”Sunt români care n-au fost niciodată la Iași, deși n-ar trebui să fie niciunul…” – Nicolae Iorga
Unirea cea Mare, de la 1918, a fost urmată, cum era firesc, de o unire bisericească. Vreme de 74 de ani, toți patriarhii României, cu o excepție, au fost dintre mitropoliții Moldovei. Se poate spune, așadar, că Iași este orașul din care s-au înălțat patriarhii. Singurul care a urcat în scaunul patriarhal, deși nu era mitropolit al Moldovei, a fost patriarhul Miron Cristea, fost episcop de Caransebeș. La un an de la Unire, transilvăneanul Miron Cristea a fost ales mitropolit primat al țării, ca un simbol al unității statului și al bisericii, iar în 1925 a fost ridicat la rangul de patriarh.
Patriarhii care au urmat au fost aleși dintre mitropoliții Moldovei – Nicodim Munteanu, Iustinian Marina, Iustin Moisescu, Teoctist Arpașu. Că printre patriarhii amintiți se află și un nemțean de-al nostru ne bucură enorm, dovedește că ținutul Neamțului a fost dintotdeauna aproape de cele sfinte.
Evident că alegerea patriarhilor României numai dintre mitropoliții Moldovei a dat naștere la multe întrebări. Care întrebări nu au primit răspunsuri clare. Unii istorici și preoți sunt convinși că o hotărâre a Sfântului Sinod a pecetluit pentru totdeauna ca patriarhii să fie aleși numai din rândul mitropoliților Moldovei. Numai că există și alte păreri.
Istoricii prof. dr. Ștefan Sorin Gorovei și preot Ion Vicovan nu sunt de acord cu această ipoteză, acceptând, în schimb, că ar exista o tradiție, o lege nescrisă în acest sens.
”Preotul Ion Vicovan nu exclude nici varianta că alegerea patriarhilor dintre mitropoliții Moldovei este o compensație acordată Iașului pentru pierderea supremației politice în favoarea Bucureștiului, după Unirea din 1859. O altă ipoteză pune pe seama întâmplării înălțarea patriarhilor români din scaunul mitropolitan de la Iași. În sprijinul acesteia, preot lector dr. Ion Vicovan aduce încă un argument: mereu, de-a lungul timpului, mitropoliții Moldovei s-au remarcat în Sinod ca fiind cei mai buni”. (sursa: ”Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, de dr. Mircea Păcurariu)
* Scurtă aducere-aminte
- Miron Cristea
A fost patriarh al Bisericii Ortodoxe Române începând cu 1925, până în 1939.
S-a născut la Toplița, în județul Harghita, în anul 1868. A urmat institutul teologic din Sibiu, apoi a făcut studii la Universitatea din Budapesta. Acolo și-a susținut, de altfel, teza de doctorat, având ca temă poezia lui Eminescu.
Miron Cristea a devenit, apoi, consilier al arhiepiscopului Sibiului. A desfășurat și activitate în domeniul publicistic, fiind redactor la revista ”Tipograful Român”. În 1910, a fost ales episcop al Caransebeșului, iar în 1919 a devenit Mitropolit Primat al BOR, până în 1925, când a fost înălțat la rangul de Patriarh.
În timpul său a fost construit Palatul Patriarhal. Primul Patriarh al țării și ultimul Mitropolit Primat a fost, așadar, Miron Cristea. Patriarhia Română a fost organizată în cinci mitropolii: a Ungrovlahiei, a Moldovei și Sucevei, a Ardealului, a Bucovinei și a Basarabiei. Toți ceilalți patriarhi de după Miron Cristea au fost mitropoliți ai Moldovei. Singurul ardelean a fost Miron Cristea, înscăunat după Marea Unire.
- Nicodim Munteanu
S-a născut la 6 decembrie 1864, în Pipirig, județul Neamț, într-o familie de țărani credincioși. A urmat școala primară în satul natal, apoi Seminarul ”Veniamin Costachi” din Iași. În 1890, sub îndrumarea și grija Sfântului și milostivului Mitropolit Iosif Nanescu, a plecat în Rusia, pentru a continua studiile, urmând cursurile Academiei duhovnicești din Kiev.
”De tânăr, a intrat ca frate în Lavra Neamțului, având un unchi cu numele Vasian, egumen la schitul Pocrov, iar în 1894 a fost tuns în monahism cu numele Nicodim în biserica cu hramul «Înălțarea Domnului» de la Mănăstirea Neamț.
A fost hirotonit ierodiacon în Catedrala Mitropolitană din Iași, la 6 august 1884, de către Mitropolitul Iosif Naniescu, fiind numit predicator, iar la 1 ianuarie 1896 a fost hirotonit ieromonah, primind rangul de protosinghel pe anul 1898.
În 1903, a fost numit vicar al Episcopiei Dunării de Jos, unde și-a desfășurat activitatea până în 1909, când a fost ales Arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei, cu titlul «Băcăuanul».
După trei ani, a fost ales Episcop al Hușilor, unde a păstorit 12 ani. În acest timp a fost locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului”. (sursa: Ziarul Lumina).
Se pare că, în ținutul nostru, al Neamțului, a desfășurat cea mai prodigioasă activitate. Normal, era nemțean de Pipirig. Între 1924 și 1935 a îndrumat, ca stareț, Mănăstirea Neamț, locul pe care l-a iubit cel mai mult. A reușit să redobândească ”Vatra înconjurătoare” secularizată de stat, în total moșii și păduri de 14.000 ha. A ridicat la Neamț un palat mitropolitan, dar și actuala clădire a Seminarului Teologic de lângă mănăstire. A refăcut tipografia de la Mănăstirea Neamț, unde s-au tipărit numeroase cărți bisericești. După ce a stărețit 11 ani la Neamț, cu drag și spor, la 3 februarie 1935 a fost ales și confirmat de Sfântul Sinod ca Mitropolit al Moldovei și Sucevei.
”În condițiile istorice deosebit de dificile din anii ’40 ai secolului trecut, Patriarhul Nicodim a încercat să ducă o politică de echilibru, evitând și nedorind conflicte. A școlit și apoi a trimis pe front, din mănăstirile mari de călugărițe din România, numeroase monahii care au ajutat în spitalele de companie, acolo unde era multă suferință, durere, unde oamenii munceau cu zecile și uneori cu sutele în fiecare zi”. (sursa: Ziarul Lumina).
Cum Patriarhia Română comemorează în acest an personalitățile și activitatea pastoral misionară, eclesială și culturală a Patriarhilor României, Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu, socotim bine venite datele oferite în prezentul material.
- Iustinian Marina
A fost patriarh al BOR din 1948 până în 1977.
De origine din județul Vâlcea, a urmat Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea, după care a lucrat ca învățător în satul Olteanca. A fost apoi preot și director al Seminarului teologic, iar din 1945 a fost ales vicar al mitropolitului Moldovei, Irincu Mihălcescu.
A devenit apoi arhiereu, vicar al mitropolitului Moldovei, cu titlul de Vasluianul. În 1947, l-a înlocuit pe mitropolitul Irineu Mihălcescu, care a demisionat.
”La scurt timp, acesta a murit, bănuindu-se că a fost ucis de comuniști”, susține preot lector dr. Ion Vicovan.
În februarie 1948, după moartea Patriarhului Nicodim, a devenit locțiitor de Patriarh, iar la 6 iunie, același an, a fost înscăunat, după ce a fost ales de Colegiul Electoral Bisericesc.
- Iustin Moisescu
A fost patriarh între anii 1977 și 1986. S-a născut în 1910, la Cândești-Argeș. A urmat Facultatea de Teologie din Atena, după care a obținut o bursă de specializare la Strasbourg și, din nou, la Atena. A fost profesor de Teologie la Universitatea din Cernăuți, iar în 1956 a fost ales în funcția de mitropolit al Ardealului. În același an, a fost înălțat în demnitatea de mitropolit al Moldovei și Sucevei.
- Teoctist Arăpașu
A fost ales de Colegiul Electoral Bisericesc ca patriarh al Bisericii noastre în anul 1986. Ca toți ceilalți predecesori ai săi, a fost mitropolit al Moldovei și Sucevei timp de nouă ani, începând cu 1977. Înainte de a urca în scaunul mitropolitan de la Iași, a fost mitropolit al Olteniei.
Teoctist Arăpașu s-a născut la 7 februarie 1915, în comuna Tocileni, Botoșani. S-a dedicat Bisericii la vârsta de 14 ani, când a intrat ca frate la mănăstirea Vorona, Botoșani. A susținut licența în Teologie.
Din 1950, a urcat toate treptele ierarhiei bisericești, fiind, pe rând, vicar patriarhal, episcop al Aradului, arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei, arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei.
Dumitru RUSU
FOTO: Ziarul Lumina și historia.ro
