La sfârșitul slujbei religioase dedicată Înălțării Domnului Iisus Hrstos, la Biserica ”Sfântul Gheorghe” Cordun, a fost organizată o ceremonie în cinstea eroilor din acest sat. Numeroși credincioși au participat la ceremonialul oficiat de preoții Dragoș Munteanu (protopop de Roman) și Mihai Bordei, în preajma acestora aflându-se și primarul Adrian Ciobanu.
”Omagierea eroilor patriei noastre pornește din suflet și este sărbătorită de toți credincioșii din comuna Cordun, fie ortodocși sau romano-cataolici. Manifestarea de la Cordun a evidențiat faptul că strămoșii noștri au luptat și s-au jertfit pentru menținerea statală a României și pentru apărarea valorilor noastre ca popor. Pentru mine, ca primar, este o onoare să particip la o astfel de manifestare”, a declarat primarul Adrian Ciobanu.
Cu acest prilej, la monumentul aflat în curtea Bisericii ”Sfântul Gheorghe”, un grup vocal de la Școala Gimnazială Cordun a susținut un scurt program de cântece patriotice, dedicate acestui eveniment. (Constantin NEGRU)
GALERIE FOTO