Pe ordinea de zi a ședințe CJ Neamț din 30 ianuarie, unul din proiecte avea în vedere încetarea mandatului de consilier județean în cazul consilierului județean Vasile Baciu, de la PSD. Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a fost convins de documentele care i-au fost puse în față să promoveze proiectul care lovea în colegul de partid, acuzat de ANI că s-a situat într-un conflict de interese extrem de clar.
De aceea a ”pledat” convingător, într-o expunere de motive pentru intrarea în legalitate: ”La data de 7 noiembrie 2018 Agenția Națională de Integritate ne-a informat prin adresa nr. 40/628/G/II/2018, despre faptul că Raportul de evaluare nr. (…), întocmit în lucrarea nr. 15.529/S/II?20.04.2015, privind pe Vasile Baciu, fost primar al comunei Horia, în prezent consilier județean al cărui mandat a fost validat prin Hotărârea Consiliului Județean Neamț nr. 188/31.07.2017, a rămas definitivă prin nerecuzarea sentinței Curții de Apel Bacău”. În fața acestei situații extrem de clare, Ionel Arsene realizează că este necesară, de urgență, o hotărâre de încetare a mandatului și procedează în consecință pentru ședința din 30 ianuarie 2019, introducând proiectul pe lista de suplimentare.
Surpriza a venit la începutul ședinței, când același Ionel Arsene a anunțat că retrage proiectul (era dreptul său de inițiator), pe motiv că dl. Baciu, care a absentat la ședință, a făcut recurs la Bacău. Totuși, a ținut să-i asigure pe cei prezenți că este vorba doar de o amânare, semn că știa că e vorba de o tergiversare. Nici un consilier, nici de la extrem de cooperanta opoziție, nu a comentat situația, barem de curiozitate.
În realitate, lucrurile sunt un pic mai complicate și țin de probleme de majoritate a coaliției PSD-ALDE în Consiliul Județean Neamț. PSD ar mai fi pierdut un consilier și, dacă s-ar fi întâmplat asta, ar fi pus într-o situație și mai jenantă PNL-ul, care nu mai avea, astfel, scuza că nu poate face nimic pentru că există o majoritate și asta blochează orice inițiativă. PSD a mai câștigat cel puțin încă o lună de zile în care se poate mima democrația.
Poate ar părea curios că nimeni nu l-a întrebat pe Arsene de ce raportul primit în noiembrie de la ANI nu a fost pus pe ordinea de zi din acea lună. Sau în decembrie. Sau de ce secretarul nu și-a făcut datoria să anunțe situația în afara legii a dlui Baciu. Apoi să propună sancționarea funcționarilor care nu și-au făcut treaba. Chiar și numai prin raportare la cazul Dulamă, când totul a fost pe repede înainte, fără să fie implicată Agenția Națională de Integritate, cum ar fi fost legal.
Cât despre dl. Vasile Baciu, lucrurile sunt foarte simple: dânsul nu a făcut recurs în termen și, din 5 iunie 2018, decizia a rămas definitivă, prin neapelare. Dacă făcea, rămâne liniștit consilier județean cel puțin încă un an, având în vedere cum se dau termenele la Înalta Curte. Recursul depus chiar în ziua ședinței este tardiv formulat, dar dacă el servește intereselor ”Partidului Neamț”, nu vedem de ce ar fi o problemă.
Evident, asta nu scuză tergiversările în promovarea proiectului, dar, dacă opoziția nu este deranjată, de ce ar fi opinia publică? (V.B.)