România, visul american pentru cei din Republica Moldova

O vizită în Republica Moldova, cu țintă principală capitala Chișinău, poate fi o provocare dacă are loc imediat după ce agențiile de presă relatau despre tensiuni sociale, mai puțin, politice, mai mult, într-o perioadă cu două guverne, din  care unul aflat în război, nedeclarat, cu trei mari puteri ale lumii, Rusia, SUA și Uniunea Europeană. Mai rămânea China, dar, probabil, era prea ocupată în această perioadă ca să mai fie atentă la găinăriile lui Plahotniuc și la vinul moldovenesc.

S-ar fi zis că, încă din vamă, se vor simți tensiunile. Că lumea se va uita cruciș la tine, pentru că vii din România. Că te vei fi controlat, că vei vedea la tot pasul patrule de poliție gata să preîntâmpine orice ieșire a vreunuia din competitorii politici. Nu este deloc așa. Nici vorbă, cel puțin la vedere! Oamenii sunt liniștiți, își văd de treabă, doar actorii politici se agită pe unde pot, ca să demonstreze că au în spate poporul. Care popor, se pare, are cu totul și cu totul alte treburi. Cam ca la noi, în România.

* O vamă fără autocare

Vama Albița. Nu tu vameși supărați sau suspicioși, nici măcar obosiți sau plictisiți. Nici n-ar avea de ce, prin vamă treceau doar autoturisme care probabil fac asta aproape în fiecare zi. Mulți dintre cei cu numere de Moldova se salută prietenoși cu vameșii, că doar se știu. Fiecare cu ale lui: unii cu trecut vama, alții cu vămuirea. În folos reciproc.

De nicio parte a hotarului nu se vedea vreun autocar, semn că mai este până ce vom putem vorbi despre turism-turism între cele două țări. După 15 minute, fără control la bagaje și doar cu o întrebare ”Aveți ceva de declarat?” – n-aveam -, am pornit, cu speranță și un pic de teamă, spre Chișinău.

Prima senzație: ești cu adevărat pe pământ românesc. Nu numai din punct de vedere istoric. Satele prin care treci sunt la fel, chiar dacă vilele de neam prost sunt mai puține la ei ca la noi. Predomină peisajele cu vii și livezi, în care se încadrează, parcă nefiresc, doar oameni în vârstă. Ni se spune că tinerii sunt la muncă. Unde? Cum unde? În Rusia, în România, în Italia, Spania, Germania… Dar aici nu este de muncă? Este, dar nu se plătește bine. Așa că pleacă și trimit bani, ca să se facă vile. Cam ca la noi, în România.

* Chișinăul și limba română

Chișinău își merită statutul de capitală a țării. Un oraș cosmopolit, unde sunt atât bulevarde largi, cu șosele, cu multe bănci, dar și cu străzi înguste, care amintesc de comunitatea evreiască, multă vreme aflată la putere în zonă. Dacă idiș nu se mai vorbește în mod curent, rusa este limba care unește pe toată lumea. Dacă o stăpânești. Dacă nu, te descurci și cu limba română sau moldovenească. Depinde cu cine vorbești. Deși, în amândouă, cuvântul ”mamă” se pronunță la fel. Și ”țară”. Și ”copil”.

Este adevărat, uneori trebuie să faci eforturi să înțelegi ce spune tanti Natașa de la chioșcul de tutun, care nu știe mare lucru despre Maia Sandu sau Andrei Năstase, dar știe că Putin are un nou copil și amantă tânără. Avantaj ea: poate citi direct în limba internațională de largă circulație la Chișinău.

Să vorbești rusește nu înseamnă neapărat să fi atașat de lucruri rusești. De exemplu, cu greu vezi vreo mașină Lada sau Moskvich în trafic. În schimb, vezi Dacii cu duiumul, din toată gama, de la Sandero la Duster. Iar mărcile occidentale fac legea, în special mașinile puternice, SUV-urile. Este șuvoi de mașini Porsche, Toyota, VW Touareg sau Audi. O judecată de valoare, fără cercetări sociologice la bază: săracii merg cu mașini românești, cei bogați cu occidentale sau asiatice. Cei foarte săraci tânjesc după vechea Lada. Când ne-am exprimat surprinderea legată de multitudinea mașinilor puternice din oraș, gazda noastră ne-a spus, aproape conspirativ, ”Să vedeți dumneavoastră ce e la Tiraspol!”.

Interesant este că, indiferent de subiectul inițial, aproape orice discuție ajunge la Tiraspol. Indiferent că vorbești despre Rusia, țigări, femei, fotbal sau război.

Chișinău e plin de terase, în care modernismul se îmbină, câteodată armonios, cu tradiția. Lângă un shake de fructe exotice poți mânca o plăcintă cu cartofi sau varză ori chiar colțunași cu cartofi. Prețurile sunt mici, raportat la salariile din România.

Totuși, și în Chișinău există cluburi exclusiviste, în care salariul minim pe economie din Moldova, de 100 de euro, nu-ți ajunge pentru bacșiș. Ele au fost înființate după 1990, de cetățeni ruși parte sau având legături cu mafia de inspirație sovietică și au evoluat cam la fel ca localurile din Centrul Vechi al Bucureștilor. Flamingo, Clubul de noapte Drive, Cocoș Prive, AKTIV, Famous Club sunt printre cele mai cunoscute și toate au ca proprietari politicieni, foști sau actuali, sau oameni aflați în directă legătură cu acești. Vlad Plahotniuc, șeful de necontestat al Moldovei până nu demult, este fruntaș și în acest domeniu.

Personajul este la concurență în conversații cu Tiraspolul. Interlocutorii fac, de multe ori, legătură între orașul separatiștilor și liderul care a încurat separatismul câtă vreme i-a făcut bine la afaceri. La un moment dat, părea să fie la fel de stabil și puternic în Moldova precum Armata 14 rusă din Tiraspol. A fost nevoie de Putin, Trump și ceva lideri europeni ca Plahotniuc să cedeze puterea. În privința Armatei a 14-a, probabil Putin nu se va înțelege cu restul lumii, dar asta nu pare să deranjeze pe nimeni în acest moment.

* Fără câini vagabonzi, dar cu polițiști plin de respect pentru șefi

O notă bună pentru administratorii orașului: în zonele vizitate n-am văzut câini vagabonzi și nici cerșetori. Este drept că, în zona centrală, erau mai multe patrule de poliție, care ar fi putut descuraja cerșetorii. Nu am găsit o explicație pentru lipsa câinilor.

Un om de afaceri important din Moldova, cu ambiții investiționale în Moldova noastră, se plânge că nu găsește forță de muncă specializată și că e un adevărat exod spre Europa, cu România în prim-plan. Medicii vor salariile din România, care li se par un fel de vis american. Nu se sfiește să spună că duce dorul perioadei URSS, când cetățenii aveau ocazia să facă turism cu mașina prin toată Rusia. Am uitat să precizăm un amănunt important: afacerea sa este în turism.

Subiectul ”Unirea cu Patria Mamă” nu este de actualitate decât în anumite cercuri. Oamenii simpli zic, mai degrabă, că nu se va face și că nu are cine s-o facă. Și că în țară sunt alte probleme care dor: sărăcia, lipsa unui sistem de sănătate modern, probleme în învățământ, depopularea satelor, lipsa locurilor de muncă bine plătite. Dacă citești un ziar din România, vezi că se vorbește exact despre aceleași lucruri. Și, atunci, să fie Unire între două sărăcii?

Ca orice mare oraș, Chișinău duce lipsă de locuri de parcare. Când, pe o străduță mai ferită, am parcat cu două roți pe trotuar, doi polițiști s-au înființat imediat, cu tot cu carnețelul pentru amenzi. Politicoși, ne-au explicat regulile pe care le-am încălcat și ne-a cerut actele. Amenda era destul de mare, 1.000 lei moldovenești, cam 250 lei românești. Ca un noroc, au văzut în mașină un exemplar din ”Mesagerul de Neamț”, unde, pe prima pagină, era fotografia lui Andrei Năstase, acum ministru de Interne. Când și-au văzut șeful în ziar, au schimbat abordarea și ne-au urat drum bun.

Același respect pentru ministru s-a văzut și în momentul când, pe drumul de întoarcere, la plecarea spre România, la jumătatea distanței dintre Chișinău și vamă, am fost opriți de un echipaj de poliție, care nu era dotat cu radar. După ce le-am dat actele, unul dintre ei ne-a întrebat cine suntem și de unde venim. I-am arătat legitimația de presă și, pe modelul dovedit deja de succes, interviul cu Andrei Năstase, din Mesagerul de Neamț. Polițiștii ne-au urat drum bun, nu înainte de a adăuga, așa, ca să se consemneze la gazetă: ”Îl respectăm pe domnu’ ministru, șeful nostru. Vă urăm drum bun! Mergeți mai ușor cu mașina”. Cam ca la noi, în România.

GALERIE FOTO