A fost odată ca niciodată… o fabrică de mobilă la Târgu Neamţ! Aşa ar putea începe povestea renumitei fabrici de mobilă din urbea de pe malul Ozanei, cea care a oferit o pâine celor aproximativ 1.600 de angajaţi. O istorie cu oameni şi despre oameni care şi-au legat viaţa de această fabrică. O fabrică care, conform devizei sale – ”Productivitate înaltă, calitate ireproşabilă şi eficienţă maximă” – a exportat mobilă în toată lumea. Mulţi îşi amintesc de sufrageriile ”Menuet” şi ”Narcisa”, bibliotecile ”Ceahlăul” şi ”Ambianţa”, scaunele ”Narcisa” şi ”Aurora” şi atâtea alte piese care au dat un plus de culoare locuinţelor înainte de 1989.
Acum, la fabrica între timp cumpărată de investitori italieni, mai lucrează cam 150 de oameni.
* De la suporturi de flori la mobilă exportată din Austria până în Egipt
Un scurt istoric al fabricii începe cu anul 1953, când s-a semnat actul de naştere, odată cu înfiinţarea unui mic atelier, cu 40 de muncitori. Principalele produse realizate la început au fost lozniţe, suporturi de flori, scăciţe, zolitoare pentru rufe, etc. În 1959, atelierul se extinde, se fac primele dotări (maşini de şlefuit, presă, maşini de prelucrat) şi se confecţionează mobilier şcolar, bucătării şi primele garnituri de mobilă pe rame dublu placate. La început, erau 120 de angajaţi.
În 1960, se înfiinţează primul nucleu de sculptori și, în 1968, secţia e preluată de industria judeţeană. Beneficiind de 8 milioane lei investiţie, îşi extinde spaţiile și denumirea: Fabrica mixtă Târgu Neamţ. În acea perioadă, se execută şi primele produse pentru export.
În ’77 se aprobă construcţia unei fabrici, subordonată Combinatului de prelucrare a lemnului Piatra Neamţ, dar punerea în funcţiune a tuturor capacităţilor avea să se producă abia în 1981. În 1986 este pusă în funcţiune o nouă secţie, de furnir şi panel.
Iată ce spunea tovarăşul Vasile Dron, directorul fabricii de mobilă la acea vreme, în anul 1988, într-un interviu în ziarul Cronica: ”Pe primul semestru al anului 1988, am îndeplinit planul la toţi indicatorii economico-financiari. Am realizat la producţia marfă 103%, la producţia netă 104%, iar exportul a fost realizat în proporţie de 116%. În prezent exportăm în Austria, Republica Federală Germania, Franţa, Danemarca, Egipt, Liban, Iordania, Anglia, Belgia şi în alte ţări, ponderea produselor destinate exportului fiind de 75%”.
Despre fabrica de mobilă de la Târgu Neamţ s-a scris şi în ziarul Scânteia, care, în ediţia din 27 decembrie 1988, în articolul ”Vocaţia noului pe malul Ozanei”, consemna viaţa economică a Târgului: ”La fabrica de mobilă, o altă nouă ctitorie, media de vârstă nu depăşeşte 23 de ani. Chiar cel ales în fruntea colectivului, Vasile Dron, era considerat, la cei 29 de ani ai săi, unul dintre cei mai tineri directori”.
* ”Dacă era bun ceva înainte de 1989, aceea era şcoala românească!”
Vasile Dron, actual consilier local PSD, a fost 10 ani director la fabrica de mobilă, din martie ’86 până în octombrie ’95: ”Am prins două regimuri ca director”, îşi începe el povestea.
”Numai la fabrica de mobilă, în ultima perioadă, înainte de a pleca eu, erau 1.500 de oameni! Practic 1.500 de familii mâncau o pâine de pe urma fabricii de mobilă! Mai erau Volvatir-ul, cu 4.000 de angajaţi, CLF-ul cu vreo 300 de angajaţi, UFET-ul cu vreo 600 de angajaţi… Declinul fabricii a început după 1990. Acolo unde s-a cedat uşor în faţa salariaţilor, acele fabrici s-au prăbuşit. Vă dau exemplul meu.
În prima zi de după revoluţie – lovitură de stat, pălitură de osândă sau, mai bine zis, o dezordine organizată -, am adunat toată lumea în curtea fabricii şi am întrebat: «- Fraţilor, mergem înainte sau plec?» Am fost singurul director din Târgu Neamţ care a rămas pe funcţie. Serafim Lungu, de la Volvatir, a fost dat afară de oameni, la fel şi directorii de la CLF şi UFET. Au fost daţi afară.
În acea perioadă, am dat afară 500 de oameni, dar pe criterii clare, în funcţie de randament şi profesionalism. Dar, chiar dacă am dat afară 500 de oameni, producţia s-a dublat, mai ales că am adus şi câteva utilaje noi. Fabrica nu a fost închisă niciodată, aşa cum spun unii, că eu am falimentat fabrica şi am plecat. Nu e adevărat! În 1995, când am plecat din fabrică, ea era pe profit. Datoriile fabricii la începutul anului 1995 erau producţia pe două luni. O nimica toată! Rezultatele financiare la finalul anului 1995 au fost pe plus.
Fabrica a mai funcţionat încă doi ani după 1995, apoi s-a privatizat, fiind cumpărată de nişte italieni, cu bani daţi la FPS (Fondul Proprietăţii de Stat) şi FPP (Fondul Proprietăţii Private). De fapt, este singura fabrică de profil care funcţionează şi acum. Italienii care au cumpărat-o atunci produc şi acum produse din lemn. Sunt cei mai mari producători, dacă nu şi unicii din ţară, care fabrică produse din lemn termotratat. Cred că au vreo 150 de angajaţi acum. Acum, ca să mai faci o astfel de fabrică de mobilă ca la nivelul acelor ani este, practic, imposibil. Niciodată! Şi vă spun şi de ce.
În 1977 a început investiţia la fabrică, iar din 1978 am şcolarizat vreo şase clase de profesională de tâmplari, la Liceul Forestier din Piatra Neamţ. Am şcolarizat aproape 200 de oameni şi au fost angajaţi cu şcoală profesională. I-am calificat la locul de muncă. Apoi, era şcoală profesională la Blaj, pentru operatori de furnir, placaj şi panel. Exista forţă de muncă şi aveai unde să-i şcolarizezi. Acum în ce şcoală se mai învaţă meserii? Dacă era bun ceva înainte de 1989, aceea era şcoala. Şcoala românească! În România, nu mai există chemare spre muncă. De prin 1996 chinezii au intrat puternic pe piaţa mobilei; ţin minte că făceam noi la fabrică un produs, pe care-l vindeam cu 100 de mărci, şi acelaşi produs chinezii îl vindeau cu 30 de euro, dar al lor chiar era chinezărie, de foarte proastă calitate. Au dărâmat piaţa de mobilă! Gândiţi-vă că, de la Târgu Neamţ, plecau 140 de vagoane marfă la export pe lună! De la fabrica de mobilă! Am ajuns să facem export de mobilă şi în China timp de doi ani”.
Ciprian Traian STURZU
