Valentina Baciu – judecătoarea ”mamă” (şi) pentru copiii altora

”Săptămâna trecută am avut un caz care m-a marcat. O mamă care s-a despărţit de soţ, a luat cu ea toţi copiii, din cei 4 pe care-i are, mai puţin un băiat, pe care l-a lăsat la tatăl lui, ca să nu-l mute la altă şcoală. Acel băiat urma să intre sub autoritatea mamei la încheierea semestrului. Ea, în sala de judecată, a spus că este de acord ca băiatul să rămână la tată, pentru că se poartă urât cu ea, nu-l mai poate stăpâni şi îi este frică să nu-i «strice» şi pe ceilalţi fraţi. Decizia mea era aproape luată, când m-am gândit, aşa brusc, că ar trebui să audiez copilul. Are 12 ani. A venit la mine în birou, iar eu aveam deja intenţia să-i vorbesc în aşa fel încât să-i trezesc compasiunea faţă de mamă. De când a început să vorbească, a spus că el vrea să rămână cu mama. M-am blocat. Nu mă aşteptam la asta. A început să plângă şi mă uitam în ochii lui plini de lacrimi când l-am întrebat de ce se poartă urât cu mama lui. Mi-a răspuns că nu poate să-mi spună de ce. Apoi m-a întrebat dacă e adevărat că va fi luat la «stat» dacă nu rămâne cu tatăl lui, pentru că aşa îi spusese tatăl. I-am spus că nu se pune problema şi atunci m-a rugat să-i promit că-l voi încredinţa mamei lui. I-am promis. Şi aşa am făcut. Am avut convingerea că acel copil trăia o senzaţie de abandon, iar comportamentul lui «urât» era un răspuns către mamă. Nu ştiu dacă mama conştientizează acest lucru, la fel cum nu ştiu dacă hotărârea mea va fi respectată, pentru că foarte bine părinţii pot decide peste hotărârea instanţei. Dar sunt lucruri, întâmplări, fapte şi oameni care mă marchează. Şi, de fiecare dată când eu înclin spre o anumită decizie şi, în ultimul moment, apare un gând care mă determină s-o schimb radical, cred că acolo e voia lui Dumnezeu”.

* ”De câte ori reuşesc să fac o bucurie unui copil, simt că am aripi”

Valentina Baciu este ieşeancă, născută pe 15 iulie 1967 şi repartizată la Judecătoria Piatra Neamţ , în 1993, după ce-a absolvit facultatea. În 1998, a fost promovată la tribunal şi, de atunci, lucrează la Secţia civilă. De-a lungul anilor, a văzut de toate şi s-a ”imunizat”, în felul acela în care o fac mai toţi oamenii ale căror profesii nu sunt dintre cele mai comode. Dar a rămas cu o sensibilitate aproape acută faţă de copii şi de destinul lor hotărât, de multe ori, de nişte părinţi care nici măcar nu realizează efectele deciziilor pe care le iau, raportându-se doar la ei înşişi şi socotind copiii ca pe nişte ”obligaţii”, nicidecum ca pe nişte persoane, care trebuie construite ca să devină oameni întregi. Din luna decembrie 2018, de când judecă doar cauze legate de încredinţare spre adopţie sau plasament de urgenţă, Valentina Baciu a înţeles, dureros de exact, care sunt efectele superficialităţii, ale lipsei de educaţie, poate şi ale lipsei de sentimente. Lucrând din ce în ce mai mult cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ, a început să afle despre centrele de zi şi, în general, despre locurile în care copiii care văd acasă doar lipsuri, certuri, ură şi răutate au şansa să crească bine şi corect, cu ajutorul altcuiva din afara familiei. Şi s-a hotărât să facă parte din tabăra celor care ajută. A început de Crăciun şi a continuat acum, înainte de Paşti, antrenând în acţiunea ei magistraţi şi grefieri de la Tribunalul Neamţ şi de la Judecătoria Piatra Neamţ. Unii au donat bani, alţii au adus de acasă haine, care nu le mai veneau copiilor lor, sau cărţi.

”Ne-am consultat cu pedagogii, i-am întrebat ce ar fi mai potrivit să cumpărăm şi aşa am aflat că au nevoie de o staţie de amplificare, care să funcţioneze şi cu muzică pusă de pe computer sau de pe telefon, şi pentru karaoke. Am găsit una cu lumini, veselă, şi am cumpărat-o. Am luat şi carioci, jocuri de remi, şah, «Nu te supăra frate», matematică distractivă, blocuri de desen, mingi, hârtie creponată. Niciodată nu cred că am umblat cu mai multă răbdare prin mall, să mă uit la fiecare obiect cu atâta atenţie. M-am gândit că se apropie 1 iunie, Ziua Copilului, şi ar fi drăguţ ca ei să confecţioneze felicitări cu această ocazie”.

Toate dulciurile, fructele şi jocurile, plus boxa de karaoke au ajuns la copiii de la un centru de zi, care funcţionează, sub tutela Consiliului Judeţean Neamţ, în incinta Complexului de servicii ”Ion Creangă” din Piatra Neamţ. În clasa în care au ajuns darurile magistraţilor, sunt 24 de copii, proveniţi din medii complet diferite şi încercaţi de soartă, fiecare în felul lui. Când au văzut că sunt doar 5 mingi, au dovedit că nu înţeleg deloc ideea de echipă. Se gândea fiecare că va pleca acasă cu ”ceva” şi au fost de-a dreptul dezamăgiţi când li s-a explicat noţiunea de ”bun comun”. Acesta este un semnal serios despre ideea de ”a dărui”, pe care familiile sănătoase o imprimă în copii de mici, de când îi învaţă că e o binecuvântare să ofere ceva cuiva şi să se simtă bine pentru acel gest.

”De câte ori reuşesc să fac o bucurie unui copil – reuşim, pentru că, în aceste acţiuni, am fost mulţi care am strâns bani sau lucruri – simt că am aripi. Toate kilogramele mele dispar, aşa, dintr-o dată, şi mă simt atât de bine, încât aş lua-o de la capăt imediat, chiar dacă ar fi nevoie să mai stau încă 4 ore în mall”.

* Mamă de elită

Valentina Baciu, la fel ca şi colegele ei, care au făcut în cadrul aceleiaşi acţiuni, o donaţie pentru câţiva copii din Săvineşti, susţinuţi de un preot, n-ar putea fi aşa cum este ca om, dacă n-ar avea echilibru în propria-i viaţă. Are o căsnicie trainică şi doi copii frumoşi, care promit să devină, fiecare, oameni de nădejde în locul în care au lucruri de făcut. Iustin, cel mai mare dintre cei doi băieţi, este deja în SUA de nişte ani. A absolvit acolo facultatea, cu bursă anuală, părinţii trimiţându-i doar bani de buzunar. A făcut tenis de câmp la nivel de performanţă, fiind membru al lotului naţional între 2010 şi 2017. Acum este antrenor secund al unei echipe feminine, cu şanse reale de evoluţie imediată.

Mezinul este student la arhitectură, în Bucureşti, o pasiune pe care a descoperit-o de timpuriu şi care, dacă l-a ”ţinut” deja ani de zile, e clar că nu-l va lăsa curând.

Date fiind circumstanţele, Valentina Baciu se străduieşte să-şi petreacă toate concediile în SUA, lângă fiul pe care-l vede de doar două ori pe an, pentru că el încă nu poate pleca în călătorii. Nu i s-a rupt sufletul în două, chiar dacă este departe, pentru că ştie că-i este bine acolo şi, evident, este mândră când îl vede realizat şi absolvent al Charleston Southern University.

”Cred că sunt un om pe care Dumnezeu îl iubeşte. Simt ajutorul Lui, uneori până la lacrimi şi aproape în tot ceea ce fac. Mă uit deseori la societatea noastră şi la felul în care a ajuns să arate. Până şi la protestele de stradă. Au ieşit nepoţii care strigă împotriva bunicilor lor. Părinţii lipsesc din această ecuaţie, pentru că ei au plecat în străinătate, să muncească pentru copii. Dragostea de părinte a devenit un mandat de trimis bani. «Ce ai nevoie?» se cuantifică imediat în sute de euro. Aşa a crescut o generaţie de copii fără dragoste de părinţi, Din experienţa mea, pot spune că decizia preferabilă este ca mama care alege să muncească în străinătate să-şi ia şi copiii cu ea. Când îi lasă în grija unui tată, cu tendinţa de a deveni depresiv şi alcoolic, sau în grija bunicilor şi/sau a altor rude, deja ruptura se produce. Şi este, de cele mai multe ori, atât de profundă, încât nicio sumă de bani n-o mai poate repara, pentru că niciodată dragostea nu poate fi compensată cu bani”.

Cristina MIRCEA