”Medicii să nu se mai considere dumnezei şi să vorbim aceeaşi limbă cu pacienţii”

Dr. George Carp este directorul medical al spitalului orăşenesc ”Sf. Dimitrie” din Târgu Neamţ din decembrie 2018. Anestezist, ieșean mutat cu familia la Târgu Neamț, George Carp a reuşit, într-un timp foarte scurt, să-şi pună amprenta profesională şi personală în deciziile administrative ale instituţiei medicale.

– Care a fost parcursul dvs. profesional de până acum?

– Am terminat Facultatea de Medicină în anul 2010, la UMF Iaşi. După ce am terminat, am lucrat doi ani ca reprezentant medical, o experienţă care m-a ajutat în comunicare şi în vânzări. Dar, după doi ani, aveam un anume regret, că nu practic medicina, deși, ca reprezentant, aveam venituri destul de frumoase. Am ales specialitatea de anestezist cu gândul de a pleca din ţară, pentru că ştiam că această specialitate este foarte căutată în străinătate, dar şi în ţară. Împreună cu soţia, am ales să rămânem în ţară. Poate şi din patriotism, dacă se poate spune aşa.

În anul III de rezidenţiat, am început să fac gărzi la spitalul din Rădăuţi, de unul singur. Ţineam un spital cu 400 de paturi şi doi ani am stat acolo. Apoi, din cauza distanţei mari, de la Iaşi la Rădăuţi, pentru că făceam naveta, am decis să vin la Târgu Neamţ. Asta şi la insistenţele dlui manager, dr. Florin Apostoae, ca să deschidem la Târgu Neamţ un compartiment de terapie intensivă.

– Cum aţi fost primit?

– Când am ajuns, exista doar un anestezist, care venea de la Paşcani, dl dr. Ungureanu, pentru care am tot respectul. Aici am venit cu colegul meu, dr. Plugaru, şi am găsit o mare deschidere din partea dlui manager, dar şi un compartiment de terapie intensivă modern şi dotat cu aparatură. La spitalul din Târgu Neamţ sunt de doi ani, iar recent am fost numit director medical. Este o experienţă plăcută, dar şi grea, nu ştiam cu ce se mănâncă această funcţie. Am sprijinul dlui manager şi al foştilor directori medicali, dr. Gabriela Lucachi şi dr. Cesar Lucachi.

În ultimii ani, a crescut numărul de operaţii: anul trecut au fost 320 de operaţii, iar anul acesta ne propunem să facem 500 de operaţii. Am început să operăm cancere de sân şi gastrice, care implică o chirurgie mare şi o urmărire post-operatorie mai atentă. Putem spune că, în momentul de faţă, putem acorda servicii medicale de calitate tuturor pacienţilor din zona Târgu Neamţ. Ideea este să nu mai trimitem la Spitalul Judeţean cazuri care se pot opera aici. În acest fel, şi Spitalul Judeţean se degrevează de anumiţi pacienţi şi de aglomeraţie. De fapt, asta ar trebui să fie şi reforma în Sănătate: sprijinirea spitalelor mici pentru degrevarea spitalelor mari. Aici suntem o echipă tânără – cardiologi tineri, chirurgi tineri -, dar cel mai important e că aici există un mediu de lucru plăcut. Suntem o echipă şi luăm deciziile împreună.

* ”Cel mai important om din spital nu este nici medicul, nici directorii, este pacientul”

– Ce vă propuneţi pentru perioada următoare?

– În acest an, îmi doresc să facem o parcare modernă în spate, la Secţia de Boli Infecţioase. De asemenea, vreau să achiziţionăm un lift pentru Secţia de Cardiologie şi dorim să mai aducem medici tineri. Avem nevoie de un nefrolog în spital, având în vedere că, în oraş, există un centru de dializă. Suntem în curs de deschidere a ambulatoriului de Nefrologie. Vreau să redeschidem ambulatoriul de Neurologie, să cooptăm un medic tânăr pe Urgenţe şi un medic urolog. Planul meu măreţ, chiar dacă pare o utopie, este să cresc gradul spitalului. Acum spitalul este de gradul IV şi vreau să fie de gradul III. Pentru acest lucru, avem nevoie de resursă umană, e nevoie să mai deschidem anumite compartimente, să mai avem şi alte specialităţi. Prin creşterea gradului, vom putea oferi pacienţilor mai multe servicii şi nu vor mai pleca la alte spitale mai mari, la Piatra sau la Iaşi. Ne dorim creşterea adresabilităţii spitalului.

– Aveţi deschidere din partea primăriei?

– Desigur. Am fost numit director medical la propunerea dlui primar Daniel Harpa şi-i mulţumesc pentru încrederea acordată. Foarte multe lucruri nu le-am fi putut realiza dacă nu aveam sprijinul primăriei şi Consiliului Local. Foarte multe proiecte, de la renovarea secţiilor până la renovarea ATI, s-au realizat cu sprijinul primăriei. Decontarea navetelor se face cu sprijinul primăriei. Achiziţionarea unor anumite aparate medicale s-a realizat cu sprijinul primăriei. Avem sprijinul primăriei şi-i mulţumesc pe această cale dlui primar, am sprijinul dlui manager Apostoae. Contează mult să ai un manager care pune în prim plan pacientul. Eu am o vorbă: cel mai important om din spital nu este nici medicul şi nici directorii. Este pacientul. Noi trebuie să ne punem în slujba pacientului. Din păcate, am uitat să mai stăm de vorbă cu pacientul şi suntem mai atenţi la o foaie de observaţie. Suntem mai atenţi la proceduri, dar nu mai avem timp să mai stăm cu pacientul.

– Luaţi în calcul să vă mutaţi definitiv la Târgu Neamţ? Ce v-ar convinge?

– Sunt ieşean get-beget. Şi părinţii, şi soţia sunt din Iaşi şi am un copil de trei ani. De două săptămâni, stau în chirie în Târgu Neamţ, până acum făceam naveta de la Iaşi. Şi, vă spun sincer, în această perioadă caut să cumpăr pământ şi să-mi fac o casă aici, la Târgu Neamţ. Mă consider deja un târgnemţean. Sincer, îmi place aici! Mulţi mă întreabă cum de am lăsat Iaşiul pentru un oraş mic. Am decis să rămân aici, pentru că a contat mult respectul  pe care l-am găsit aici, mediul plăcut de aici. De mic visam să îmi fac o cabană din lemn într-un orăşel de munte. Am fugit de agitaţia din Iaşi şi am venit aici pentru linişte.

* ”Cea mai mare problemă din Sănătate este mentalitatea personalului medical”

– Proveniţi dintr-o familie de constructori. Cum aţi ales să deveniţi medic?

– Părinţii mei sunt ingineri constructori, mai am un frate care este inginer constructor în Anglia, o soră arhitect în Anglia şi o altă soră avocat în Germania. Am ales să fac medicina, pentru că am vrut să rup tradiţia din familie. Eram sătul de discuţiile din casă, referitoare la construcţii. Plus că am avut nişte probleme de sănătate când eram mic. Am fost operat la Bucureşti şi acolo am avut un model, pe dl profesor de ortopedie, dr. Antonescu. Poate şi dânsul, poate şi medicul meu de familie mi-au inspirat această atracţie spre medicină. Mi-a plăcut medicina de mic. Specialitatea de anestezist este foarte grea, trebuie să fii tot timpul atent. Uneori, colegii mă întreabă dacă nu îmi este frică. Da, îmi este frică, trebuie să fii atent, dar această frică mă face şi mai atent.

– Este adevărat că scrieţi poezii?

– Da. Am deja un volum de poezii publicat după anul I de facultate. Apoi nu am mai avut timp, dar, de o bucată de vreme, m-am apucat iar de scris şi sper ca, în acest an, la Zilele Spitalului Târgu Neamţ să public o a doua ediţie. Mai cânt şi la pian din când în când.

– Din punctul dvs. de vedere, care ar fi cea mai mare problemă a sistemului de sănătate din România?

– Cea mai mare problemă este, din păcate, mentalitatea personalului medical. Chiar dacă, în ultimul timp, spitalele au fost renovate şi dotate cu aparatură, personalul medical – aici mă refer la medici, asistente, infirmiere şi brancardieri – am uitat să ne punem în slujba pacientului, să fie el în centrul atenţiei.

Vă dau un caz. Vine un pacient în suferinţă, iar când asistenta îi prinde acea branulă şi-l bruschează, el va rămâne cu o traumă. Data viitoare nu va mai veni la acelaşi spital. Dacă asistenta vorbește cu el, și-l compătimește, punându-l în centrul atenţiei pacientul va veni şi a doua oară. Dacă o infirmieră îşi face bine treaba, dă cum trebuie cu mopul, foloseşte soluţii concentrate, ar dispărea şi infecţiile nosocomiale. Dacă un medic are cinci minute să stea, să se aşeze lângă pacient şi să stea de vorbă cu el, de la acelaşi nivel, nu la nivel de superioritate, acel pacient va pleca mult mai împăcat din spital. Eu fac gărzi pe CPU şi, cu jumătate din pacienţii care vin, vă spun sincer că fac psihoterapie. Dacă am reuşi să schimbăm această mentalitate – medicii să nu se mai considere dumnezei pe pământ şi să vorbim aceeaşi limbă cu pacienţii -, sunt sigur că ar fi mai bine. Însă e adevărat că noi, medicii, nu prea avem timp să stăm de vorbă cu pacienţii şi din cauza volumului mare de muncă. Asistenta nu mai are timp să stea la capul pacientului, pentru că are multe fişe de completat. Este multă birocraţie. Doctorii la fel, trebuie să facă şi rapoarte. De aceea am şi ales să vin aici. Aici am timp să mai vorbesc cu pacienţii. În Iaşi, este imposibil să stai cu pacientul.

Ciprian Traian STURZU