• interviu cu Paul Tablan, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ
– IPJ Neamț începe anul 2019 cu doi adjuncți abia numiți în funcție și cu inspectorul șef cercetat prealabil. Este o situație care nu s-a întâlnit de prea multe ori în istoria Poliției Județene. Sigur sunteți la curent cu discuțiile din spațiul public vizavi de faptul că ”se dorește” funcția de inspector șef. Cum comentați?
Fiind început de an, în primul rând, transmit cititorilor dvs. ”La mulţi ani!”, dar şi celor care poartă numele de Ion. Dacă tot vorbim despre adjuncţi, având în vedere că, pe unul dintre foştii adjuncţi îl cheamă Ioan, îi transmit salutări domnului Andrieş. Nu ar fi frumos din partea mea să nu le mulţumesc foştilor adjuncţi, cu care mi-am desfăşurat activitatea, pentru sprijinul lor, în condiţiile în care eu eram cel mai nou introdus în echipă, acum aproape 8 ani de zile, iar ei amândoi aveau experienţă. Ca să ajungem în timpurile noastre, îi mulţumesc domnului comisar şef Catană, cu care am lucrat un an şi jumătate, iar rezultatele au fost unele cu care inspectoratul trebuie să se mândrească.
Referitor la împuternicirile celor doi domni adjuncţi, eu am avut o discuţie cu domniile lor şi i-am prezentat subordonaţilor. Pentru mine, personal, este un lucru bun, pentru că stăteam de foarte mult timp cu schema neocupată, iar unde-s doi puterea creşte. Mă cunosc amândoi şi ştiu că eu sunt un om de echipă, aşa cum am dovedit de-a lungul anilor. Categoric voi lucra cu ei, în orice fel de condiţii. Cred că nici ei nu au un alt scop decât să ofere un serviciu de calitate cetăţenilor. Eu am încrederea că vor da dovadă de spirit de echipă, indiferent care vor fi poziţiile lor, gândurile lor şi intenţiile lor pe viitor.
– Şi despre cercetarea dvs.? Nu spune nimeni răspicat, dar toată lumea vede: cineva vrea funcţia de inspector şef la Neamţ. Cel puţin aşa pare, din exterior, scopul unui control, în timpul căruia se verifică foile de parcurs şi programul de antrenament al câinilor.
Eu le transmit tuturor că funcţia de inspector şef, deocamdată, este ocupată. Şi este ocupată prin concurs. Într-adevăr, pe data de 18 decembrie, am fost la Bucureşti şi am luat la cunoştinţă despre materialul de cercetare disciplinară. Am aflat, de asemenea, cine sunt ofiţerii care se ocupă de cercetare şi urmează ca, în ianuarie, cel mai probabil, să prezint un raport detaliat despre ceea ce mi se impută. Având în vedere că ofiţerii care execută cercetarea disciplinară m-au asigurat de întreaga lor obiectivitate şi de echidistanţă totală, sper să-mi dovedesc nevinovăţia vizavi de cele 22 de abateri disciplinare reţinute în sarcina mea.
– În mare parte este vorba despre abateri ale subordonaţilor transferate în sarcina dvs.?
Majoritatea da, pentru că în regulamentul de organizare şi funcţionare a inspectoratului, cred că la articolul 15, se spune că inspectorul şef răspunde în faţa ministerului şi a IGPR de întreaga activitate a inspectoratului. Nu ştiu cât va dura cercetarea. Eu, la nivelul inspectoratului, apreciez că un ofiţer desemnat cu cercetarea disciplinară are timp în 60 de zile să se pronunţe cu privire la existenţa sau inexistenţa unei fapte. Dar în cazul meu decizia este a doamnei ministru, care va decide dacă se impune o sancţiune şi care va fi aceea.
În Legea 360/2002, privind Statutul poliţistului se spune că poţi primi atenţionare, care nu are niciun efect şi nu este sancţiune disciplinară, după care există sancţiuni de la mustrare până la destituire din poliţie. Prima este mustrarea scrisă, după care reţinerea a 20% din salariu pe o perioadă de 3 luni. Acestea pot fi aplicate direct după cercetare. Celelalte – amânarea avansării în grad, destituirea din funcţie sau destituirea din poliţie – pot fi aplicate doar după constituirea unui consiliu de disciplină, deci vorbim despre o altă etapă. Tot Legea 360 spune că aceste sancţiuni trebuie să se aplice treptat şi nu ştiu dacă a sărit cineva peste o mustrare şi s-a dus direct la destituirea din funcţie sau din poliţie. Termenul general al cercetării este de maximum un an de la data constatării presupusei abateri disciplinare, iar ultima zi de control a fost 31 mai 2018.
– Poliţiştii au spus că au simţit presiune în timpul controlului. O verificare care a durat două luni şi le-a cam blocat activitatea. Mai mult, unii au spus că au avut senzaţia că nu prea ştiau domnii respectivi din Corpul de control ce caută anume şi le-au lăsat senzaţia de nod în papură.
În nicio instituție o activitate de control nu este bine privită de cel controlat. N-ar fi deontologic din partea mea, având în vedere că sunt în plină cercetare disciplinară, să vorbesc despre control. Oricum, atât eu, cât și colegii mei am avut posibilitatea de a face mențiuni dacă am avut nemulțumiri vizavi de control. Perioada verificată, obiectivele, cu mențiunea că orice aspect pe care l-ar fi simțit echipa de control în neregulă îi dădea posibilitatea să extindă controlul, mi-au fost aduse la cunoştinţă. Una peste alta, am petrecut 59 de zile din anul 2018 în verificări.
Punctul meu de vedere, sigur unul subiectiv, este că abaterile reținute – şi nu vorbesc despre cele din sarcina mea – sunt minore şi se pot regăsi la orice inspectorat de poliție din ţară, dar și la Inspectoratul General al Poliţiei Române sau la Ministerul Afacerilor Interne. Gestionăm o mulțime de documente, suntem până într-o mie de oameni, este imposibil într-o astfel de gamă de activități să nu greșești. Absolut neintenționat. În ceea ce privește prejudicierea patrimoniului unității sau a afectării situației operative a inspectoratului, nu au fost niciun fel de efecte. De fapt, în urma controlului, au fost dispuse și 3 cercetări administrative, pentru că s-au reținut în sarcina a 3 lucrători de poliție sume de bani considerate ca fiind încasate în mod necuvenit. Cercetarea administrativă a demonstrat că n-a fost vorba despre așa ceva. Pentru doi dintre lucrători s-a și încheiat cu clasare, pentru al treilea suma despre care se vorbea era în jur de 10.000 de lei, dar, în urma cercetării, s-a stabilit un aşa zis prejudiciu de 380 de lei, dar polițistul în cauză a făcut contestație.
N-am avut niciodată un astfel de control în 8 ani de zile. Dar oamenii care au venit au funcții de execuție. Şi, după ce au stat la Neamţ câte 12, 14 sau18 oameni, era normal să caute şi să constate. Dacă viața ne va da ocazia ca acest document cu abaterile disciplinare să ajungă public, atunci va lua la cunoștință toată lumea şi va vedea despre ce este vorba.
– Și, în contextul presiunilor și al controalelor, cum a fost activitatea curentă din 2018?
Suntem în plină perioadă de analize și statistici, pe 23 ianuarie va fi bilanțul anual, dar indicatorii de performanță au fost analizați lună de lună. Din punct de vedere al situației operative, a fost un an bun, am înregistrat scăderi atât la infracționalitatea sesizată, cât și la infracțiunile judiciare și economice, dar nici economia nu duduie în Neamț.
Celebrele grupări infracționale nu și-au făcut deloc prezența și nici nu putem discuta despre ele la nivelul la care erau cu 7-8 ani în urmă. Suntem, totuși, un județ sursă de infractori, s-a vorbit la nivel național despre ”academicieni”. Nu am avut infracțiuni cu violență – omoruri, lovituri cauzatoare de moarte sau tentative – cu autor necunoscut. Pe segmentul de ordine publică, avem scăderi majore la infracționalitatea stradală şi nu ne-am confruntat nici cu probleme din partea minorilor care nu răspund penal. Având în vedere că urmează o perioadă electorală, centrele pentru minori vor reveni în actualitate și sperăm să avem, într-o zi, instituţii în care să-i internăm pe acești copii, care comit infracțiuni.
– Infracțiuni economice cu tentă de corupție, prin prisma achiziţiilor discutabile, avem?
Avem dosare penale în lucru. Trebuie să precizez, din nou, că infracționalitatea economică nu este ca infracţionalitatea judiciară, pentru că presupune un volum de lucru diferit: o mulțime de expertize contabile, de ridicări de documente. Avem în lucru câteva dosare importante în ceea ce privește corupția, dar ajungem la un moment în care competența nu ne mai aparține şi atunci le declinăm către DNA și DIICOT. Avem inclusiv în domeniul silvic dosar declinat la DIICOT, pentru tăieri ilegale, cu implicarea pădurarilor. Prejudiciul este semnificativ, pentru că și perioada a fost lungă. Având în vedere că mai mult de jumătate din suprafața județului este acoperită cu păduri, există această tentație. Categoric colaborăm foarte bine cu Direcția Silvică și cu Garda Forestieră. Dar avem infracționalitate silvică de la 2 arbori până la hectare întregi de pădure. Încercăm, pe parcursul anului acestuia, să suplimentăm schema Biroului de delicte silvice, care are 6 oameni – 2 ofițeri și 4 agenți, iar la nivelul de complexitate și la numărul de infracțiuni, schema este subdimensionată.
– va urma –
Cristina MIRCEA
Un comentariu
FELICITARI DLUI INSPECTOR SEF TABLAN!
ESTE CEL MAI CORECT SI PROFESIONIST SEF PE CARE IPJ NEAMT L-A AVUT PINA ACUM,A STARPIT TOATE CLANURILE DE INTERLOPI DIN JUDET, RESPECT!!!