Societatea Publiserv a terminat lucrările de reparare și asfaltare pe străzile General Dăscălescu, pe bretelele de intrare – ieșire din municipiul Piatra Neamț, pe str. Aurel Vlaicu, Dărmănești, inclusiv parcările din zona Carpați, pe str. Putnei, Milcov și Plăieșului.
În continuare, se refac marcajele rutiere și trecerile pentru pietoni pe toate arterele din municipiu. De asemenea, se refac și se reamenajează locurile de joacă, se montează gărduțuri pe Aleea Garofiței din cartierul Dărmănești.
În programul de lucrări din Ștrandul Municipal, în această perioadă se execută refacerea gardurilor și a marcajelor terenurilor de sport, precum și plombarea aleilor. Din cauza ploilor din ultima vreme, s-a intervenit în Văleni cu buldoexcavatorul și camioane pentru decolmatarea albiilor pârâurilor. Echipajele de la canalizare intervin pentru desfundarea geigerelor și a canalelor de colectare a apelor pluviale. (M.N.)