În ultimii doi ani, peste comuna Farcașa, la fel ca și peste celelalte localități din zona montană, au căzut precipitații cât să producă o mulțime de pagube, atât la infrastructura locală, cât și la gospodăriile localnicilor. În toate satele comunei – Bușmei, Popești, Stejaru, Frumosu și Farcașa -, necazurile se pot repeta la orice ploaie torențială. Și, având în vedere că, de mai bine de două luni, peste Munții Bistriței și peste Culmea Stânișoarei, plouă într-una, nu curg doar avertizările de cod galben, portocaliu și roșu, ci și torenții o iau la vale, atrăgând, în drumul lor, tot ce întâlnesc în cale.
Pentru pagubele de anul trecut, la Farcașa au ajuns sumele alocate de guvern, însă nu au fost suficiente pentru a rezolva problemele în totalitate, ci doar parțial.
Primarul Cristinel Gheorghiu prezintă situația după ploile torențiale căzute în ultimele trei zile ale lunii mai 2019: ”Comisia mixtă s-a deplasat la faţa locului în data de 06.06.2019, unde a constatat pagube în valoare totală de 675.620 lei. Au fost evaluate pagube în satele Buşmei, Stejaru, Farcașa și Popești”.
* Torentul Bușmei iar face necazuri
Despre pagubele pe care anual le produc torenții în zonele montane s-a tot vorbit, însă cea mai eficientă variantă în cazul acestora tot n-a fost descoperită încă.
”Cel mai mare pericol persistă în zona din aval a satului Bușmei, unde, și de această dată, apele torentului Bușmei s-au revărsat pe același traseu ca anul trecut, inundând o casă și mai multe terenuri agricole, acoperindu-le de mâl și aluviuni. De asemenea, în satul Stejaru există pericolul revărsării pârâului Stejaru și a deversării unor afluenţi (torenţi), fiind necesară regularizarea cât mai urgentă a acestui curs de apă, cadastrat și aflat în administrarea Apelor Române. Tot pe acest curs de apă, există mai multe alunecări de teren vechi, care pot bloca oricând albia și există riscul să inunde gospodăriile cetățenilor. Acest fenomen s-a produs deja în această perioadă și pe albia pârâului Farcașa, în trei zone din intravilanul satului Farcașa”, declară primarul Gristinel Gheorghiu.
Despre regularizarea celor două cursuri de apă, Stejaru și Farcașa, aflate în administrarea Apelor Române, nu încape discuție: este necesară. Primarul de Farcașa spune că a înaintat numeroase adrese către Apele Române, Administrația Bazinală Siret Bacău, Ministerul Apelor și Pădurilor, ba chiar și la Guvern, pentru a se găsi resursele financiare pentru realizarea unor investiţii care ar pune în siguranță viața cetățenilor și gospodăriile acestora. ”Prin adresa nr. 10853, din 13.06.2019. Administrația Națională Apele Române ne-a asigurat că obiectivul «Regularizare râu Stejaru, comuna Farcașa, județul Neamț», cu o valoare de 15.405.000 lei, este cuprins în lista obiectivelor de investiții pe anul 2019, iar pentru obiectivul «Regularizare râu Farcașa pentru apărarea riveranilor împotriva inundațiilor, comuna Farcașa, județul Neamț» a fost întocmită Nota conceptuală, urmând ca aceasta să fie analizată și avizată în cadrul Administrației Bazinale de Apă Siret”, precizează Cristinel Gheorghiu.
Până la îndeplinirea acestor promisiuni, rămâne cert că locuitorii satelor Bușmei, Stejaru și Farcașa pot avea mari necazuri din cauza blocării albiilor, fie și parțial. Precipitațiile angrenează constant anrocamente de pe dealurile din apropiere. Situația de la Farcașa este gravă, iar intervențiile rapide și eficiente sunt mai mult decât necesare.
* Patru familii izolate la Popești
Revenind la subiectul Bușmei, primarul comunei Farcașa precizează că, după ce-a înaintat documentația necesară, ”Compania Naţională de Investiţii ne-a informat, prin adresa nr. 9917, din 24.07.2018, că investiția «Amenajare torent Pârâul Bușmei, comuna Farcașa» a fost inclusă pe lista sinteză pentru finanțare prin subprogramul «Lucrări în primă urgență». La finalul anului 2018, comuna Farcașa, prin Primăria Farcașa, a achiziționat un teren pentru deversarea torentului direct în râul Bistrița și a rezolvat problema actualizării extrasului de carte funciară, în sensul radierii vechilor construcţii – baraj și canal distruse în vara anului 2018 -, obiective aflate pe terenul aparținând comunei Farcașa. În prezent, au fost făcute ridicările topo și se lucrează la studiul de fezabilitate al proiectului. Aș mai remarca o problemă: în satul Popești nu s-a putut interveni. Suma a fost mică, iar valoare lucrărilor este mult mai mare decât banii primiți. Acolo avem patru famili izolate. O anumită sumă s-ar putea să ajungă și pentru satul Popești. În acest sens, a fost și o comisie de la Prefectura Neamț”. (Constantin NEGRU)