Inaugurarea unei librării într-un oraș în care s-au închis sau s-au restrâns deja câteva, pare un act de curaj. Iar Alexandria Librării, care deține deja 30 de librării în diverse localități din România, a dovedit că nu duce lipsă de un curaj frumos.
Inaugurarea librăriei din Centrul Comercial Unic, la început de săptămână, s-a întâmplat cu oameni frumoși, într-un spațiu în care cartea e vie și atmosfera plină de energie bună. Au venit copii, mulți, de la 12-13 ani, până la liceeni, au venit oameni cărora le place foșnetul foii de hârtie și mirosul de tipar, oameni care citesc, dar și oameni care scriu cărți. S-a vorbit, în discursuri cu substanță și cu mesaj, despre E-urile din alimente și cele din cărți ”de la Sandra Brown încoace”, despre cultura europeană, despre cât și ce se publică, iar în oglindă, cât și ce se citește, în general. Și dincolo de discursuri, de felicitări și urări de succes, de privirile oamenilor care alergau peste titlurile cărților de pe rafturi, a fost un moment care alimentează speranța că iubirea de carte nu se va stinge nici în generația următoare, chiar dacă viteza în care a intrat lumea actuală pare că vrea să stingă totul. Un copil de 13 ani, elev la teologie, pasionat de pictură, a primit o diplomă pentru că… citește. Andrei Valentin Chelaru a citit peste 300 de cărți împrumutate de la bibliotecă, sens în care a primit și un certificat. Pentru un copil de 13 ani, cifra de ”peste 300” este absolut încurajatoare. Ca și deschiderea unei librării într-un oraș în care, în ultimii ani, nu s-au deschis decât mall-uri. (Cristina MIRCEA)