Ucrainean prin rădăcini, dar născut și crescut în Bucovina, cu fire de artist nonconformist, îmbogățită de anii trăiți prin Franța, Radu Iațcu se ocupă cu imaginea și cu promovarea lanțului Alexandria Librării. Nu are program fix, nu are un loc în care să fie găsit, mereu e în mișcare dintr-un oraș în altul și spune răspicat că metoda de a-l ucide sigur ar fi să-l închidă cineva două ore într-un birou.
– Hai să descriem omul Radu Iațcu în câteva fraze. Cum ar suna?Așa, cu tot ce-a făcut el în viața asta, cu zona aia rebelă, cu zona de cunoaștere, cu tot ce înseamnă întregul…
– Mi-a plăcut să trăiesc, mi-a plăcut viața, mi-a plăcut să iubesc și voi iubi până la 100 de ani. Și invit pe toată lumea să vină la ziua mea când împlinesc 100 de ani. Sunt de origine ucrainean, stră-străbunicul meu a venit în Bucovina în 1850 – Daniil Iațco îl chema, nu Iațcu. Pe certificatul meu de naștere scrie român, dar pe certificatul părinților și al bunicilor – ucraineni. În 1956, nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să fiu român-român sau ucrainean-român. La un moment dat, în Franța, acum câțiva ani de zile, am vrut să renunț la cetățenia română şi s-o recuperez pe cea ucraineană, pentru că se face confuzie între ”rom” şi ”roumain” şi suntem consideraţi ţigani. Am lucrat în metrologie, profesie tehnică, acum 24-25 de ani eram şef de atelier la o fabrică de sticlă la Suceava, după aia am fost şef de cooperaţie un an de zile în Suceava și, la 44 de ani, m-am apucat să fac facultatea de arhitectură. Iar caricatură fac din 1975.
– De ce caricatură?
– Pentru că era o formă de exprimare: caricatura fără cuvinte. Prima mea caricatură, publicată de soţul Sofiei Vicoveanca, ziarist la Suceava, era o ştampilă, iar pe ştampilă am pus o pilă, deci fără pilă n-ai ştampilă. Una din caricaturile frumoase, care mi-a fost retrasă la Galaţi, avea drept temă muzica. Am desenat un om de zăpadă care cântă la harpă, dar probabil că băusem nişte vin şi în loc de harpă mi-a ieşit un calorifer. În 1985, am prins o conjunctură şi am vrut să lucrez în presă, reporter. Și am plecat de la Suceava la Petroşani, ca să lucrez în presă, fără să fiu membru de partid. Ilustram ziarul. Pot să mă laud că am 900 de caricaturi publicate, fără cuvinte. Foarte rar am folosit cuvinte. Am publicat caricatură la Scânteia Tineretului, la România liberă, la Urzica, Flacăra și Flacăra Rebus. Lucian Avramescu mi-a publicat o caricatură şi a fost sancţionat din cauza mea. După revoluţie, am plecat la ”Dimineaţa”, că am vrut să lucrez la un ziar central. Şi am stat la ”Dimineaţa” până pe 5 mai, la podul de flori. Iar de atunci nu am mai semnat un stat de plată până anul trecut, când am început să mă ocup de imaginea Alexandria Librării.
– De fapt, conceptul acestui lanţ de librării este să organizeze tot timpul evenimente care să atragă oameni, adică nu stă librăria să aştepte cumpărătorul, ci îi atrage ca un magnet cumva.
– Ţinând cont că am stat peste 10 ani în Franţa, am venit cu ideea de afară. În Franţa, zilnic se lansează 50-60 de titluri de carte, iar 90% din ele se lansează în librării, nu în biblioteci, unde vin prietenii scriitorilor, la o măslină şi o scobitoare, cărţile se dau gratis şi evenimentul se uită. La librărie este altceva, pot veni şi cei care nu au curajul să meargă la un eveniment care se consumă într-un cerc închis. Pornind de la această idee și de la sugestia unui scriitor din Piatra Neamț, vom face o zi a scriitorului în fiecare lună, apoi o zi a cititorului pe lună. Scriitorul vine, stă o zi întreagă în librărie, chiar dacă nu are carte de lansat, dar stă de vorbă cu cititorii. Şi, pentru după-amiază, vom face un spaţiu neconvenţional la restaurantul cu terasă, unde să poată veni oamenii să poată sta la taclale.
Noi avem aproape 30 de librării în toată ţara, peste 9.000 mp închiriaţi, 200 de salariaţi, vindem papetărie și rechizite şcolare, dar încercăm să îmbinăm şi arta. Experienţa este din 1950, de la Sedcom, dar Alexandria Librării a început să se dezvolte în oraşe din Bucovina, după aia a pătruns în toate oraşele din Moldova şi a trecut şi munţii, la Bistriţa, Cluj și Oradea. Urmează Sibiul. Dar vreau să ne despărţim de mall-uri. Librăria de mall e altceva.
– La inaugurarea librăriei din Piatra Neamț, premierea acelui copil care a citit peste 300 de cărți până la 13 ani a fost momentul care a dat culoare evenimentului. Cred că acțiunile de acest gen sunt cele care atrag și îndeamnă la lectură… La fel și colaborarea cu alte instituții.
– În toate oraşele vom face acţiuni cu bibliotecile. Unde este o acţiune, noi venim cu stand de carte. Directoarea bibliotecii din Târgu Mureş spunea că ea vrea să scoată biblioteca în stradă. Deja s-a amenajat o căsuţă, iar cei care stau la plajă pot să închirieze cărţi de acolo. În Piatra Neamţ, există un ştrand și s-ar putea face foarte bine o căsuţă pentru cărţi. Cât despre copilul cititor de la Piatra Neamț, noi vom mai crea un eveniment datorită lui. Auzind Liviu Antonesei, de la Junimea, de acest eveniment a spus că va organiza o lansare de carte la Piatra Neamţ şi va premia și el acest copil. Deci scriitorii sunt şi sufletişti. Am fi putut face la inaugurare ambele premieri, dar cred că e mai bine aşa, să fie fracţionate, că altfel evenimentul se pierde. Noi încercăm să mobilizăm.
Vreau să fac și o expoziție internațională de caricatură la Piatra Neamț. Din 2015, sunt singurul român membru al unui sindicat al caricaturiştilor din Franţa, deci am posibilitatea să organizez o expoziție. Trebuie doar să vorbesc cu primarul, pentru sprijin în asigurarea cazării, mesei, sunt niște detalii care trebuie puse la punct. Am experiență.
În 2011, două asociaţii culturale mi-au finanţat o expoziţie de caricatură personală în Franţa, unde eu am făcut o frescă la un moment dat, la o mănăstire, şi un mozaic de mari dimensiuni, peste 40 de metri pătraţi. Am lucrat 8 luni, singur. Mai venea, din când în când, un armean şi curăţa, că nu mai aveam rabdare să curăţ. La vernisaj, au venit peste 80 de persoane, eu am invitat doar câţiva oameni. Era un băruleţ fără alcool, exact genul de loc unde poți bea un ceai. Pentru caricatură, spaţiile neconvenţionale se caută cel mai mult. Şi zilnic intrau câte 40-50 de oameni. La noi, vernisajele se produc, se stă o jumătate de oră şi după aia nu mai intră nimeni în galerie zile întregi. La Suceava, Emil Ursu, care este directorul muzeului, m-a pus să organizez ceva. Iar eu sunt născut și crescut în Suceava. Şi am zis ”nu”. În mansardă cine poate să urce? Pensionarii, care sunt pasionaţi de pictură, în niciun caz! E greu să deschizi uşa muzeului când treci pe stradă supărat. E uşă masivă, din stejar. Şi omul ştie că în spate e cineva căruia trebuie să-i plătească pentru bilet. În Franţa, de exemplu, la un meci, un bilet costă 80 de euro; e o sumă, dar în suma asta intră o ceaşcă, un fular, transportul… Obiectele promoţionale îţi rămân și, dacă le scazi din preț, constați că biletul nu e atât de mult. Promovarea și marketing-ul nu sunt activități pe care le poți face oricum.
– Într-o lume invadată de tablete, computere și telefoane inteligente, cartea pare să aibă din ce în ce mai puțin loc. E oarecum surprinzător ca un lanț de librării să se dezvolte în aceste condiții.
– Da, m-am întâlnit cu Varujan Vosganian și m-a întrebat cum rezistăm. Uite, rezistăm, că avem papetăria și rechizitele. Cartea e pe locul II. Și culmea este că, în orașele mici, vindem mai mult decât în orașele mari, pentru că în oraşele mari sunt foarte multe cluburi, iar tinerii preferă să dea banii pe energizante, pe când, în oraşele mici, copilul preferă să citească o carte. Eu am creat acum un proiect cu benzi desenate. În oraşele dezvoltate din lumea asta, benzile desenate constituie o industrie. Acolo se lucrează în echipa, scenograful, scriitorul – care scoate esenţa din toată povestea, ilustratorul şi coloristul. Copilul, când deschide o carte de 30 de pagini şi vede că e numai scris, n-are chef s-o citească. Când există desenatori profesionişti, e ușor să formezi cumpărători, fideli până le cresc nepoţii mari.
– Putem vorbi despre o reinventare a conceptului de librărie în România?
– După câte am discutat cu patronul, el are un program pentru următorii 5 ani. Adică în fiecare an să deschidă 3 sau 4 librării în ţară şi, o dată la doi ani, să cumpere un spaţiu. Și ne mișcăm. După Buzău, urmează Brăila şi Constanţa, iar la Vaslui tot discut de câteva luni cu dl. Porumboiu. La Piatra Neamț, am deschis și mă bucur când lumea intră în librărie și spune că nu se aștepta să fie de asemenea ținută.
Cristina MIRCEA
