Duminică, 10 februarie, la Durău, se încheie ”Serbările Zăpezii”, festival aflat la a treia ediție, despre care administratorii pârtiei, proaspăt modernizată, spun că a avut un succes răsunător și a făcut să crească considerabil numărul turiștilor. Până la sfârșitul săptămânii însă, distracția va continua pe Pârtia Durău, cu spectacole folclorice, concursuri de schi pentru adulți și copii și concerte susținute de artiști cunoscuți. Sâmbătă, 9 februarie, de la ora 17, va cânta Lora&Band, iar duminică, 10 februarie, vor cânta cei de la Los Anonimos, începând cu ora 16.30. La lăsarea întunericului, al treilea sezon al ”Serbărilor Zăpezii” de la Durău se va încheia cu o coborâre cu torțe și cu un foc de artificii, de la ora 18.
”Conform așteptărilor, menționăm că numărul turiștilor pe Pârtia Durău, anul acesta, este mult mai mare față de cel din anul 2018, deoarece sistemul vechi de teleschi a fost modernizat și a fost adăugat încă unul, având, în momentul de față, o capacitate de transport de 1.200 de persoane pe oră, fapt ce a dus la evitarea nedoritelor «cozi». De asemenea, turiștii ne-au călcat pragul și datorită multitudinii de activități desfășurate în cadrul acestui sezon: concursuri și activități diverse, atât pentru copii, cât și pentru adulți, artiști consacrați (DJ Optik, Nicole Cherry, Lora), ansambluri și focuri de artificii. Cu toate acestea, sezonul al treilea al Serbărilor Zăpezii se încheie pe 10 februarie și estimăm că numarul de turiști se va dubla. Vă așteptăm la distracție!”, precizează organizatorii. (I.Ș.)