Noul adjunct al Poliției Neamț: ”Mă zbat să fac rost de nişte bănuţi, prin sponsorizări”

Și-a început cariera ca agent de ordine publică, patrulând pe străzile din Târgu Neamț, după care a urmat cursurile unei facultăți private de drept, a trecut în corpul ofițerilor și a lucrat 20 de ani la Serviciul Economic. La sfârșitul anului trecut, a fost împuternicit adjunct al șefului IPJ Neamț, confirmând un zvon public, care-l plasa în ”cărți” pentru această funcție. Comisarul șef Costică Scutaru, căci despre el este vorba, are în subordine Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Poliției Rutiere, Poliția Bicaz și Secția Rurală 12, plus Poliția Târgu Neamț și secțiile rurale aferente. Între timp, susține că se relaxează citind ”Convorbiri literare” și ”România literară”.

– V-aţi acomodat?

– Practic nu sunt foarte, foarte multe chestiuni de noutate. Făcând o balanţă între ce am lucrat până în data de 7 decembrie şi ce am lucrat după 7 decembrie, aş îndrăzni să spun, fără să fiu acuzat de minciună sau de ipocrizie, că era mult mai greu la operativ. Şi, dacă-mi daţi voie, aș dezvolta un pic ideea. În 2015, la un moment dat, lucrând la Serviciul Economic, aveam în lucru cu câţiva colegi vreo 4 dosărele într-o anumită zonă a judeţului. Dosarele nu sunt finalizate încă şi n-aş vrea să creez o stare de nemulţumire cuiva.

– Nu s-au finalizat nici acum dosare din anul 2015?

– O parte sunt ajunse la instanţă, o parte sunt declinate la DIICOT, iar DIICOT are altă procedură de lucru, nu ne amestecăm, nu ne interesează. Vreau să vă spun că s-au făcut la vremea respectivă 54 de percheziţii domiciliare şi la sediul unor firme. Vorbim de judeţele Iaşi, Suceava şi Neamţ, în dosare de evaziune fiscală şi spălare de bani. S-au făcut sute de ore de investigaţii în teren ca să ştim unde să facem acele percheziţii, să nu facem vreo greşeală să nu ajungem, cum s-a mai întâmplat, în casa altcuiva. Să-i dăm omului viaţa peste cap. Nu se glumeşte cu aşa ceva! Vreau să vă spun că atunci am stat două nopţi, n-am dormit efectiv şi a treia zi mi-a fost rău prima dată, cu inima. Atunci am zis că nu mai pot. Şi, vă daţi seama, am reuşit să facem acel simultan de 54 de percheziţii la aceeaşi oră, acelaşi minut şi a fost, într-adevăr, o solicitare extraordinară. Am adunat un probatoriu, cum să spun, care nu poate fi pus sub discuţie de niciun fel de instanţă, atât este de bun. Dar, ca şi responsabilitate, ca şi solicitare, mie mi s-a părut atunci, cum să vă spun, vârful la care poate un om să răspundă fizic, psihic şi emoţional.

– Și acum, în noua funcție, ce vă solicită cel mai mult?

– După 7 decembrie, cea mai grea şi mai grea problemă cu care ne întâlnim este lipsurile materiale în care se zbat majoritatea poliţiştilor. Şi când vorbim de majoritatea poliţiştilor, ne referim la linia întâi, la ordine publică şi la poliţia rutieră. În concret: mijloace de transport. Aceste mijloace de transport care le utilizăm parcă au început să obosească, să se deterioreze efectiv. Banii alocaţi pentru reparaţiile curente sunt infimi. Sunt nişte sume mizerabile efectiv, aproape insuportabile. Nu poţi să faci jumătate de an reparaţii la 270 de maşini cu 30.000 de lei. O sută şi ceva de lei de maşină. Instituţia noastră achiziţionează şi face ce poate în acest moment. Astea sunt cuvintele potrivite: facem ce putem. Bucureştiul ar trebui să ştie, iar noi să le repetăm până or să înţeleagă, că trebuie rezolvate aceste probleme.

– Întotdeauna când au fost proteste ale poliţiştilor s-au cerut dotări şi salarii. Iar parcul auto s-a îmbunătăţit în ultima vreme.

– Nu s-a făcut mare lucru. Ne-a dat un lot de 80 de maşini la IGPR, dar este nesemnificativ, suntem 61.000 de oameni până la urmă. Nici pe departe nu s-a rezolvat problema. Iar un lucru foarte, foarte important este că în ultimii 3 ani s-au încadrat o grămadă de agenţi. Şi din sursă externă, şi cu aceste şcoli făcute un an de zile. Nu este suficient un an de zile. Unde mai punem că cel care l-ai încadrat direct îl pregăteşti în 3 luni. Ce volum de cunoştinţe poate acumula acest om ca să ai pretenţii de la el să producă, în primul rând, calitate? Şi calitatea actului de urmărire penală este cea mai importantă în condiţiile în care te joci cu viaţa omului. Aici trebuie făcut urgent ceva. Inspectoratul atât poate face, deschis şi sincer: să creeze nişte module de pregătire în care toţi cei care au câte un pic de experienţă să insiste la pregătirea celor tineri. Indiferent de dosar, fie că este vorba despre o lovire, de un accident cu un mort, de un accident cu fugă de la faţa locului, sunt nişte dosare destul de grele. Cine le face? S-a dezertat masiv din sistem cu pensionările şi au rămas nişte goluri. Cel mai rezonabil termen este de 10 ani, începând de astăzi, ca sistemul să-şi revină şi să devină viabil. Nu mai îndrăznesc să spun băieţii de la Acţiuni Speciale cu câte lipsuri se confruntă, dramatice, şi acolo discutăm despre ceva care chiar nu poate face oricine din sistem. S-au făcut şi melodii care mai de care mai trăsnite, cu ”Uite mama, vin mascaţii!”, dar nu ştie nimeni cât se sacrifică aceşti oameni. Practic, zilnic pierd câte o oră cu şeful lor şi-mi spune: n-avem asta, nu putem face asta. Cea mai mare frică mi-a fost când am văzut frigul ăsta, să nu se înceapă a îmbolnăvi. Dacă Doamne fereşte, din numărul lor se îmbolnăvesc 3 sau 4, ai dat tot peste cap. Ceilalţi sunt condamnaţi să stea la serviciu zi-noapte prin rotaţie.

– Sunt foarte puţini sau de ce?

– Nici numărul lor nu este bun şi la fel lipsurile materiale sunt dramatice. Ce este de făcut? Eu am spus-o şi o spun, nu mă păzesc: mă zbat să fac rost de nişte bănuţi, prin sponsorizări, să pot să cumpăr ceva pentru oamenii ăştia. Îmi doresc lucrul ăsta! Sunt firme dispuse să plătească, persoane fizice dispuşi care o să fie supuși la toate verificările necesare din partea sistemului şi să facem ceva.

– Dar este ok să primească poliţia sponsorizări?

– Nu este ok. Dar e ok să-l trimiţi pe unul fără bocanci în picioare printr-o zăpadă de un metru?

– Păi nu e ok, dar sistemul ar trebui să-i asigure bocancii, nu o firmă privată, pentru că apar discuţii şi e firesc să apară.

– Se face, nu se face, discuţii tot vor fi. Folclorul nostru duce teoria conspiraţiei pe nişte culmi de progres şi civilizaţie nemaiîntâlnite. Dar nu-i chiar aşa. Da, domnule, ai găsit un sponsor şi ai cumpărat un aparat de fotografiat la criminalistică. Cât este de condamnabil acest lucru? Cine trebuie condamnat? Ăla care se duce la omoruri şi la accidente fără aparat de fotografiat sau ăla care n-a fost în stare, de la instituţie, la alt nivel, să asigure acest aparat de fotografiat? Eu cred că e mai vinovat ultimul.

– Criticați ministerul şi IGPR, instituţiile care trebuie să asigure baza materială?

– Nu critic niciun minister. N-avem dreptul să ne spunem păsul şi ei să înţeleagă? Cu ce greşesc? Păi, să vă spun un singur lucru. Înainte de a pleca de la Seviciul Economic, am negociat o expertiză financiar-contabilă cu un expert de la București, care are mai multe specializări. Iniţial a cerut 50.000 de lei. Mi s-a făcut rău. Este o lucrare într-adevăr, dar am reuşit s-o scot la 30.000 de lei. Aici mai este un aspect. Parchetul nu va plăti nicio lucrare, majoritatea acestor lucrări sunt în curtea poliţiei. Şi atunci bugetul trebuie gândit şi croit în așa fel încât să ajungă.

– Cum vedeţi IPJ Neamț în ansamblu – activitate, dotări, personal, rezultate – din postura de şef, faţă de cea de ofiţer la economic?

– IPJ Neamţ reuşeşte să-şi facă treaba. Ar fi o mizerie să spun eu: vai nu ne facem treaba că nu putem! Cu sacrificiul unora, mai mult a unora, treaba se face. Iar rezultate sunt şi se văd şi sunt bune şi foarte bune, dar şi mai puţin bune.

– Unde sunt cele mai puţin bune?

– Unde spuneam adiniori. Venim cu copii ăştia tineri, aici trebuie să lucrăm. Sperăm ca, până la sfârşitul lunii martie, să avem aceste module funcţionale. Şi, dacă într-o lună faci 4 teme cu el importante, la 12 teme eu garantez că rezultatele vor veni. Toţi vrem calitate. M-am uitat fenomenul ăsta de oboseală, a început să se manifeste şi la ăştia tineri. La băieţii noştri de la ordine publică discutăm de stat în frig, de stat în călduri, de stat în schimbul III. Eu am început din linia I, şi în anii ’90 era un risc să aplici Legea 61 la o bătaie generalizată cu 10 nebuni într-o crâșmă. Am fost la ”n” intervenţii, dar am avut experienţa şcolii militare de la Câmpina. Şi ca atare este greu să-mi mai spună mie cineva acuma că pot să mă sperii la nu ştiu ce bătaie de doi beţivani pe stradă. Poliţiştii noştri trebuie să înţeleagă că trebuie să intervină, pentru asta s-au pregătit. Până acum am spus că sunt lipsuri, că sunt necazuri, dar când ai vrut să fii poliţist ai acceptat anumite sacrificii. Şi ca atare trebuie să ne facem treaba cât se poate, în limita conferită de cadrul legal.

– N-aţi obosit?

– Am momente. Când ies la pensie, prima dată dorm 7 zile și 7 nopţi.

– V-aţi dorit funcţia asta? Vă doriți și funcția domnului Tablan cum se zvonește?

– Mi-am dorit-o, da, nu pot să fiu ipocrit. Mă onorează şi de asta vreau să mă implic cât mai mult şi să ajut cu ce pot pe toţi colegii. N-o să fac mari lucruri. Mari lucruri nu se pot face într-o perioadă scurtă de timp. Nu mă interesează ce gândesc alţii și ce vorbesc. Eu pe Tablan îl respect. Să fie clar din start! Le-am spus: gândiţi-vă bine că oricare ar fi n-ar putea face mare lucru! Că să mă duc eu să-i imput. Ce să-i imput? Omul a făcut ce-a putut! Nu mă duc eu să-i imput ceva inspectorului şef, asta este o glumă nereuşită.

– Ce calităţi credeţi că v-au recomandat pentru funcţia asta?

– Tenacitatea şi perseverenţa celor 20 de ani, 2 luni şi 7 zile de Economic. Şi, atenţie…! În aprilie 1997 am făcut primul dosar de evaziune fiscală, lucram la ordine publică la Târgu Neamţ. Am avut ambiție și am reușit. Am primit până în 25 de premii din 3 în 3 luni, salarii de merit cred că vreo 15 ani şi salarii de excelenţă vreo 4. În 1999, IPJ Neamţ avea prejudiciul total constatat 19 miliarde, 7 miliarde erau din două dosare de-ale mele. Acum, când am plecat, am predat 19 dosare, garantez că erau cele mai grele, poate să confirme şi dl. Osoianu.

– Cum vă privesc colegii în noua postură de adjunct?

– Am rămas foarte surprins, au venit mulți oameni şi m-au felicitat, pe unii mai nici nu-i cunoșteam, nu știam că lucrează în poliție. Nu sunt pus aici pentru ”Să trăiţi, şefu!”. Nu admit aşa ceva! Trebuie să ajutăm oamenii să meargă înainte şi să facă sacrificii cât poate fiecare, pentru că unul poate mai mult, altul mai puţin.

– De ce nu v-aţi dus la concursul pentru adjunct dacă tot vă doreaţi funcţia?

– Nu am îndeplinit condiţia de 3 ani de comandă. Cel care a făcut această metodologie i-a cam exclus pe cei cu experienţă, care n-au avut timp pentru funcţii.

Cristina MIRCEA

Nota redacției: Precizăm că responsabilitatea declarațiilor îi aparține întru totul dlui comisar-șef, căruia i-am consemnat întocmai răspunsurile.