Un om din Piatra Neamț, Dumitru Preotu, și-a pierdut mare parte din capacitatea de a vedea cu un ochi, după o intervenție făcută la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Mesagerul de Neamț a publicat scrisoarea deschisă a acestuia și punctul de vedere al medicului care a făcut intervenția, dr. Octavian Motaș. Acesta consideră intervenția o reușită, iar problemele la ochiul operat ar veni din altă zonă, a unui glaucom care nu putea fi descoperit decât postoperator: ”Din punctul meu de vedere, operația de cataractă a decurs bine și-ntr-un final lucrurile sunt excelente”, declara dr. Motaș.
Pacientul vine cu o replică simplă: nu vedea bine la 20 de metri pluta, la pescuit, iar acum nu-și mai pune problema să vadă bine în jurul său. Pe el nu-l încălzește că nu există aparate în spital, nici că doctorul spune că a respectat protocoale și nici că ”din punct de vedere chirurgical, protocoalele și sistemul de stat certifică o stare a bolii cu care pacientul s-a prezentat. Dumnealui avea cataractă și după o săptămână de la internare, din punct de vedere a operației, ea era vindecată. A fost o perioadă de recuperare mai lungă la dumnealui. Dumnealui avea altă boală, pe care abia la o lună și jumătate de la operație am putut-o decela”.
După apariția materialului, Dumitru Preotu vine cu ceea ce el numește drept la replică, care se referă la declarația medicului. Dincolo de unele afirmații despre discuții medic-pacient, reținem un aspect care devoalează mecanisme încă funcționale în spitalul de stat pentru interese particulare. Este vorba despre furnizorul de cristalin necesar operațiilor efectuate de dr. Motaș în spital.
* Ce spune pacientul Dumitru Preotu
Pacientul, nemulțumit de ce i s-a întâmplat, are mai multe nedumeriri. Evident, unele sunt subiective, dar altele sunt chiar de luat în seamă.
«După lecturarea articolului din Mesagerul nr. 374 din 25.10.2018, am constatat că domnul doctor Motaș Octavian recunoaște lipsa dotărilor ”complete” care să asigure reușita intervențiilor chirurgicale. După ce m-am documentat din literatura de specialitate, afecțiunea de glaucom se poate descoperi și preoperator dacă există aparatura necesară. Susține domnul doctor că sunt pacienți care au nevoie de investigații și nu se pot face în spital. În această situație nu credeți că ar trebui sistate operațiile de implant de cristalin (în spital – n.n.), până când se vor achiziționa toate aparatele moderne necesare intervențiilor chirurgicale? (…) Solicit conducerii spitalului, domnului director Codruț Munteanu (nou investit în acest post) să verifice cum s-a eliberat autorizația de funcționare blocului operator și dacă se pot sista operațiile de implant de cristalin. (…)
La subtitlul ”Cum funcționează cumpărarea de cristalin” fac multe observații. D-l doctor (spune că) nu știe de unde este furnizorul de implanturi, dacă-i din Roznov sau din altă localitate… Cum se poate să nu știi că implantul e livrat de un SRL din Girov? Pacientul (cel puțin în cazul celor operați în acea zi) nu discută direct cu furnizorul local al producătorului Alcon și nu primește o factură pentru implant.
Banii pentru implant se colectează de către una din asistente, înainte de operație, în a doua sau a treia zi se aduce un bon fiscal eliberat de UPHO-MAT SRL, sat Girov, comuna Girov, jud. Neamț. Bonul fiscal nu poartă nicio ștampilă sau semnătură. Ce să mai crezi în această situație?(…)
O întrebare pentru domnul doctor: De ce nu se eliberează cardul implantului (un fel de act de identitate) fiecărui pacient?
Nu la fel procedează medicul de la celălalt cabinet din secție, care eliberează acest card ce poate fi folosit când este nevoie și este un act de garanție al cristalinului (a se vedea imaginea alăturată). (…)
Cu respect, Mitică Preotu».
* ”Este dreptul meu de a nu da declarații în acest moment!”
Doctorul Octavian Motaș a considerat că primul material publicat de Mesagerul de Neamț este părtinitor, dar, pus în situația de a argumenta în ce constă părtinirea, cu punctul de vedere al domniei sale publicat in integrum, nu a mai dat explicații. ”Este dreptul meu de a nu mai da declarații, în acest moment”, a fost răspunsul său la întrebările pe care doream să i le adresăm. Și ele nu țin neaparat de cazul Preotu, cât de la modalitatea ca, în spitalul de stat, un pacient să fie nevoit să achite ceva, în cazul de față un kit pentru cataractă și cristalin, către o firmă din Girov și nu la caseria spitalului. Nemaivorbind despre asistenta care ar fi încasat banii, probabil în cadrul sarcinilor de serviciu.
Dr. Codruț Munteanu, directorul spitalului, are părerea formată pe această chestiune: ”Este o chestie de procedură și de principiu. Eu cred că cel mai bun lucru ar fi acela de a se ocupa spitalul (de aducerea cristalinului – n.red.). Am pune punct tuturor speculațiilor și suspiciunilor care apar, indiferent cum, în momentul unei tranzacții în spitalul nostru, prin personal și pacient. Așa cum decontăm pentru diferite dispozitive pentru ortopedie, pacientul face documentele în secție și apoi vine și achită la casieria spitalului, așa ar trebui și pentru oftalmologie. Cred că este treaba secției; fiecare secție are o autonomie, medicul șef se chivernisește, el știe condiția locală. Am vorbit cu doamna doctor Căileanu, după apariția articolului, pe aspecte privind dotarea secției. Când apar astfel de mesaje până la nivelul managerului, sigur că nu este o imagine tocmai bună. Mă refer la plățile ciudate, după părerea mea, și la documente. Trebuie pornită o procedură cu adevărat corectă”.
Furnizorului local în cazul lui Dumitru Preotu este societatea UPHO MAT SRL Girov, una profitabilă, raportat la datele din 2017, când a avut un profit de 40.000 lei, la o cifră de afaceri de 107.000 lei. Fără angajați pe societate.
Doamna Elena Lăcrămioara Preda, administrator și unic acționar la firmă, spune despre activitatea domniei sale vizavi de secția de oftalmologie: ”Eu nu am o colaborare cu domnul doctor Motaș. Eu am lăsat un set de cărți de vizită la spital, la secția de oftalmo. Dar nu numai în Piatra Neamț, și-n Iași colaborez cu mai multe firme. Mă sună pacienții și la solicitarea medicului, la recomandarea medicului, eu le trimit kit-ul respectiv, pentru implant cataractă, prin coletărie. În mod accidental se trimite, dimineața, când e contratimp totul, ar trebui făcută operația și pacientul nu are acest kit, merg la spital și li se eliberează bon fiscal, de pe casă de marcat mobilă. În caz de forță majoră. Dar, de obicei, suntem sunați. Sunt sunată înainte, este timp, e ok, îmi dă adresa persoana, în funcție de ce kit vrea – sunt două kit-uri cu protecție UV sau un kit normal pentru cataractă – și se livrează la adresa pe care mi-o comunică. Plata se face ramburs, dacă eu trimit kit-ul la adresă, sau cu bon fiscal”.
Doar din aceste declarație rezultă un lucru simplu: te duci la o secție din spital, lași niște cărți de vizită, doctorii consultă pacienții, le fac recomandări, pacienții primesc cartea de vizită, sună, primesc kit-ul în cazul nostru, așa, fără probleme. Iar reprezentantul firmei vine la spital cu casa de marcat mobilă, intră în secției (?), eliberează bon fiscal, vine chiar și la urgențe. Dacă nu dânsa, că are serviciu, vine soțul, care nu are nicio treabă cu firma respectivă și face el acest serviciu.
* Cum a ajuns chitanța pentru kit la dl Preotu
Elena Lăcrămioara Preda: ”Nu-mi amintesc de acest caz, a fost soțul meu. A fost în contratimp, nu am… s-a ajuns și i-a dat kit-ul și s-a intrat în operație. Ați înțeles? Nu a mai fost timp să-i dea dumnealui chitanța. A lăsat-o la doamna asistentă de-acolo. Era dimineață, oricum, atunci a fost soțul meu. Nu încasează asistenta banii, nu. Am lăsat la doamna asistentă pentru că n-a mai fost timp. Sala de operație e sterilă, se intră imediat, nu e că se poate aștepta. Deci, dacă medicul aștepta să opereze, e logic că a intrat imediat, înțelegeți? Și am rugat o doamnă asistentă care mi-a făcut acest serviciu… Soțul meu a lăsat la ea acest bon. Deci niciodată nu s-a lăsat un kit fără bon. Niciun pacient nu ar putea să spună vreodată ceva de genul acesta”.
Florin Preda, soțul: ”Eu am fost de câteva ori, ce-i drept. Eu acuma nu-mi amintesc după nume. Au fost câteva cazuri când erau deja în operație când am ajuns eu acolo. Și uneori am mai lăsat, de două-trei ori, bonul la asistentă. Poate fi unul dintre cazuri, eu nici nu-mi dau seama acum cât timp. Nu pot să localizez în timp treaba asta”.
Cum se procedează: ”Prima dată întreb de pacient, la doamna asistentă, îi duc comanda, îi las bonul fiscal și kit-ul. Asistenta doar mă conduce la pacient. Pacientul este în salon, de obicei, la aceste excepții, nu în sala de operație. Atunci când e urgență se lasă la asistentă. Aproximativ acum o lună am mai livrat în spital. Sunt puține cazuri urgente, anul trecut 1-2 pe lună, cam așa, anul ăsta tot așa, 1-2, maxim 3 pe lună”.
În cazul Preotu: ”La doamna asistentă a fost lăsat kit-ul, în acest caz, și bonul, pentru că nu era, adică era pentru operație pregătit, nu-mi dau seama. Probabil a uitat doamna asistentă să-i dea bonul imediat, nu știu ce să zic, n-am mai verificat, n-am mai urmărit”.
* Fără concluzii, dar cu multe semne de întrebare
Probabil că și acest caz va ajunge în instanță, după cum amenință Dumitru Preotu. Este dreptul domniei sale. Mai ales că, în al doilea memoriu pe care l-a adus la redacție, vorbește despre un alt pacient, operat în aceeași zi cu el, aflat acum într-o situație foarte gravă, căruia nu i s-ar fi făcut nici acum implantul. Din punctul nostru de vedere, pe lângă acest caz particular, este îngrijorător, deși nu surprinzător, cum se procedează în cazul acestor intervenții. Pacienții vin/ sunt trimiși/ direcționați pentru intervenții, ele se fac în spital, dar kit-urile se achită către firme pe care medicul – am fost asigurați! – nu le știe, are doar niște cărți de vizită pe care le dă pacienților… Nu se achită la caseria spitalului, care ar putea face niște bănuți din asta, colaborând direct cu producătorii și obținând chiar discount-uri. Nu intrăm în alte amănunte de genul comisioanelor sau alte asemenea aspecte sordide, dar inevitabil prezente. Este greu de înțeles cum conducerea permite aceste lucruri în spital. Sau poate nu.
Scenariul pare desprins din realitate. Furnizorul primește telefon, merge în secție, aduce kit-ul, omul e pe masa de operație, dă banii și primește un bon fiscal de la soțul proprietarei firmei. Asta, să ne fie cu iertare, se poate întâmpla doar dacă există o legătură puternică între cei care oferă aceste servicii. Cel din spitalul de stat și de la intermediar. Altfel, nu! E greu să crezi că se plimbă unul pe lângă o sală de operații cu casa de marcat, într-o zonă unde n-are ce cauta. Și că asistentele intră în sala de operație să ia bani de la pacienții aflați în pragul operației. Mult mai plauzibil este că respectivul stă la o cafea în biroul medicului, depănând amintiri din liceu, de exemplu.
Valentin BĂLĂNESCU