„Fiecare elev este o valoare în sine şi merită toată atenţia, tot efortul şi toată investiţia în perspectiva realizării lui ca om deplin.”
„Împreună, lucrăm la formarea, modelarea şi dezvoltarea personalităţii elevilor noştri. Ne străduim să punem în valoare capacităţile personale şi să formăm competenţe pentru toată viaţa. Asigurăm şanse egale tuturor într-un mediu educaţional stimulativ şi concurenţial.
Dezvoltăm o şcoală bine ancorată în realitatea prezentului, privind spre viitor. Îmbinăm tradiţionalul cu modernul, suntem deschişi la nou, dar fără a renunţa la principii şi la valori care au trecut testul timpului. Tot efortul este orientat către o educaţie de calitate prin dezvoltarea unor competenţe „cheie” pentru societatea de azi şi de mâine: comunicare deschisă, spirit inovator, iniţiativă şi responsabilitate, creativitate şi competitivitate.
Asigurăm succesul bazându-ne pe trăsăturile distincte ale şcolii noastre: loialitatea, generozitatea şi performanţa.”
Prezentare oferta educationala