Avem un spital, ce facem cu el? Astăzi, despre feudalii de drept

Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț se află în criză. Profundă. Lucru pe care-l vede toată lumea, mai puțin oficialii din Consiliul Județean Neamț, anesteziați de salariile babane pe care le încasează și prea puțin interesați de bunul mers al lucrurilor. Desemnarea a lui Bărbuleț Tărăntuș ca președinte al Consiliului de Administrație al spitalului, într-o mare bătaie de joc la adresa medicilor, a pacienților și a bunului simț, arată exact importanța acordată de Ionel Arsene bunului mers real al lucrurilor. A fost nevoie de ieșiri, care i-au speriat chiar pe pesediști, ca Tărăntuș să fie ”extras” de la spital și Consiliul Județean și să fie trimis într-un loc unde asemenea derapaje sunt la ele acasă, la partid, pe post de activist plătit. Nu insistăm pe motivele extragerii, deoarece nu agreăm subiectele de cancan când vorbim despre situația disperată a spitalului. Și nici nu ne implicăm în buna organizare a unor concursuri de angajare.

După ce a adus un manager de la București, șeful județului i l-a pus, la început, ca paznic/ supraveghetor/ însoțitor pe Tărăntuș. Dublat de Dan Vasile Constantin, care nu vrea să plece dintr-un loc unde a avut grijă de investiții, concursuri și care nu înțelege să renunțe tocmai acum. Noul manager, chirurg de meserie și cu o carte de vizită mai mult decât onorabilă pe specialitate, era flancat tot timpul, de la discuții benigne până la semnat hârtii. Ca nu cumva să se molipsească de la manageri de tip Negelschi, care nu prea dădeau socoteală de ce făceau și știau să disimuleze perfect ascultarea. Extragerea lui Tărăntuș n-a însemnat un pas înainte, deși era necesară și obligatorie. În locul lui au venit 3 (bucăți) supraveghetori, ordonatori și controlori de la CJ: dl Chiței, administratorul de județ, cel puțin 2 ore pe zi, apoi dna Vasiliu, o competentă necertificată în managementul sanitar, dar cu atribuții primite pe aceeași filieră ca și Bărbuleț, și ea cu un timp semnificativ alocat. Dan Constantin a rămas și el să ocupe timpul managerului și să se certe perseverent (oare de ce?) cu directorul medical Atănăsoaie.

Într-un spital normal, cu un manager atestat de un concurs și de competențe dovedite în mediul privat, cei trei amintiți mai sus ar trebui să se programeze la discuții, în condițiile în care – excepție face, într-o oarecare măsură, Chiței – competențele lor fac bine spitalului cât o aspirină unui bolnav de cancer. iar controlul să-l facă, dacă au ordin, într-o zi, pe probleme.

Problemele spitalului sunt atât de multe și de complicate încât este greu să începi o analiză cu ceva anume. Codruț Munteanu a nimerit într-un viespar, cu interese de tip feudal. Anumiți monștri sacri ai medicinii nemțene consideră că secția, cabinetul, biroul sunt ale lor și nu trebui să dea nimănui socoteală. Și se comportă ca atare, iar problemele sunt ascunse bine-bine, sub preș. Din când în când, vezi cazul Sechel, ele ajuns să fie discutate în public și tabloul devine înfricoșător.  Medici care nu vin la pacient, doctori închiși în cabinet și greu de deranjat de asistente, consultații prin telefon. Acești feudali consideră că este sub demnitatea lor să colaboreze cu un intrus venit de la Capitală. De aici o mulțime de probleme, plus tot felul de lucruri ciudate care se întâmplă pe traseul informațiilor din secții spre conducere.  Care influențează direct activitatea spitalului, aprovizionarea cu medicamente, activitatea unor secții, modul în care sunt tratați pacienții. A fost nevoie de mutarea unor concursuri în centre universitare pentru a se bloca lanțuri de interese în promovarea direcționată a unor persoane. Sau a fost nevoie ca unii șefi de secție să întrebe de ce fac o cerere de trei luni și nu li se răspunde, ca să se descopere că solicitările erau ascunse/ blocate pe la diverși directori, mai mici, dar cu ambiții.

În schimb, micii feudali, unii dintre ei cu plata pe gardă între 10-12 milioane, dacă prestează sâmbăta sau duminica, nu concep să aplice în cazul bolnavilor, când este cazul, consultațiile între diverse secții. Dacă un bolnav este la neurologie și are și probleme cardiace, la externare se recomandă ”să fie văzut de un cardiolog, ca să pună de acord tratamentul”. Ca și cum asta nu se poate face asta (n-o fi chiar obligatoriu?) în spital. Sau de la interne, când e vorba de un om cu probleme ce necesită consultație la Psihiatrie sau cine mai știe pe unde. Ca să nu mai vorbim despre relația UPU și anumiți șefi de secție sau anumiți medici de gardă, cu greu deranjabili, mai ales pe perioada odihnei în gardă. Când ne referim la relație, facem vorbire de pacienți, nu la altceva.

De ce toate acestea? Pentru că feudalii s-au obișnuit să fie șefi într-un sat fără câini. Și fiecare vrea să fie lăsat să-și facă singur treaba, așa cum știe el, cu cine vrea , când vrea el, cum vrea el. Când cineva îndrăznește să-i ceară socoteală, se revoltă din toate măruntaiele lui și ia figura indignatului competent și plin de grijă pentru bolnavi. Că el, între secție, cabinet propriu, alte mici gheșefturi cu firme de medicamente sau excursii de studii, mai trebuie să răspundă pentru ce face și pentru banii pe care-i primește legal, asta i se pare chiar culmea. Și să mai vină și unul din afară, chuar e prea de tot. (V.B.)