• CSM Ceahlăul Piatra Neamț a început luni, 14 ianuarie, pregătirea returului Ligii a III-a, Seria I. La capitolul noutăţi se află doar Silviu Isciuc, un mijlocaș lateral, în vârstă de 19 ani, de la CSM Roman.
”A venit în probe. Este posibil să mai apară la probe alți 3-4 jucători. Îmi doresc ca lotul să îl definitivăm cel mai târziu peste 3 săptămâni”, a declarat Gabriel Rădulescu, antrenorul principal al pietrenilor, pentru pagina de Facebook a CSM Ceahlăul.
S-au consemnat şi 3 plecări: Bogdan Cuibari, Cezar Agache și Răzvan Sârbie. ”Sunt stabilite două jocuri amicale, cu Aerostar Bacău pe 6 februarie și cu Bucovina Rădăuți pe 16 februarie. Ambele partide vor fi la Piatra Neamț. În afara celor două jocuri deja stabilite, am discutat cu Miercurea Ciuc, Foresta Suceava și FC Botoșani II, dar datele nu sunt sigure”, a mai precizat principalul formaţiei CSM Ceahlăul.
La reunire au fost prezenţi: Alexandru Barna, Teodor Cîmpianu, Rareș Florea (portari) şi jucătorii de câmp Răzvan Pîntea, Ovidiu Toma, Cristian Copoț-Barb, Flavius Dumbrăvean, Dan Moroșanu, Bogdan Oteliță, Codrin Coteț, Cezar Strat, Silviu Isciuc, Cosmin Țapu, Constantin Antim, Alexandru Rusu, Vlad Andreș, Valentin Rotaru, Cosmin Rotaru, Robert Vasile, Marius Matei şi Răzvan Hodorogea. A absentat motivat Marius Rusu. ”Vrem să facem cel puțin performanța pe care am realizat-o în turul campionatului, dacă nu și mai bine. Cel mai important este, însă, să ne pregătim până atunci, să fim sănătoși și să fim un grup unit”, a conchis Cosmin Rotaru, căpitanul CSM Ceahlăul.
• Ozana Târgu Neamţ a demarat deja campania de achiziţii pentru returul campionatului Ligii a IV-a. Noutăţile formaţiei clasate pe locul secund după prima parte a sezonului sunt în număr de 7. Atrage atenţia în primul rând transferul lui Radu Miron, de la Speranţa Răuceşti, căpitan şi unul dintre jucătorii emblematici ai acestei formaţii. De asemenea, Ozana aduce pentru retur şi 3 fotbalişti ai desfiinţatei CSM Roman: Marian Marin, Sorin Dutciuc şi Mădălin Popa, toţi având o experienţă de luat în seamă la nivelul Ligii a III-a. Noutăţile sunt completate de Alex Dumitru (Huşana Huşi), Daniel Cristescu (Viitorul Liteni) şi Alexandru Vavriţa (CSM Paşcani).
”Am căutat să aducem în această pauză de iarnă jucători cu experienţă, care să ne ajute la îndeplinirea obiectivului propus, acela de a promova la finele sezonului. Sunt de părere că, în acest moment, echipa este acoperită pe toate posturile şi cred că aceşti jucători sunt ceea ce ne trebuie”, a declarat Victor-Andrei Isache, preşedintele Ozanei Târgu Neamţ, pentru portalul oficial al clubului. Echipa de lângă Cetate va beneficia de două cantonamente, primul la finalul lunii februarie, iar cel de-al doilea la mijlocul lunii martie, ambele pe plan local. În acest moment, Ozana Târgu Neamţ ocupă locul al doilea în clasamentul Ligii a IV-a, la 3 puncte în urma liderului Bradu Borca, cu care se va şi confrunta în prima etapă a returului, pe stadionul ”Cetatea”. (M. CONSTANTINESCU)