Concursul pentru ocuparea postului de medic reumatolog la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Neamț s-a desfășurat luni, 19 noiembrie, la București. Au fost doi candidați înscriși, dr. Elena Presură și dr. Constantin Vlad Ilaș, dar la concurs s-a prezentat doar unul, care a și câștigat. Proba scrisă și cea practică au fost susținute în fața comisiei de la Clinica de Medicină Internă și Reumatologie a Spitalului Clinic “Sfânta Maria” din București.
“Am înțeles de la domnul Dan Vasile Constantin, care a fost ca observator din partea Consiliului Județean Neamț în comisia de concurs, că doctorul Ilaș nu s-a mai prezentat la examen. Comisia a fost una robustă, poate cea mai bună, având în componenţă două doctoriţe conferenţiare de la catedra de reumatologie. Putem spune că, în principiu, avem medic reumatolog pe doamna doctor Elena Presură. Comisia de la București a cerut ca examenul să se dea acolo”, a declarat dr. Codruț Munteanu, managerul SJU Neamț.
Următorul concurs organizat de spitalul județean este cel destinat ocupării postului de medic cardiolog. Data examenului a fost devansată, astfel că probele scrisă și practică vor avea loc în ziua de 26 noiembrie, de la ora 8,30. Și acest concurs a fost stabilit să se desfășoare în altă parte decât la sediul spitalului județean. Mai precis, probele vor fi susținute în prezența comisiei formată din medici cadre universitare la Spitalul Clinic Județean de Urgențe “Sfântul Spiridon” Iași. Pentru acest post este un singur candidat, dr. Mihai Răzvan Presură. Dacă va promova concursul, el și soția lui vor avea șansa să fie medici angajați la același spital. (C.I.)