La 11 iulie 1428, domnitorul Alexandru cel Bun includea biserica din Horaiţa în rândul celor 52 de biserici (de mir şi mănăstire), pe care le supune Mănăstirii Bistriţa. Alexandru cel Bun consemna în document o danie mănăstirii Bistriţa: ”pentru sufletul sfânt al răposaţilor părinţilor noştri şi pentru sănătatea Domniei mele şi a tuturor copiilor Domniei mele”.
Numele locului, ca şi al mănăstirii, Horaiţa, provine de la numele marilor proprietari de pământ în stăpânirea cărora intrau comuna Crăcăoani şi împrejurimile – Goraeti.
Mănăstirea Horaiţa a luat fiinţă în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Cuviosul părinte Irinarh Roseti, în urma unei revelaţii dumnezeieşti, ridică prima biserică, făcută din lemn şi cu hramul ”Pogorârea Sfântului Duh”.
Grigorie Alexandru Ghica şi Alexandru Ioan Cuza sunt printre cei care au contribuit cu donaţii la construcţia actualei biserici, cu hramul Botezul Domnului.
* Unicitate în arhitectura moldovenească
Biserica mănăstirii Horaiţa reprezintă un element unic în arhitectura moldovenească. Unicitatea constă în cele 8 turle construite, acestea reprezentând veşnicia Bisericii. În mistica creștină, cifra opt reprezintă simbolul veşniciei.
Despre impresionanta catapeteasmă a bisericii, se spune că ar fi fost lucrată la Viena. Unicitatea constă în aşezarea amvonului – deasupra uşilor împărăteşti. Amvonul îşi are locul în partea de nord şi nu în est, cum este tradiţia Bisericii.
* Icoana Maicii Domnului ”Izbăvitoarea de secetă”
Odorul cel mai de preţ al mănăstirii este icoana Maicii Domnului ”Izbăvitoare de secetă”, considerată făcătoare de minuni. Provine din vechea biserică de lemn a Horaiţei şi a fost realizată în secolul al XVIII-lea. Îmbrăcămintea în argint a icoanei a fost realizată în a doua jumătate a sec. XIX.
Numele icoanei ”Izbăvitoare de secetă” provine de la numeroasele miracole observate de țărani și de preoți de-a lungul timpului. În vreme de secetă, preoții mănăstirii mergeau cu Icoana Maicii Domnului prin comunele sau satele afectate de lipsa apei, ridicând rugăciuni pentru aducerea ploii. Iar aceasta venea cu belșug pentru oameni și pământ.
* Izvorul tămăduitor
În urma rugăciunilor insistente, făcute de monahii vieţuitori pe plaiurile Horaiței, pentru a avea apă, s-a petrecut un miracol. Sfânta Maica Domnului a făcut să izvorască apa dintr-o stâncă, aflată cam la 50 m depărtare de biserica schitului. Acest izvor, singura sursă de apă din împrejurimi, a fost binecuvântat cu Darul tămăduirii bolilor sufleteşti şi trupeşti ale celor care veneau aici cu credinţă. Renumele său a impus alegerea praznicului ”Izvorul Tămăduirii” ca al doilea hram al schitului. Acest izvor tămăduitor nu este singura dovadă a credinței de pe plaiurile Horaiței.
* Cuviosul Calinic Pustnicul
Legenda locului amintește despre Cuviosul Calinic Pustnicul, că s-a nevoit în prima jumătate a secolului XIX, într-o mică poiană, sub vârful Muntelui Horăiciorul. Bătrânii povesteau despre cuvios că era preot și că s-a nevoit pe acele locuri vreme de 40 de ani.
Cuviosul Calinic a primit Darul facerii de minuni datorită meritelor sale în slujba Sfintei Treimi. Era vizitat de oamenii suferinzi de prin sate, iar părintele, cu puterea rugăciunii și a postului, îi vindeca. Se rugau și posteau împreună, deopotrivă tămăduitor și suferind.
De asemenea, Cuviosul Calinic avea mare evlavie pentru Maica Domnului și, cu ajutorul Icoanei ”Izvorul Tămăduirii”, izgonea duhurile rele din oameni, alunga fiarele sălbatice din grădina sa, biruia patimile şi gândurile viclene din cugetul său.
Pelerinul, călătorul care vizitează locurile sfințite din zona Mănăstirii Horaița își poate umple sufletul cu energiile harului impregnate în locuri, ape, aer, biserici. Și, ca o rugăminte, să încerce să nu polueze spiritual această zonă deosebită, care mai păstrează urmele și harul pustnicilor de altădată.
