nu se poate plânge de greutăți financiare, unii se vor bucura să-i cheltuiască banii.
Despre o candidatură a lui Adrian Niță, fost PDL, fost președinte al Monicăi Macovei, fost șef la DJTS, la Publiserv, fost camarad cu Jănel Iosub, s-ar putea discuta în termeni reali numai în cazul în care Oana Bulai își păstrează influența asupra lui Ionel Arsene și reușește să-l convingă și de calitățile intelectuale și politice ale împricinatului. Și în cazul său ar fi o candidatură în măsură să înveselească alegerile, mai ales dacă va merge sub sloganul ”Ne vrem orașul înapoi!”.
Pro România – o candidatură din partea PDL, cu ștaif de PSD și voie de la stăpânire
Recent, s-a anunțat public că Victor Ponta a găsit în Neamț oameni noi, care nu pot fi legați nicicum de titulatura de baroni locali. Primul dintre ei, lansat spre Primăria Piatra Neamț, a fost Vasile Panaite, fost prefect din partea Arsene a PSD, fost primar de Dragomirești. Evident, cel (arhi)cunoscut drept Piti nu poate fi făcut baron local. Simplul fapt că a fost omul de casă al lui Gheorghe Ștefan îl îndepărtează de această titulatură. Și faptul că s-a ocupat mult timp de finanțele PDL-ului, până să-i ia locul un Mihai Chebac sau un Laurențiu Dulamă. Nici asocierea cu Ionel Arsene, chiar așa cum transpare din înregistrările ambientale de la dosarul șefului PSD Neamț, nu-i poate conferi titlul de baron local.
Pentru multă lume, anunțul candidaturii din partea Pro România a fost o surpriză, devreme ce PNL îl avea ca posibil candidat și se lăuda că negociase cu el. Plus, la fel, ALDE, plus alții. E un semn că cineva, de undeva, din zona puterii reale, a hotărât că Piti trebuie să candideze și mai rămânea de văzut unde.
Alături de Vasile Panaite, a venit și Liviu Harbuz, nici el un necunoscut în politica nemțeană, dar, la fel, greu de asociat cu titlul de baron local. Anvergura sa națională este cunoscută din punct de vedere profesional – a se vedea funcțiile ocupate în timp – și vine să-i completeze poziția în media națională, ca făuritor de emisiuni, și cea din afaceri. Surprinzător este locul unde a fost așezat în comunicatul de presă emis cu ocazia lansării candidaturii lui Panaite. Acesta a fost livrat redacțiilor într-o fotografie cu Victor Ponta, iar Harbuz, președinte județean, de unul singur. Semn că ori ultimul a înțeles că Panaite este un personaj important pentru Ponta, ori că fostul prefect a reușit să-și facă birou de presă înainte de a avea o organizație.
Ce noutăți ar putea aduce candidatura lui Panaite la Piatra Neamț? Nu prea multe. În primul rând, se va sprijini și va fi sprijinit, logistic și financiar, de oamenii care au fost în jurul lui Gheorghe Ștefan. Nu va fi de neglijat chiar sprijinul direct al lui Ștefan, foarte probabil în curând eliberat și cu niște polițe de plătit lui Dragoș Chitic. Iar Ștefan nu uită că Panaite i-a fost credincios, că nu s-a numărat printre cei rușinoți când vine vorba de o vizită în penitenciar. L-a condiderat atât de apropiat încât l-a mandatat să ”discute”, să ”negocieze” cu Ionel Arsene returnarea unor bani destinați compromiterii politice a lui Culiță Tărâță, atunci când se părea că s-au rupt relațiile între fostul primar de Piatra și actualul președinte al Consiliului Județean Neamț.
În al doilea rând, nu trebuie neglijată influența lui Panaite asupra unora din PSD, care, deși nu recunosc oficial, s-au săturat de Ionel Arsene. Dacă va avea sprijinul lui Liviu Harbuz, ar putea veni voturi destule și din acestă zonă, mai ales dacă vor fi revigorați oameni care au activat prin UNPR, care au memorie bună, au lipici la oameni și sunt dornici de revanșă.
Va reuși să câștige primăria Vasile Panaite? Ar fi un succes neașteptat, dar, oricum, are mai multe șanse decât candidații de la PSD. Pentru pietrenii neinteresați de politică, poate face o figură bună – e tânăr, dă bine pe sticlă și-n afișe, vorbește curățel limba română, știe să zâmbească, are informații de la cei care colectează și analizează. Momentul zero va fi atunci când va fi întrebat, simplu, de ce ar trebui ales primar un om care, când a fost primar sau prefect, a avut în familie o groază de lucrări publice, în județ și prin țară. Tot atunci va trebui să răspundă la, deocamdată, zvonurile răutăcioase, că oamenii de la firma unui membru al familiei mergeau la măsurători înainte de a începe procedurile de achiziții. Dacă va reuși să convingă în răspunsuri, va fi un candidat și mai serios decât este. Și, chiar dacă nu va câștiga, va influența decisiv rezultatul final. Pentru că, la fel ca Dragoș Chitic, nu poate fi poziționat nici pe stânga, nici pe dreapta. El sigur va fi Pro propriul interes politic. Iar acesta nu se știe dacă va mai fi legat de Pro România peste câteva luni, caz în care dl. Panaite poate fi candidat chiar al PSD, în măsura în care Ionel Arsene uită și iartă sau, cumva, nu va mai putea influența nominalizarea.
În acest caz, ar fi interesantă o candidatură a lui Liviu Harbuz, cu tot tam-tam-ul care ar urma, mai ales că s-ar putea prevala de experiențele electorale trecute. Inclusiv în relația cu presa, din care, probabil, a avut destule de învățat.
Bogdan Gavrilescu – ”iepuraș” pentru Dragoș Chitic
Scos din joben de Laurențiu Dulamă sau, cine știe, livrat acestuia, Bogdan Gavrilescu de la PMP, viceprimarul pus în funcție de Ionel Arsene și preluat imediat de Dragoș Chitic, și-a anunțat intenția de a candida. I se potrivește zicerea clasică, adaptată la politică: ”- Dragi ţi-s alegătorii? – Dragi! – Dar tu lor? – Şi ele mie!”… Sloganul său a venit firesc în campanie, este un nou venit în politică și va aduce în Primărie pragmatismul și rigurozitatea investitorului privtaat, chiar dacă investiția se rezumă la un bar. Rămâne cert pragmatismul său, pe care l-a făcut simțit imediat ce a putut lua decizii. Martori sunt cei care s-au bucurat să-și vadă copiii în funcții sau să devină ei înșiși angajați la societăți ale consiliului local. În doi ani, Bogdan Gavrilescu a reușit să îmbrace hainele unor birocrați târșiți în ani de muncă în administrația publică locală. Din experiența celor dinainte a luat tot ce-i rău, din ce-a promis în campanie nu a rămas nimic, pentru că s-a băgat adânc în troacă. Atât de adânc, încât pericolul de a i se aplica curând măsurile specifice pestei porcine este iminent. Intrat într-un cerc vicios, aproape forțat să candideze, deși știe că nu are nicio șansă, speră să se transforme în balama de tip Amedeo, care să-i asigure, lui și alor lui, încă 4 ani de bunăstare și liniște. Evident, trecem peste ambițiile sale de a deveni parlamentar, unde ar putea face o echipă bună cu parlamentarii PSD de Neamț, mai ales dacă Dănuț Andrușcă va mai prinde un nou mandat.
La ce ne-am mai (putea) aștepta?
USR nu are candidat, dar aici nu sunt probleme: va găsi sau va primi în plic o candidatură, acum că nu mai are nimic din aura de partid idealist. Probabil că numele va fi ales în funcție de momentul politic în care se va afla România, cu profil adecvat, ca să încurce lucrurile, dar să nu afecteze prea mult candidatul care trebuie să câștige.
ALDE contează prea puțin, în condițiile în care Ion Asaftei, liderul județean, face politică la nivelul anilor ’90 (sau anteriori), atent nu cumva să apară cineva să-i poate lua locul, oricum periclitat de prea multele combinații în care a intrat la CJ, pe care cu greu le mai poate descurca cineva. Iar Ionel Arsene pare să aibă grijă ca Asaftei să se afunde cât mai mult în ele.
Sigur vor mai apărea iepurași, precum Andrei Ignat, independentul pesediștilor din campania trecută, poate un Jănel Iosub, dispus să utilizeze campania ca să se distreze și să se răzbune pe cei din PSD, alții care au vise de mărire, dar niciunul suficient de bine situat politic încât să poată tranșa lupta.
Singurul care ar putea da fiori reci tuturor celor care s-au anunțat candidați este Gheorghe Ștefan și, cel puțin deocamdată, el nu poate candida. În fața lui, cei mai mulți s-ar retrage, fără nicio explicație și lăsând doar o urmă de praf în spate. Prietenii știu de ce.
Valentin BĂLĂNESCU
Un comentariu
Vreau sa stiu daca răspunde cineva de înlocuirea becurilor pentru iluminatul stradal pe strada. Constantin Brâncoveanu? Văd că de o lună nimeni nu a schimbat becurile defecte, deși locuim in Piatra Neamț!