Sentința de la Bacău va avea, în plan politic local, consecințe foarte importante. Dragoș Chitic va trebui, conform statutului, să se suspende din partid și să aștepte o decizie definitivă, după care are posibilitatea, în cazul în care va fi infirmată decizia Curții de Apel. să revină. Problema este că în cazul unui mai mult decât probabil apel, procesul se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde termenele nu sunt foarte strânse. Cel mai probabil va primi termen peste 6 luni, după care vor urma, în cazul cel mai fericit încă 2-3 termene. Practic, se poate ajunge, asta pe repede-nainte, undeva prin ianuarie- martie spre o sentință definitivă, care poate fi aceeași , mai blândă sau mai dură.
Indiferent cum vor sta lucrurile, pentru Dragoș Chitic se anunță vremuri grele în PNL. Mai mult ca sigur i se va cere să respecte statutul și organizația județeană va începe căutările pentru un candidat cu care să aibă șanse în lupta electorală. Mugur Cozmanciuc, președintele organizației, la câteva minute după aflarea sentinței, a ținut doar să spune că din punct de vedere politic PNL ” vom face tot ce ține de noi să intrăm cu entuziasmul necesar câștigării alegerilor pentru Primăria Piatra Neamț”. Este clar că în acest moment sunt necesare analize și clarificări, dar, din punct de vedere politic, este greu de crezut că PNL va putea aștepta ca Dragoș Chitic să câștige procesul. Mai ales că se știe că, în majoritatea cazurilor de acest tip, la ÎCCJ, sentințele au fost mai dure. Pentru cei care mai au memorie, să ne amintim că Dragoș Chitic nu a fost în cele mai bune relații cu Cozmanciuc. Conflictul a ajuns la judecată la București și Chitic a fost sprijinit la acea oră inclusiv la vârful conducerii naționale a partidului, Cozmanciuc fiind dat ca și schimbat din funcție.
Pe cine avantajează situația? Se vor bucura cei din PNL care l-au contrastat pe Dragoș Chitic, se vor bucura, moderat, pesediștii, care oricum sunt în căutarea unui candidat, dar cel mai mare bucurie va fi în tabăra lui Liviu Harbuz, care își vede deschis drumul spre o nouă candidatură. Mai ales că se pliază, în destul de mare măsură, pe tipologia alegătorului USR, partid care a obținut un scor neașteptat la Piatra Neamț și care, în acest moment nu are un candidat la care să se raporteze. Asta dacă nu cumva luăm de bune bârfele că la conducere organizației USR din Piatra Neamț va fi instalat, prin influența actualului președinte al CJ Neamț, chiar un om care lucrează pentru Consiliul Județean Neamț.
Mai există un amănunt care poate să des deja de lucru partidelor politice. Dragoș Chitic reacționează și dă un mesaj după aflarea sentinței: ”În perioada următoare voi analiza cu mare atenție în ce măsura, în astfel de condiții , mai merită să deții o funcție administrativă în România”. Asta ar putea însemna o demisie înainte de judecarea apelului, ceea ce ar duce la situația în care am putea avea pe Luminița Vârlan sau pe Bpgdan Gavrilescu în biroul lui Chitic, cu atribuții de primar. Sau, cine știe, un alt consilier local care va fi propulsat cumva viceprimar și apoi va primi atribuții de primar. În oricare dintre situații, se anunță vremuri agitate în politica nemțeană.
(V.B.)