Consilierii locali pietreni vor avea în dezbatere, în şedinţa ordinară de miercuri, 24 aprilie, repartizarea locuinţelor ANL şi a celor din fondul municipiului Piatra Neamţ.
“Prin HCL nr. 205/26.07.2018 a fost aprobată ordinea de priorităţi a solicitantilor de locuinte ANL, iar în baza acestui clasament au fost repartizate 80 de unităţi locative de acest tip. Aceste spaţii locative realizate de ANL se adresează tinerilor şi familiilor de tineri, iar repartizarea acestora se face în baza criteriilor aprobate prin HCL nr. 152/26.05.2016. Pentru repartizarea locuinţelor ANL disponibile la ora actuală propun să se folosească ordinea de priorităţi aprobată prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 205 din 26.07.2018, atribuirea spaţiilor locative începând de la poziţia în care s-a ajuns la repartizarea anterioară, conform celor prezentate în Anexa nr. 1. Analizând situaţiile deosebite semnalate în cadrul audienţelor acordate de serviciile de specialitate din cadrul instituţiei noastre s-a evidenţiat cazul unor familii cu o situaţie socială deosebită care au solicitat repartizarea altor locuinţe din fondul municipiului. Pentru soluţionarea acestor probleme propun ca familiilor respective să li se repartizeze locuinţe din fondul municipiului conform Anexei nr. 2″, se precizează în referatul de aprobare ataşat HCL.
Anexa 1:
Anexa 2:
Termenul de valabilitate al repartiţiilor este de 30 zile calendaristice de la data emiterii HCL. (M.C.)