Un vajnic realizator de campanii electorale, beneficiar de avantaje ale Realităților paralele la nivel național, pe numele său Cosmin Gușă, a ajuns în Neamț cu emisiunile sale în format ”Pupat interese locale cu interesul Realității”. Pentru mulți lideri locali, formatul reprezintă o șansă – mult mai scumpă decât se vede dinafară, ieftină dacă se compensează cu contracte la nivel național – nesperată de a se vedea pe o televiziune națională, de a-și promova județul și valorile sale. Ca de obicei, Neamțul s-a făcut de râs. Pentru că șeful Realității, uns cu toate păcatele clasei politice românești – despre care a scris o carte bună, 10 păcate ale României, pentru care am stat la coadă la un autograf, în semn de respect pentru cineva din sistem care înțelege perfect fenomenul -, nu a fost interesat niciun moment să facă o emisiune despre Neamț, din care să reiasă care sunt problemele reale cu care se confruntă județul. Să le luăm pe rând.
Invitații.
Fără discuție, trebuie lămurită lipsa lui Ionel Arsene din emisiune. La un asemenea eveniment, cu vizibilitate națională, a lipsit tocmai președintele Consiliului Județean.
Gușă a spus că a vorbit cu Arsene și a dat, el în locul președintelui, o explicație bolmojită, că acesta nu ar fi venit pentru că are dosare penale! Absurd și total necredibil.
Pe acest principiu, jumătate dintre liderii județeni din România ar trebui să stea închiși în case și doar să se uite la televizor, în frunte cu Dragnea, Vâlcov, Iohannis etc. Culmea, Gușă a dat înțelegător din cap și părea a spune că e bine ca un om care are asemenea probleme să stea deoparte, că, dacă ar veni în emisiune, ar trebui, deontologic, să discute despre ele! Numai că, tot deontologic, dl. Gușă ar fi trebuit să se documenteze – avea la cine, dacă producătorii emisiunii ar fi făcut minimum de efort să folosească o comandă de căutare pe Google – dacă ceilalți invitați nu au același gen de probleme.
Dragoș Chitic, primarul de Piatra Neamț, a fost trimis în judecată într-un dosar și mai are și alte probleme. N-ar fi fost bine să stea și el în sală, nu pe scenă, că, oricum, a cam fost de decor și doar să fie la număr?
Ce ne facem cu ”jurnalistul independent” George Harabagiu, cum pompos l-a prezentat, la cerere, Cosmin Gușă? Chiar nu a fost nimeni care să-l anunțe că băiatul ăsta a fost condamnat pentru că a cerut mită pe vremea când scria la Realitatea – nu a dlui Gușă, cea neamțenă -, că a fost condamnat și că tot el și-a confecționat o legitimație de juralist la Newsweek și a uzat de ea fără niciun fel de scrupule? Chiar atât de ruptă de Realitate este echipa de producători de la tv încât să nu facă legătura între Harabagiu și episodul Firea-Halep și scandalul național declanșat atunci? Indiscutabil, Harabagiu nu ar fi fost pe scenă dacă lui Gușă nu i s-ar fi cerut (impus?) acest lucru!
Singurul care a încercat să iasă din penibil a fost Robert Turcescu, care l-a întrebat cum poate fi un ziarist independent în emisiune, dar cu salariu de la Prefectură în viața reală. Nici măcar atunci Gușă nu a reacționat normal, în sensul să-i indice ieșirea de pe scenă acestui reprezentant al Neamțului. Cine l-a direcționat pe Harabagiu spre emisiune nu este greu de intuit.
La prima lui luare de cuvânt, a adus două omagii – poate meritate, dar, de la televizor, s-au văzut ca niște limbi conștiincios aplicate -, unul lui Arsene (”bărbat adevărat”), altul prefectului Daniela Soroceanu (”moldoveancă focoasă”), semn că autorul știe să facă diferența clară dintre un bărbat și o femeie. De ce au făcut acest gest, sinucigaș pentru imagine? Prostie, inducere în eroare, lipsă de personal calificat? Niciuna din ele.
Harabagiu a fost scos la tv să fie arătat ca o sperietoare pentru cei slabi de îngeri din PSD și pentru adversari. Pentru a sugera ”Uite în ce cercuri se învârte și ce bine le zice!”. El este emblema noastră, cu el defilăm. El ne reprezintă, atât ca politician, cât și ca jurnalist. Independent de presă, dependent de noi (adică ei).
Cei care n-au fost invitați
De ce nu am avut bucuria intelectuală de a-i vedea pe scenă pe Ion Asaftei sau pe celălalt vicepreședinte al Consiliului Județean, pe care nici măcar angajații nu-l recunosc dacă îl întâlnesc, întâmplător, pe holuri? Ei nu sunt demni să vorbească despre județ? Despre realizările acestuia? Sau nu se ridică la nivelul lui Harabagiu?
N-au avut loc pe scenă oameni de valoare din județ, oameni care puteau vorbi despre problemele din sănătate, despre cele din învățământ, despre infrastructură, așa cum este, nu cum va fi cândva. Chiar și dna general Elena Laiu, așa, pentru imagine măcar. Putea să fie invitat un primar cum este cel din Roman, municipiu cu o expansiune economică net peste Piatra Neamț.
Și, pe scena TT-ului, când îi evoci pe Florin Piersic și pe Maia Morgenstern, iar apoi îl introduci pe Harabagiu, pare un fel de blasfemie, chiar dacă acolo asta a devenit deja obișnuință. Sigur era mai potrivit un Adrian Alui Gheorghe, să vorbească despre unicitatea Neamțului în peisajul cultural românesc, nu despre particularitățile reprezentării penale a județului. Evident, lista poate continua, pentru că există oameni de valoare în Neamț.
Vinovații
Fără discuție, realizatorii emisiunii sunt vinovați pentru ”alegerea” invitaților sau pentru că au acceptat sugestiile gazdelor, ”primitoare”, după cum s-a subliniat. Apoi acei oficiali care s-au eschivat în a apărea la televizor, în direct, pasând, astfel, ”responsabilitatea” către Harabagiu, CARE NU ARE NICIO VINĂ CĂ I SE OFERĂ SPAȚIU PENTRU MANIFESTARE. El face ce crede că este mai bine pentru el și o face foarte bine. Gheorghe Ștefan o poate confirma. Și nu doar el.
Dragoș Chitic este vinovat că a participat la o emisiune și, în felul acesta, l-a legitimat pe Harabagiu ca reprezentat oficial al Neamțului. Un primar adevărat, cu fuduliile la el, s-ar fi ridicat și ar fi plecat în momentul când a aflat că va sta alături de șoferul prefectului sau cel care se ocupă de exploatarea și întreținerea unor bunuri ale Prefecturii și, bașca, mai e și jurnalist independent. Mai ales că-l cunoștea foarte bine de pe vremea mandatului ( de primar) al lui Gheorghe Ștefan. Rămânând în emisiune, a făcut o greșeală fatală, care-l poate costa chiar o nouă candidatură. Dacă cineva ar putea face publice mesajele membrilor importanți ai partidului în timpul emisiunii, s-ar vedea care a fost impactul prezenței lui Chitic. Chiar oameni din imediata apropiere și-au manifestat mirarea și consternarea. Din nou: un primar cu personalitate s-ar fi impus și ar fi tranșat lucrurile rapid, încă din momentul când a fost abordat de producător.
Învățăminte
Ar fi multe, noi reținem numai unul. La nivel de reprezentare, stăm jalnic, iar emisiunea de la Realitatea întărește ideea de Neamț – ținutul de legendă care l-a dat țării pe Dănuț Andrușcă.
Valentin BĂLĂNESCU
FOTO: Capturi Realitatea Tv
4 comentarii
Bun articolul, foarte bun, felicitari !
Putem vorbi la primarul Chitic despre o incapacitate (nu inabilitate) in a identifica penibilul situatiei in care s-a expus (un fel de taiere de panglica la toalete). Atat poate. Nu cred ca psd-istii au avut un plan bine pus la punct in a-l desconsidera pe Chitic asezandu-l pe aceeasi scara de valori cu soferul celei care imparte dreptatea (lor) in judet, ci le-a iesit fara voia lor. E clar ca mai marele tribului isi va asuma decizia de a-l trimite pe jurnalistul condamnat pt santaj si va spune in cercurile slugilor apropiate ca el a gandit strategia. Vrajeala. E posibil ca desemnare (ne)norocelului sa fie doar un gest de fronda la adresa atacurilor furibunde impotriva lui Dragnea, gazduite de postul Realitatea pana mai ieri. Intr-adevar, la acest moment nivelul de reprezentativitate al judetului este urmatorul: pipite mimozate cu veleitati multiple (dar fara competente) la capitala, cameleonici si oportunisti iubitori de sinecuri regionale, oameni de afaceri care si-au consolidat pozitiile pe piata prin cumetrii si incredintari, jurnalisti a caror independenta bolnavicioasa s-a transformat in dependenta, slugi ale caror discopatii le-au indus pozitia de aplecare permanenta astfel incat pupatul ghiulul stapanului se dovedeste vitala pentru supravietuirea in administratie, opozanti politici a caror singura grija este aceea de a nu supara vataful si daca se poate sa si ciupeasca ceva pentru bunastarea lor, iar exemplele pot continua. Trist si rusinos, in acelasi timp, pentru ca judetul chiar are oameni valorosi, asa cum bine exemplifica autorul. Insa, majoritatea prefera sa faca pasi in spate pentru a nu legitima impostura omniprezenta. Si mai trist este faptul ca multi dintre cei revoltati sunt persoane care nu au mers la vot si demersul lor are doar o mica umbra de credibilitate. Foarte mica.
Multumesc domnule pentru acest articol.Ma simt implinit.Nicidata la nivel de judet, intr-o emisiune televizata(in direct???) nu am fost asa de penibili si prost reprezentati.Trec peste faptul ca Gusa este foarte plictisitor si obositor, in direct, dar a selectat?? si indivizi aiurea.Chiar nu mai avem oameni de valoare in judet?
Domnul Norocel Harabagiu si-a reprezentat institutia la care lucreaza, adica Prefectura Neamt. Sefa lui, multiubita si mult stimata doamna Soroceanu si-a dat seama ca nu merge asa cum face cu lresa de la Neamt, sa citeasca o declaratie si sa refuze intrebari, asa ca si-a trimis reprezentatul, adica pe cel disperat dupa glorie si imagine, desi tot ce atinge Harabagiu se usuca.
Multstimatul domn primar Chitic a fost in nota lui reala adica absent, depasit de situatie dar cu efectul ca va putea spune oeste ani nepotilor ca a reprezentat judetul Neamt alaturi de Norocelul Neamtului.
Poate era mai bine pentru domnul primar sa-si trimita pe unul din cei doi purtatori neoficiali, adica fie pe (…), fie pe (…).
Deci nu trebuie sa fie cu suparare, acesta e adevaratul nivel de reprezentare sl judetului: norocei, chitici, barjoveni, andrusti si fel de fel de valeti. De pica…